Despre traduceri și traducători (II). Președintele APIT: ”Proiectul de lege al Ministerului Justiției – o inițiativă comunistă, de colectivizare forțată”

Noul proiect de lege inițiat de Ministerul Justiției (aflat în stadiu de analiză) a stârnit controverse și a generat un val de nemulțumire și teamă, în rândul traducătorilor autorizați din România. „Doar” 37 de mii de plătitori de impozite și taxe, nedumeriți și speriați, din cauza unui proiect de lege cu prevederi interesante şi, bineînţeles, interpretabile: noua Uniune Naţională a Traducătorilor şi Interpreţilor Judiciari – un soi de corp de control și colectare de taxe suplimentare, câteva prevederi la limita legalității, semnificația noțiunii „document juridic” – interpretabilă, conform proiectului de lege, și extrem de îngăduitoare în favoarea notariatelor. Am stat de vorbă cu George Papadopol, președintele Asociației Profesionale a Interpreților și Traducătorilor (APIT), asociație hotărâtă să lupte până în pânzele albe, pentru condiții decente de lucru și drepturi ale traducătorilor. Am decis să clarificăm câteva aspecte legate de acest proiect de lege și ce se va întâmpla mai departe.

SB: Avem două proiecte de lege: cel inițiat de Ministerul Justiției și cel inițiat de deputatul Drăgușanu. În ce stadiu sunt?

George Papadopol: Cel inițiat de Ministerul Justiției este în faza de analiză și urmează să vedem ce procedură se va adopta, adică se va trimite spre Ministere, apoi spre Comisii și spre Parlament, ori se va cere adoptarea prin Ordonanță de Urgență, ceea ce nu ar fi prea bine.

SB: Momentan, Ministerul de Justiție a primit solicitări, cu amendamente propuse de Asociații reprezentative, cum este APIT-ul. Ar trebui să le încorporeze pe acelea? Cât sunt de deschiși?

G.P.: Asta depinde de ei, este o perioadă de analiză.

Analiza asta nu ar trebui să aibă loc, în colaborare cu Asociațiile?

G.P.: Ei trebuiau să facă următorii pași: înainte de a iniția această lege, trebuiau să cheme asociațiile de profil, persoanele și instituțiile implicate, inclusiv notarii, și să se discute, adică să aibă loc o consultare anterior inițierii proiectului de lege. Iar acest lucru nu l-au făcut cu nimeni. Trebuiau să facă studiu de impact, nici asta nu s-a întâmplat. Era necesar un studiu de impact financiar și social. Plus că așa prevede legea: orice proiect de lege trebuie să fie precedat măcar de un studiu de impact financiar. În motivarea proiectului de lege, Ministerul Justiției susține că nu au fost necesare astfel de studii.

În schimb, Ministerul Justiției a servit direct o foarte scurtă perioadă de dezbatere, pe care a prelungit-o foarte puțin, de ochii soacrei (de pe 1 februarie, până pe 6 februarie). În această perioadă, trebuia să formulăm argumentele noastre referitoare la proiectul de lege. Orice persoană interesată putea face acest lucru. Noi, ca asociație, am făcut-o, din câte am înțeles, ATR și AFIT au făcut și ele acest demers.

Urmează altă perioadă de analiză, în care să formuleze un nou text, luând în considerare (sper!) amendamentele primite din partea Asociațiilor.  Speranțele nu sunt prea mari, pentru că am văzut că sunt destul de încăpățânați în privința anumitor aspecte cheie.

SemneBune: Cum ar fi?

G.P.: Problema principală pentru noi este independența traducătorului. În acest moment, traducătorul autorizat poate emite acte cu ștampilă proprie, adică nu mai trebuie să legalizeze actele. Cu alte cuvinte, acum, traducătorul poate face ce i se cere. O instituţie poate cere o traducere legalizată sau o traducere cu ștampilă (autorizată). Cei de la Minister consideră că aceasta nu a fost o practică conformă cu Legea 178/1997.

SB: Corect, dar Ministerul Justiției a fost conștient de interpretarea legii referitoare la utilizarea ștampilei, în toți acești ani, și a tăcut.

G.P.: Asta le-am spus și eu. Chit că nu este menționată în mod expres în lege, această practică nu este interzisă. Mai mult, există prevederi în Regulamentul de aplicare a legii în vigoare (178), care sugerează că putem lucra liber, sub orice formă, SRL sau PFA. De asemenea, putem negocia liber tarifele de lucru, cu persoanele fizice și juridice. Aceasta e altă problemă a noului proiect de lege.

În altă ordine de idei, în discuțiile avute la Ministerul Justiției, am realizat că există o problemă esențială asupra căreia nu putem cădea de acord, și anume faptul că ei consideră că traducerile așa-zis ”judiciare” sunt tot traducerile pe care le facem acum; ele sunt botezate judiciare când le legalizăm. Cu alte cuvinte, ca traducători judiciari, nu vom mai putea face traduceri pentru clienții noștri, fără să le legalizăm (să treacă pe la notar).

SB: Ceea ce este o aberație și, ca și până acum, notarii au cel mai mult de câștigat. Oricum, nu am înțeles o chestiune, în ambele proiecte de lege: ce reprezintă un document juridic, în viziunea Ministerului Justiției?

G.P.: Asta am întrebat și noi, de multe ori. Au evitat un răspuns concret, cu toate că am venit cu exemple și studii de caz. Dacă avem, de exemplu, un contract între două părți private (comerciale), fără nicio legătură cu statul, acesta nu este un act judiciar și nici traducerea lui nu e. Au fost de acord, până aici. Dacă legalizezi contractul, este considerat act judiciar? Au zis că da, de unde rezultă că traducerea devine act judiciar.

SB: Practic, totul trece prin notar. Casele de traduceri vor avea și ele de suferit destul de mult din cauza acestui statut al traducătorului juridic.

G.P.: Toți vom avea probleme. Traducătorii individuali vor avea probleme din două puncte de vedere: din punct de vedere birocratic, va fi un coșmar, iar din punct de vedere financiar, prețul pentru client va crește, dar acest lucru nu va crește suma încasată de traducător.

Trebuie să ne gândim la procedura de legalizare din Regulamentul notarilor (2013). Și atunci am protestat. APIT nu exista atunci, a fost creat după, cu scopul de a evita situații asemeni celei din 2013. Traducătorii au fost grav afectați de Regulamentul notarilor din 2013, pentru că s-a creat o procedură incredibil de dificilă, pentru legalizarea documentelor. De la ștampilare, până la emiterea facturii, tot felul de pași de neaplicat în practică.

În 2014, notarii au transmis către Ministerul Justiției, o solicitare de simplificare a procedurii, dar li s-a răspuns că va urma o lege (proiectul despre care discutăm acum). Am observat cu stupoare că acest proiect de lege conține prevederi peste prevederi, luate cu copy/paste din legea notarilor, care nu sunt aplicabile la noi.

SB: Bine, trei sferturi din prevederile acestui proiect de lege nu sunt aplicabile, inclusiv acea prevedere conform căreia traducătorul juridic nu are dreptul de refuza nejustificat solicitări de traducere. Care ar putea fi justificările motivate?

G.P.: Aceasta este o reminiscență din 178. Poți să zici că ai fost bolnav, de exemplu, aduci adeverință medicală.

SB: Dar dacă ai deja un contract comercial încheiat cu o parte terță, ce faci?

G.P.: În acest punct, o să fac un pic pe avocatul diavolului și o să zic că ai dreptate, pentru că ei nu te autorizează să faci contracte comerciale. Să faci contracte comerciale e un bonus. Lucru care mi se pare normal și mi se pare normal să răspunzi la solicitările lor, chiar dacă ai în derulare un contract comercial. Acesta este scopul esențial al autorizației. Că s-a creat apoi o întreagă piață, pentru că nu există altceva verificabil, este o altă discuție.

SB: De acord, cu următorul amendament: Ministerul Justiției știe foarte clar că, în acest moment, ștampila lui este singura de pe piață. Mi s-ar părea logic să găsim o soluție și pentru restul pieței, nu doar pentru ce vizează traducerile juridice.

G.P.: În teorie, ei (MJ) nu ar trebui să aibă legătură cu restul pieţei, numai că ei au, în fapt, legătură cu piaţa. Ştiu foarte bine că restul pieţei depinde de ei. Nefăcându-ne clar traducători judiciari, cu referire doar la sfera justiției, și permițându-ne să lucrăm și pe partea comercială, dar numai prin notari, e clar că reglementează și restul pieței.

SB: Iar cei ce aleg să rămână traducători juridici, pot folosi ștampila, dar au de plătit alte taxe, pe lângă pomelnicul existent, pentru a susține funcționarea acelei instituții comunistoide (Uniunea Traducătorilor Juridici). Nu cred că am văzut afară un sistem similar, pentru traducători, la fel de confuz și problematic.

G.P.: De exemplu, dacă nu greșesc, în Ungaria, există traducători folosiți doar de justiție și funcționează aproape ca funcționarii publici.

SB: O mână de oameni, bănuiesc, nu 37 de mii.

G.P.: Nu, în niciun caz. Problema e că oricum nu este aplicabil un corp profesional mamut, la acest nivel. E nefezabil. Vor urma foarte multe conflicte legate de semnificația cuvântului ”judiciar”. Ministerul încearcă să ne convingă că are treabă doar cu traducătorii judiciari, dar, din moment ce se permite să faci orice, dacă duci documentele la notar, mi se pare ipocrit să susții că doar traducătorii judiciari te privesc. Până la urmă, am și eu o întrebare de pus: o să fiu denumit ”traducător judiciar”. Nu este normal ca traducerile mele să fie judiciare, în mod automat? De ce să mai trebuiască să îmi autentifice un notar semnătura, după ce sunt reglementat, aparțin unui corp profesional pe care îl plătesc să mă reprezinte și să mă și controleze, printre altele? Sunt menționat într-un registru care are nevoie de nu știu câți funcționari de la Minister, să îl susțină. Cu toate astea, tot nu pot lucra independent și e nevoie de un notar să îmi autentifice semnătura. Să zică ce?

Pe termen lung, vom avea de câștigat, dacă se promulgă legea sub această formă (ceea ce sper să nu se întâmple). Creându-ne o profesie care este limitată, piața nu o va tolera pentru mult timp, prin natura ei. Revin la ce ziceam, apropo de costuri: dacă, de exemplu, e vorba de documente pentru licitaţii, hotărâri AGA, facturi şamd., nefiind emise de o instituţie de stat sau de un notariat, sunt considerate de notar ca fiind emise sub semnătură privată, conform legii din 2013. Aceste documente trebuie să aibă copii legalizate, să primească dată certă, conform aceleiași legi.

Ministerul Justiției, care mi se pare că are o preferință pentru notari, i-a ajutat prin acest regulament. Totul trebuie să treacă pe la notar. Dacă ai un contract de muncă, de exemplu, trebuie legalizat inițial documentul original, care e sub semnătură privată, apoi se face traducerea, apoi se legalizează traducerea. Deci notariatul încasează bani de mai multe ori, pentru un singur document. O să fie mai ieftin să faci traducerile afară.

Piața, în schimb, va începe să se adapteze. Lucru care s-a întâmplat și în 2013, după promulgarea Regulamentului notarilor, când au scăzut vertiginos traducerile legalizate. Ministerul Justiției a sesizat acest detaliu și a venit cu proiectul de lege din 2014, sperând probabil că face un serviciu notarilor, dar din cauza căruia va pierde și mai mulți bani. Se va crea haos, fiecare va încerca să se adapteze, se vor cere alte tipuri de traduceri, chiar dacă nu sunt făcute de traducători verificabili, se vor face în străinătate traducerile, iar autoritățile române vor fi obligate să le accepte, pentru că sunt făcute în Uniunea Europeană. Per total, toți vom avea de pierdut în următoarea perioadă.

SB: Asta voiam să zic. Până la urmă, traducătorii vor pierde destul de mult.

G.P.: Avem de-a face cu oameni obtuzi, care nu înțeleg că vor strica piața, că vor seca o industrie care e săracă, deja.

SB: Tarifele sigur nu sunt la nivelul celor de afară.

G.P.: Acesta e un aspect, nici volumul de muncă propriu-zis, în România, nu e atât de mare – mă refer la traducerile pentru piața românească, traduceri utilizate în România, nu în străinătate. Sunt foarte mulți concurenți pe piața traducerilor, iar pita se împarte la foarte mulți.

SB: Dacă e să privesc lucrurile la rece, pita se va împărți la foarte puțini, după această lege. Nu mulți vor rezista. Pe specializarea mea (engleză), de exemplu, e inflație de traducători și, într-adevăr, calitatea traducerilor este redusă. În condițiile acestei legi, mă întreb cum vor funcționa toți acești traducători. Mă întreb și cum voi funcționa eu: majoritatea traducerilor mele nu au caracter juridic, dar ar putea avea cu foarte multă ușurință și ar cere o ștampilă la care sunt dispusă să renunț.

G.P.: Dacă, pentru orice tip de traducere efectuată de tine, se va cere ștampila traducătorului, nu vei avea acces la ea.

O autorizare, două autorizări, veniți, veniți, e loc pentru toată lumea!

SB: S-a terminat și nu înțeleg de ce este nevoie de ștampila traducătorului. Nu ar trebui să existe două tipuri de autorizare? Certificatul de traducător, care confirmă că am abilitatea de a reda în traducere ce scrie în documentul original și, pentru instituțiile statului, autorizarea Ministerului Justiției.

G.P.: Problema a pornit de la inexistența unui registru verificabil, cu un anumit tip de traducători. Singurul registru verificabil este cel al Ministerului Justiției. Ideea e următoarea: dacă ești instituția cutare – instituție comercială sau instituție de stat – ce o să ceri? O traducere făcută de un traducător care a fost cel puțin autorizat, dacă nu a trecut și printr-un examen, sau o traducere făcută de un individ care s-a înregistrat cu un cod CAEN de traducător și o fi, ce știu eu, instalator? În privința calității, este normal să existe lacune serioase din două motive: în primul rând, noi, APIT, suntem de acord cu examinarea în momentul intrării în breaslă.

SB: De acord.

G.P.: Este anormal, însă, ce se întâmplă de mult timp. Toți se duc și se autorizează – nu doar persoane care termină Limbi Străine ori au dat examene la Ministerul Culturii, ci există cazuri în care se duc persoane care au terminat Teologia în limba engleză și își iau autorizație. Ori cazuri de persoane care au început liceul în România, s-au mutat cu părinții în Italia, au bacalaureatul în limba italiană și se autorizează în România ca traducători. Să fim serioși, diploma de bacalaureat nu certifică abilitatea lor de a stăpâni două limbi (pe cea maternă și pe cea a țării-gazdă), la nivelul unui traducător profesionist.

SB: Exact! Și mai există problema legată de faptul că instituțiile de învățământ superior au puține cursuri de specializare terminologică, pe baza cărora s-ar crea generații foarte bune de traducători specializați (incluzând traducătorii judiciari). Specializarea se face oricum cu foarte multă muncă și experiență. Nu am înțeles supărarea Unibuc, din această perspectivă, Unibuc generează filologi buni, pentru piața muncii, nu traducători specializați foarte buni. În fine, de acord cu examenul de intrare în branșă, dar nu văd rostul reexaminării la 6 ani (n.ed. prevăzută în proiectul de lege).

G.P.: Nici nu cred că vor insista asupra ei. Am avut discuții pe marginea acestui aspect. La început, erau foarte reticenți în privința acestui subiect, apoi s-au mai calmat. Le-am propus să creeze un alt sistem care să asigure, într-adevăr calificarea. Să existe un stagiu de formare profesională, similar celor din UE, și conform bunelor practici europene.

SB: Exact, asta se întâmplă și în instituțiile UE. Te duci și muncești trei luni de zile, pe un salariu mai mic, timp în care prinzi tot soiul de detalii care te ajută, apoi intri cum trebuie în branșă.

G.P.: Până la urmă, reexaminarea nu are rost. E inutilă…

SB: … și un pic jignitoare.

G.P.: Jignitoare și cred că e și un pic ilegală. Nu are cum să îmi ia mie autorizația, care e un drept câștigat, în urma unui examen.

SB: Corect. În cel mai rău caz, nu îmi dă de muncă. 

G.P.: Oricum, nu primești atâta muncă de la stat, ca traducător, ceea ce, în fond, se întâmplă și în alte state. Traducători-jurați, ori cu alte denumiri, care sunt folosiți, în principiu, de autoritățile respective, cele din domeniul justiției, dar nimeni nu poate trăi exclusiv din așa ceva și își adaugă venituri din alte traduceri. Până acum, a fost și la noi așa, un acord tacit și logic de altfel, pentru o piață liberă, între Minister și traducători, acord spart în acest moment, prin proiectul de lege. Era win-win situation pentru toată lumea: Ministerul își făcea treaba, iar traducătorii puteau trăi din munca lor. Nu va mai fi așa.

SB: Oricum, traducătorii plătesc către stat toate dările cu vârf și îndesat, fără vreun soi de scutire, dacă sunt angajați și PFA, în același timp. Statul câștigă din două surse.

G.P.: Iar acum se adaugă n contribuții pentru Ministerul Justiției și acea instituție-mamut pe care vor să o construiască (n.ed. Uniunea Traducătorilor Juridici + instituții subordonate + birouri).

SB: S-au lămurit în privința diferenței între un traducător și un interpret?

G.P.: Când am stat de vorbă cu ei prima oară, au fost vehemenți în această privință, apoi s-au mai relaxat, așa cum s-a întâmplat cu subiectul examinării. Probabil, au realizat că mai avem și noi dreptate din când în când. Inițial, au fost destul de porniți, susținând că traducătorii care s-au autorizat nu trebuiau să se autorizeze dacă nu intenționau să fie interpreți, ceea ce este absurd. Nu toți interpreții sunt și traducători și nu toți traducătorii sunt și interpreți.

SB: Sunt două profesiuni fundamental diferite. Amândouă presupun cunoașterea limbii, dar…

G.P.: Același lucru se poate spune despre cineva care cunoaște foarte bine o limbă, dar asta nu înseamnă neapărat că este și traducător. Le-am propus să trateze situația, luând în considerare ambele profesiuni, ca fiind separabile.

SB: Care este situația celuilalt proiect de lege?

G.P.: Cel al deputatului Drăgușanu a urmat o cale diferită de cel propus de Ministerul Justiției. Nu a intrat în dezbatere publică, ci s-a dus către comisii, fiind propus în mod tacit. A primit un aviz negativ din partea Comisiei Juridice. Urmează Comisia de muncă, săptămâna viitoare.

SB: Avizul negativ și l-a luat pentru că….

G.P.: În primul rând, pentru că e în contradicție cu alte legi.

SB: Pe acest principiu, și proiectul de lege al Ministerului Justiție este în contradicție cu alte legi. Ar trebui să își pună în cap Ministerul de Finanțe, pe cel al Culturii, Ministerul Educației și încă vreo câteva instituții publice.

G.P.: Exact, abia aștept să văd ce aviz va primi acest proiect! Per total, Ministerul de Justiție își va pune în cap ORICE altă instituție de stat, pentru că le va crește bugetul pe traduceri și va fi un coșmar birocratic.

SB: Întrebarea se pune așa: proiectul inițiat de deputatul Drăgușanu, dacă s-ar modifica în raport cu amendamentele primite din partea asociațiilor, ne-ar face viața mai bună?

G.P.: Am stat de vorbă cu domnul Drăgușanu și părea foarte binevoitor. Îmi doresc să includă amendamentele noastre. Nici proiectul dumnealui nu este ideal, dar este mai simplu decât cel al Ministerului Justiției. Problema este că, așa cum e formulat, reglementează toată piața, inclusiv traducători (cum sunt cei literari) care nu au legătură cu Ministerul Justiției.

SB: De asta mi s-a părut mie că Ministerul Justiției s-a inspirat din proiectul domnului Drăgușanu (propus în iulie 2014), când a pus la punct proiectul de lege referitor la traducători. Mi se părea că proiectul MJ e construit pe scheletul reprezentat de proiectul Drăgușanu.

G.P.: Sunt anumite asemănări între cele două proiecte, numai că cel al domnului Drăgușanu este simplificat şi mai accesibil. Există posibilitatea să meargă mai departe, chiar dacă a primit avizul negativ. De asta ne chinuim să trimitem amendamente, pentru că, dacă trece sperăm să treacă cu amendamentele noastre, care sunt esențiale.

Bun, rău, e proiectul nostru!

SB: Aici am eu o problemă: avem două proiecte de lege care par a fi făcute de oameni care ori nu înțeleg piața și domeniul, ori le ignoră cu reavoință. Instituțiile care ne reprezintă pe noi (asociații, ONG-uri) nu se pot alia să vină cu o propunere reală pentru legislatori?

G.P.: Singura soluție ar fi să își retragă și unii, și alții legea, ceea ce nu vor face.

SB: Care e motivația oficială a proiectului de lege inițiat de Ministerul Justiției? Calitatea traducerilor?

G.P.: Oficial, da.

SB: Bine, dar proiectul propriu-zis nu are nicio legătură cu menținerea calității traducerilor. Trei sferturi din el se referă la chestiuni organizatorice.

Sigla APIT

G.P.: Este o inițiativă comunistă, de colectivizare forțată, de tipul ”plătește și taci din gură”. Ideea este să fim controlați, să plătim și să nu avem niciun drept, prin acest corp de control și încasare, nu îi pot spune corp profesional.

SB: Apropo de corpul de control, taman Ministerul Justiției nu realizează că nu are cum să solicite verificarea informațiilor care au un anumit grad de clasificare a informației, din punct de vedere al confidențialității? Și, în aceeași notă, nu specifică proiectul de lege, dar lasă să se înțeleagă că dacă dorește, corpul de control poate verifica ce ai tradus. Sunt doar date personale, în relația cu clienții sau și chestiuni de conținut, referitoare la traduceri?

G.P.: Nu se știe exact. Oricum, problema e că, în controlul lor, pot vedea multe lucruri, inclusiv pe cele la care nu au drept de acces. Și își permit să vină cu idei de proiecte de lege care favorizează diverse zone profesionale (vezi notarii, în acest caz), pentru că noi le-am permis să ajungă în punctul acesta. Le-am permis pentru că noi, traducătorii, suntem divizați, nu acționăm la unison, nu avem asociații care să colaboreze între ele. Niciuna dintre asociațiile de pe piață nu poate susține că reprezintă majoritatea traducătorilor. De aceea, își permit să legifereze cum îi taie capul.

SB: Bun, care e planul în continuare? Ce putem face?

G.P.: APIT va face tot ce îi stă în puteri, pentru a opri această aberație.

SB: Noi ce putem face pentru APIT?

G.P.: În primul rând, să intrați în APIT. Cu cât crește numărul de membri, cu atât se îmbunătățește reprezentativitatea. Va fi nevoie de o creștere a membrilor. Nu poți vorbi în numele a nu știu câte mii de traducători, fără ca ei să fie efectiv în spatele tău. Apoi, fiecare cu ce poate. Fiți informați și citiți cu atenție. Nu avem cine știe ce resurse, dar promitem că vom purta un frumos război de gherilă. Sunt foarte mulți traducători și membri ai asociației care ne-au ajutat enorm, fără să îi știe nimeni. Pe de altă parte, ne-am ciocnit și de acuze și critici la nivel public, din partea unor persoane care ar trebui să se informeze mai atent. Ne-am trezit și cu discuții referitoare la SRL-uri și PFA, la statutul lor. Nu văd nicio problemă în existența lor. Ministerul Justiției dorește ca traducătorii să se organizeze în birouri individuale și asociații de traducători

SB: Nu am înțeles la ce a făcut referire, în respectiva prevedere.

G.P.: Adică exact cum funcționează notarii: aceeași formă de organizare.

SB: Cu personalitate juridică?

G.P.: Fără nicio personalitate juridică.

SB: Și atunci, care este diferența între biroul meu, pe PFA (ONRC), și biroul de traducător reglementat de Ministerul Justiției?

G.P.: Exact, nu e nicio diferenţă. La fel e şi cu asociaţiile profesionale dorite prin proiectul de lege, nu e nicio diferenţă între ele şi SRL-uri. E drept, există anumite probleme pe care trebuie să le recunoaștem în aceste structuri, dar nu se modifică esența: instituțiile propuse de Ministerul Justiției nu aduc nimic bun pieței de traduceri. Piața traducerilor se autoreglează, din perspectiva numărului de traducători…

SB: Inflația de traducători de limba engleză duce la prețuri reduse, iar calitatea serviciilor este redusă, din păcate….

G.P.: Exact, dar aceste lucruri nu se reglează prin prevederi forțate, comunistoide.

SB: Bun, bun. Înţeleg şi problemele care există la nivel instituţional, şi pe cele de la nivelul pieţei libere, dar nu văd soluţiile.

G.P.: Soluţii există, fără îndoială! Referitor la partea de calitate, și firmele trebuie să urmeze anumite standarde – cum sunt standardele ISO – li se va impune din punct de vedere comercial să aibă revizori de text și, atunci, problemele de care te ciocnești – prețurile foarte mici, cauzate de inflație, calitatea redusă a traducerii – vor dispărea ușor, ușor. În mod normal, fluxul într-o casă de traducere este format din următorii pași: traducătorul sau traducătorii care efectuează traducerea – revizorul (mintea limpede) care  face ordine, se asigură de uniformitate, terminologie etc. Asta, când vorbim de calitate.

SB: Iar pe partea legislativă, să devenim membri de asociație, să urmărim proiectul de lege și să ajutăm APIT, unde se poate.

G.P.: Cam da. Eu nu înțeleg de ce nu se adoptă un sistem mai relaxat, cum este cel din Franța, de exemplu. Nu există un corp profesional mamut. Traducătorii sunt traducători jurați și fac cam același lucru pe care îl facem și noi. Legalizările sunt necesare doar în caz excepțional. Un caz excepțional, în care aș înțelege necesitatea legalizării la noi, este cel în care documentul necesită apostilare.

SB: Altfel, ar trebui să fie suficientă semnătura de traducător, pe traducere.

G.P.: Exact, altfel oricine poate traduce şi se poate duce la notar, pentru autentificarea semnăturii. Dacă, în schimb, se reglementează strict profesia, mi se pare aberant să îți autentifice semnătura un notar. Pentru ce? Să dea parfum judiciar oricărui act posibil? Nu are logică!

SB: Asta a fost și problema mea. Un document se numește judiciar, conform Articolului 2 din proiectul de lege, dacă era emis de Ministerul Justiției sau o instituție subordonată. Aici trebuia să se oprească.

G.P.: Corect, dar nu se opresc aici, adaugă și mențiunea ”și pentru profesiunile juridice conexe”. Pe de altă parte, dacă rămâneau doar instanțele, ei nu se puteau susține doar din traducători care traduc pentru instanțe – camere, corp central, membri peste membri. Scriu atât de puține lucruri despre elemente-cheie: forma de profesare, ce înseamnă document juridic etc., dar curg paragrafele despre organizarea Uniunii Traducătorilor Juridici.

SB: Și sar peste detaliile referitoare la cum se calculează taxele datorate de traducătorii judiciari. Sper din toată inima ca acest proiect de lege, sub forma curentă, să nu meargă mai departe, pentru că, deși nu rămân traducătorii fără pâine, o să fie un haos birocratic fără margini.

G.P.: E un haos care va fi perpetuat. Acești oameni vor pleca, va rămâne în urma lor haos. Vor veni alții să preia și vor avea de lucru. Piața nu moare, nevoie de traduceri există, dar câți vor avea de pierdut și câți vor suferi!

SB: Va fi foarte interesant cum va arăta piața pentru cei care sunt tineri și intră acum pe piață/în sistem. Cei care își vor da acum primele examene. Noi, cei cu experiență, avem deja experiență, o bază de clienți, o firmă angajatoare. 

G.P.: Exact! Una e să îi explici unui student care urmează să profeseze că, după o serie de pași simpli, poate deveni un traducător liber-profesionist și alta e să îi spui că, după ce termină facultatea, îl așteaptă viața cu birou individual, pentru care va plăti chirie, dotări de varii forme, taxe peste taxe și contribuții.

SB: Cum cum cum? Asta mi-a scăpat. În cazul PFA-ului, biroul poate fi o cameră din apartamentul meu. Aici, se schimbă regula jocului?

G.P.: Păi, biroul individual nu poate fi în apartament. Scrie în proiect că (asemeni birourilor notariale) biroul trebuie să fie separat de orice (inclusiv spațiul de locuit).

SB: Cu alte cuvinte, traducătorii vor muri de foame, plătind chirii pentru birouri individuale.

G.P.: Plus că îți spun ei (râde ironic), pentru că ei sunt de treabă și noi i-am înțeles greșit, că ei te lasă să lucrezi, nu au restricționat activitatea, dar nu ca traducător judiciar. Cu alte cuvinte, eu va trebui să susțin un birou individual, cu tot ce înseamnă asta. Voi putea lucra și ca traducător în regim PFA, pe celelalte traduceri, pentru a susține activitatea și costurile mele de traducător judiciar, pentru traduceri care, în momentul ăsta, nu există cât să îmi acopere mie bugetul. În acest moment, nu există alt tip de traduceri comerciale. Toți cer măcar cu ștampila traducătorului. În momentul în care această tendință va continua, nu vei avea decât ștampila de traducător judiciar la îndemână. Să o poți utiliza, conform logicii Ministerului, va trebui să legalizezi. Pentru celelalte traduceri, nu există o reglementare în acest moment și nu știu cine ar putea să o facă. Chiar dacă va exista o reglementare în acest moment, nu știu cine ar accepta-o.

SB: E un lanț al slăbiciunilor, din care nu putem ieși. Nu există altă ștampilă. Cea emisă pe baza certificării Ministerului Culturii are aceeași valoare?

G.P.: Poți face o ștampilă, dar nu are aceeași valoare. Nu o acceptă nimeni.

SB: Bun bun, Ministerul Justiției își rezolvă problema, ”clarifică” chestiunea traducătorului juridic și trimite toți traducătorii și toate traducerile la notar. Și noi, restul, traducătorii non-judiciari?

G.P.: Nu e problema Ministerului.

SemneBune: Dar a știut și a tăcut, în toți acești ani.

G.P.: Da, dar acum reglează problemele, iar noi am fost “zburdalnici” și ne-am permis să ne jucăm cu ștampila de traducător autorizat de MJ.

În această notă, dragi cititori, recomandarea editorilor este de a vă informa cu privire la reglementările care vizează domeniile dumneavoastră de activitate, în genere, iar pe traducători îi invităm să devină membri ai asociațiilor reprezentative și să urmărească ce se întâmplă în următoarea perioadă.

Alde Banciu

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007) este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 165