Dorin David – Uşi, ferestre şi alte proze

Uşile şi ferestrele metaforice din titlul volumului de proze scurte semnat de Dorin David facilitează comunicarea dintre realitatea imediată şi o serie de lumi fictive, magice: realitatea virtuală, viaţa de după moarte, dimensiunile paralele, călătoria în timp, lumea visului etc.

Portiţele de călătorie dintr-o lume într-alta se insinuează subtil şi nu influenţează decât un singur personaj sau, cel mult, micro-universul acestuia şi al cunoscuţilor acestuia. Fie că este vorba despre un joc pe calculator din care dispare, în mod misterios, un personaj sau despre o admitere pentru o poziţie de profesor asistent desfăşurată în anii 2000 şi la care candidează F. Scott Fitzgerald sau William Faulkner, povestirile din „Uşi, ferestre şi alte proze” intrigă cititorul şi îl lasă, la final, cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Unele dintre scrierile cuprinse în acest volum (cum ar fi „Povestirile” sau „Uşa”) nu conţin elemente magice, se desfăşoară strict în realitatea lumii noastre obişnuite, dar posibilitatea imersiunii în „lumea de dincolo” planează asupra lor la o distanţă atât de mică încât nici nu îţi dai seamă că, de fapt, nu s-a întâmplat nimic imposibil sau magic.

Majoritate povestirilor se desfăşoară în România, în ultimii ani ai comunismului şi în anii de după Revoluţia din 1989, până în 2013. O parte dintre proze au fost publicate în perioada 2001-2013 în revistele Tribuna, Vatra, Calende şi Astra.

Talentul de scriitor de proze scurte al lui Dorin David se dezvăluie mai ales din uşurinţa cu care creează o lume întreagă în numai cinci-zece pagini. În acest spaţiu de desfăşurare restrâns, el construieşte un context, plasează un personaj în acel context şi îi mai rămâne loc şi pentru a include, cu inteligenţă, un twist care schimbă cu totul natura povestirii. Uneori, eşti surprins de mici elemente neaşteptate de umor sau auto-ironie din partea naratorului.

Întotdeauna mi-am spus că meseria de scriitor, cel puţin în România, pe lângă partea proastă că eşti muritor de foame, are şi partea ei bună: poţi să-ţi faci programul cum doreşti. Mie, de exemplu, îmi place să stau noaptea până târziu, mult după miezul nopţii, apoi să dorm până la 8.30-9.00. Întotdeauna somnul de dimineaţă mi s-a părut cel mai dulce, dar am cunoscut oameni care-l preferă pe cele de seară, culcându-se înainte de 10.00-11.00 seara şi trezindu-se la 5.00-6.00 dimineaţa. Fiecare cum vrea şi cum poate.

Asta a fost cu vreo opt ani înainte să mă nasc eu, de aceea nu-mi aduc aminte foarte bine.

Securistul s-a făcut în toate culorile şi a amuţit, gardianul în schimb a ştiut ce este de făcut şi mi-a ars una de am zburat de pe scaun direct în perete, care mi-a mai dat şi el una în cap. Îţi dai seama că, firav cum sunt, era să-mi pierd cunoştinţa, noroc cu gardianul care m-a ajutat cu un picior să-mi revin şi îl vedeam venind pe următorul, ca să fie cu soţ.

Pregătirea în materie filosofică a autorului se vede în modul de abordare a diferitelor teme: religia, viaţa, moartea, aspectele etice şi morale etc. Paranormalul şi ştiinţa (fizica, informatica, matematica, chimia) se împletesc într-un fel care pare natural, iar acest lucru este posibil numai printr-un discurs filosofic asupra confluenţei celor două abordări opuse privind realitatea.

Deşi foarte scurte, prozele lui Dorin David nu sunt telegrafice sau eliptice, iar stilistica naraţiunii sale îşi păstrează calitatea, trecând testul artei de a scrie proză scurtă de valoare. Modul în care scriitorul inserează elementele magice în povestiri aminteşte de stilul lui Haruki Murakami. Lumile create de cei doi seamănă, dau aceeaşi senzaţie neliniştitoare, ca o rană care ustură dar pe care nu o poţi localiza. De asemenea, obsesia pentru anumite teme şi recurenţa unor elemente magice trădează interesul lui Dorin David pentru opera lui Mircea Eliade, din care preia anumite aspecte pe care, însă, le personalizează şi care devin, astfel, o reinterpretare a originalului.

Mi-a plăcut foarte mult acest volum de proze scurte, l-am citit pe nerăsuflate, cu revelaţia unor noi descoperiri la fiecare povestire încheiată şi îl recomand tuturor celor care caută literatură românească de calitate altfel decât cea care dă tonul în ultimii ani printre scriitorii contemporani. Dorin David are un stil propriu, clar definit şi pare să fie imun (din fericire) la tentaţia de a scrie după reţeta „sex, drugs & rock’n roll” – o aparentă obsesie trecătoare a multor autori români tineri.

[…] abia la înmormântarea bunicului am văzut jalea din sufletele oamenilor şi ruptura despărţirii pe care o aduce moartea. Însă nu m-am gândit până în acea zi că şi eu o să mor. Pentru un copil, este atât de nefiresc să se gândească la moarte, încât departarea la care se întrevede o face să fie absurdă.

[…] atâta timp cât joci un joc, orice fel de joc, din exterior, chiar dacă e jocul tău şi tu eşti cel care-l conduce, totul e în regulă; în momentul, însă, în care te implici personal în el, fizic şi/sau mai ales psihic, atunci rişti să devii parte a jocului şi să nu mai fii tu cel care conduce, ci jocul ajunge să te joace pe tine. După bunul sau nebunul său plac.