Elena-Margareta Ionescu – Jurnal cu și fără Nae Ionescu

jurnal cu si fara nae ionescu.jpgNu cred că e ușor pentru nimeni să stea în umbra unui om cunoscut și apreciat, cu atâta mai mult pentru o femeie. În cazul din urmă există cam trei posibilități: ori ca această femeie să strălucească și ea odată cu bărbatul ei, ori să fie ascunsă de umbra acestuia, ori să fie motorul din spatele bărbatului, cea care îl ajută, prin relații, dragoste sau carismă, să ajungă unde își dorește și ea să se bucure laolaltă cu acesta de succesul lui. Cum se spune, în spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie. Dar dacă bărbatul este , atunci în nici un caz această din urmă variantă nu va fi acceptabilă. a fost soția lui chiar și după ce aceștia s-au separat, după mai bine de 10 ani de trai sub același acoperiș, au avut doi băieți, și, cu toate că a avut de-a lungul vieții sale scurte o serie întreagă de alte relații, aceasta l-a iubit întotdeauna și a sperat, în secret, ca el să se întoarcă la ea. Lucru acesta nu s-a întâmplat, dar, chiar despărțiți fiind Nae i-a acordat mereu ajutorul și au rămas în relații cordiale.

Jurnalul ei, apărut anul acesta la Editura , în îngrijirea Ancăi-Irina Ionescu și cu o prefață de Sorin Lavric poartă un titlu care dă cheia întregii cărți: Jurnal cu și fără Nae Ionescu. Evident, acesta nu a fost ales de ea, dar este unul cât se poate de bun. Cartea reunește însemnări făcute între 1918-1961, cu pauze mari de scris, precum și o Addenda care cuprinde câteva scrisori primite de aceasta, îndeosebi de la fiul ei, Radu, dar și de la Constantin Noica sau Octav Onicescu, precum și un horoscop întocmit de profesorul Șalom soților Ionescu, un arbore genealogic și câteva fotografii. Este o ediție frumos îngrijită și atent lucrată, cu note de subsol atunci când trebuie și cu atenție la detalii.

Din însemnările sale, Elena Margareta, născută Fotino, apare ca o femeie sensibilă, cu simțul tragicului, critică nemiloasă cu cei din jur, dar și cu ea însăși, cultă (citea mult, știa să cânte la pian și era nelipsită de la concerte, fiind prietenă cu Mihail Jora) și educată. Întâlnirea cu Nae Ionescu i-a schimbat definitiv viața și l-a iubit pe acesta cu o patimă de care doar femeile pasionale și sincere sunt capabile. Iată ce scria, într-o notă din jurnal, datată 16 octombrie 1937, la 7 ani de la despărțirea de Nae Ionescu:

E, probabil singura mea dragoste adevărată, e mai tare decât voința mea, e mai tare decât toate sforțările mele, fiindcă e stăpâna mea: e stăpână pe trupul meu, e stăpână pe sufletul meu înfometat de afecțiune, pe inteligența mea, modelată aspirațiilor noastre comune.

Eram atât de fericită când îl știam sub același acoperiși cu mine, ca și când mă îmbrățișa. Când mergeam – cu toată deosebirea noastră de înălțime – trupurile noastre aveau același ritm; nu trebuia să facem nici cea mai mică sforțare ca să fim la unison. Când ne priveam, citeam unul în sufletul celuilalt ca într-o carte deschisă. (p.40)

Însă Nae Ionescu, așa cum mărturisește ea mai târziu în aceeași notă, nu avea timp de ceva atât de mic precum dragostea. Era ambițios, își urmărea cariera de profesor și de mentor al unei strălucite generații despre care toată lumea știa, era implicat în politică și în plus, era curtat de multe femei. Astfel că au trebuit să se despartă. E păcat că jurnalul se axează cu precădere pe lumea interioară a gândurilor Elenei Margareta Ionescu, o lume bogată, fără îndoială, și extrem de vie, însă ar fi fost interesant de cunoscut viața de toate zilele a lui Nae, așa cum o vedea soția sa, dar și a lumii care era într-o continuă schimbare. Nimic despre arestările lui Nae, nimic despre război, nimic despre instaurarea comunismului. Doar la moartea lui Nae Ionescu ea scrie două pagini tulburătoare, care îl fixează bine pe acesta, îi scoate la iveală sufletul. Dar, după cum scrie de multe ori de-a lungul jurnalului, acesta nu a fost niciodată destinat altui ochi decât al ei și ea era mai interesată de ce i se întâmplă ei, în lumea ei, decât de lumea înconjurătoare, iar dacă apare ceva din lume în jurnal atunci este vorba despre întâlniri mondene, pe care le ura, concerte, pe care le adora sau note de călătorie. Un mare merit al autoarei este că putea să surprindă în câteva cuvinte caracterul unui om sau natura unei fapte, așa cum le vedea ea, bineînțeles. Dar era sinceră, egală cu sine și neiertătoare cu nimeni, mai ales cu ea, al cărei moto de o viață a fost: Clear thinking, clear living.

Este interesantă părerea proastă pe care o avea despre George Enescu, surprinsă într-o notă, Miercuri 1 decembre [1937, București]:

Duminică dimineață am fost la concertul dirijat de Enescu: două simfonii, a noua de Beethoven și prima de M. Jora. Prima a fost destul de slăbuț condusă. Și când te gândești că în lumea noastră muzicală se pretinde că Enescu e un geniu, că e cel mai mare muzician actual etc. Eu sunt singurul om care nu e convins de acest lucru. Compozițiile lui, după umila mea părere, sunt echivalente cu zero. Interpretarea lui? Uneori excelentă, dar numai uneori, atunci când muzica se potrivește firii lui. (pp. 77-78).

Nu știu dacă de-a lungul vremii și-a revizuit părerea, dar această notă dovedește că, așa cum mărturisește de multe ori, nu e snoabă și nici ipocrită. Dacă credea ceva, greșit sau nu, ea nu se sfia să o spună, chiar cu riscul de a fi oaia neagră, dar atunci când i se dovedea că greșește, își revizuia părerea. Doar dragostea pentru Nae Ionescu nu și-a revizuit-o niciodată și l-a iubit pe acesta până la moarte. Iar acest jurnal, fragmentar, întins pe mulți ani, e o dovadă a faptului că marele gânditor și mentor a mai adăugat la lunga sa listă de păcate unul de neiertat: acela de a nu o iubi așa cum merita pe cea care i-a fost o viață întreagă soție.

Elena-Margareta-si-Nae-Ionescu

E o lectură pe care o recomand mai ales celor pasionați de jurnal și biografie. Mă hazardez să spun că femeile vor empatiza puternic cu autoarea, iar bărbații vor fi nesatisfăcuți de lipsa detaliilor relevante din epocă. Dar oricum ar fi, nu e plictisitor, din contră, este o mărturie a faptului că poți trăi foarte bine în interior atunci când lumea ți se închide.

Autor: 
Titlu: Jurnal cu și fără Nae Ionescu
Prefață: Sorin Lavric
Ediție îngrijită de:  Anca-Irina Ionescu
Editură:
An apariție: 2015
Număr pagini: 148
Preț: 22 lei

(foto)

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.