Nu există o cheie a fericirii, așa cum nu există o cheie universală care să poată deschidă orice mașină îți iese în cale. Oamenii vin și pleacă, piesele vechi sunt înlocuite cu unele noi care se vor uza și ele după un timp. Nu suntem construiți să găsim secrete sau formule magice ale vreunui concept abstract, nu suntem nici măcar îndeajunși de recunoscători cuiva, oricui, în momentul în care reușim să echilibrăm balanța între noi înșine și cineva, acel/ acea cineva. Poate că avem tendința să fim pacifiști și răbdători la început, când n-are ce să se ivească, când credem că deținem controlul complet, dar nu știm că problema tocmai a luat naștere din momentul în care simțim nevoia acută ca cineva să tempereze lucrurile. Pentru că suntem egoiști, dorim hățurile pe care și celălalt și le dorește.
Devine o luptă tacită pentru supremație a psihicului celuilalt, chiar dacă știm că e imposibil ca cineva să aibă o victorie, ne implicăm. Ne consumăm timp, energie, nervi. Devenim slabi și galbeni ca ceara unei lumânări putrede. Aproape că murim încet, în interior, cu fiecare zi ce trece, dar nu renunțăm la ceea ce avem, la ceea ce am dobândit după ani de conviețuire, pentru că, dacă am renunța, am fi complet singuri cu noi înșine, așa-i? Dragostea sau, mă rog, ceea ce ar fi trebuit să însemne ea, a devenit obișnuință, iar obișnuința devine stăpâna tuturor emoțiilor dintr-un om.
Ne pierdem pe drum, oricare ar fi drumul ăla. Când ajungem la destinație, cu părți din noi smulse și compromise, mutilați și temători de viitorul sumbru al relației, ajungem la eterna și retorica întrebare: dacă n-a mers de la început, de ce am încercat?
Ei bine, n-am să dau lecții despre cum poți avea o relație (nici eu nu mă pricep la asta, dacă ați citit rândurile de mai sus), dar cred că trebuie să existe un limbaj comun în orice fel de legătură umană. Cartea lui Dan Coman, Căsnicie, vorbește despre acest tăvălug al vieții care începe prost, avându-i în lumină pe doi oameni căsătoriți mult prea curând sau la timpul nepotrivit al vieții lor, mai degrabă. Cuplul nu are niciun fel de limbaj comun, ba mai mult, ni se dezvăluie modul în care relația începe cu semnele cele mai evidente că cei doi nu au cum să fie piesa-lipsă din puzzle-ul fiecăruia. Căsătoria îi umbrește pe amândoi ca o prelată sufocantă de cauciuc. Intervine, cumva, și superioritatea celuilalt față de partenera care nu a prea citit lucruri, care nu a prea ieșit în lume. Această superioritate se transformă într-un soi de justiție totală la adresa celei care nu e atât de cultă, care nu știe cum funcționează mintea și stările de creație ale unui intelectual. Ea nu știe cum să rezolve probleme ale căror soluții se află la el, iar el simte nevoia s-o pună la zid, ca și cum i-ar fi furat ani întregi și tot ceea ce ar fi putut avea dacă n-ar fi întâlnit-o. 
Cartea are mici cărări ascunse către psihicul uman, înfățișează viața unui cuplu cu probleme care trebuie să reziste, și se întâmplă să supraviețuiască din cauza unei a treia persoane care formează triunghiul amoros: prietena lor comună. Aceasta din urmă devine confidenta fiecăruia dintre ei, ea reprezintă singurul liant care face ca mecanismul ruginit să funcționeze încă. Ca și când relația n-ar fi avut destule probleme, cuplul se îndrăgostește, pe rând, de prietena lor, fiind conștienți că într-o căsnicie nu se poate adăuga un al treilea element, chiar dacă acesta e vital pentru buna funcționare a celorlaltor două elemente deja existente.
Ceea ce mi se pare mie interesant e că el devine brusc mai îndrăgostit de soție, iar aceasta parcă se simte tot mai fascinată de el, amândoi având în același timp atenția îndreptată spre prietena lor intimă, Daria. Nici măcar copiii nu-i fac să se simtă că aparțin unul celuilalt, Daria devine punctul lor suprem de legătură. Structura narativă se împarte prin vocea autorului la persoana a treia (personajul masculin pare că scrie de fapt povestea) și jurnalul ei.
Știu că nu am sensibilitatea și inteligența oamenilor cu care vorbește el în mod normal, dar poate că, dacă ar avea puțină răbdare, ar putea găsi cîteva minute și pentru mine, să mă asculte. A început să rîdă isteric atunci cînd, prinzând curaj, i-am vorbit despre ce descoperisem, despre depresia de care eram deja convinsă că suferă, rugîndu-l, implorîndu-l să se ducă să vadă un doctor, să încerce să iasă de acolo, să mă poată proteja iar, să aibă grijă de noi amândouă. S-a ridicat brusc în picioare și m-a făcut idioată și stupidă și-n toate felurile posibile. Depresie post-partum la bărbați! Ha-ha-ha! Rîdea isteric, ținîndu-se de burtă, rostogolindu-se pe covor, ca într-un acces de nebunie, și asta m-a speriat într-atît, încît m-am gîndit s-o sun pe Daria, să vină să m-ajute. Se comporta violent, icnea și-și izbea capul de masca de la chiuvetă. hăhăind.
Titlu: Căsnicie
Autor: Dan Coman
Editura: Polirom
Colecția: Egoproză
ISBN:978-973-46-5113-9
Nr. pagini: 248
Anul apariției: 2015
Preț: 29,95 lei
