Acum patru sute şi ceva de ani înainte de Hristos, Herodot avea să marcheze o schimbare fundamentală în consemnarea trecutului. Din punctul lui de vedere şi pe bună dreptate istoria nu poate fi despărţită de geografie. În Egiptul Antic, Nilul poate fi un element la fel de important ca un rege egiptean, aşa cum la noi Dunărea, munţii, marea şi nu numai se transformă în elemente de importanţă majoră în desfăşurarea evenimentelor. Doar câteva exemple. Însă a discuta despre trecut și a o face cu argumente puternice nu este la îndemâna oricui. Apoi, oricât de multe dovezi ar aduce un bun istoric, încă multe alte secrete rămân de elucidat sau nu vor fi cunoscute niciodată.
Înainte de a mă apuca de citit această carte, am avut multe nelămuriri, câteva preconcepții, așa cum poate le are orice mirean într-ale istoriei. Nu-mi puteam imagina că o carte de istorie mă poate prinde într-atât încât să doresc să o recitesc. Cred că este, în primul rând, meritul autoarei, prin scrierea ei extrem de bine strunită asupra detaliilor semnificative cât și prin atenția deosebită pe care o acordă laturii afective ale principalelor personalități discutate.
În „Carol al II-lea al României. Regele trădat„, istoricul fracez de origine română, Lilly Marcou, reușete un portret complex a celui de-al treilea rege al României, miza finală fiind înțelegerea corectă a istoriei. Fără a se îndepărta de componentele concrete care fac obiectul strict al istoriei, doamna Lilly Marcou, dă greutate cărții cu informații de arhivă pe care le interpretează cu obiectivism. Despre Carol al II-lea nu poţi vorbi fără să înţelegi personalitatea Reginei Maria, aşa cum despre Regina Maria nu poţi discuta fără a-i înţelege trecutul şi descendenţa, regele Carol I îşi construieşte dinastia, în parte, și pe reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ş.a. Trecutul unei ţări, pentru a fi bine interpretat, trebuie tratat multi-nivel, integrat anturajul internaţional şi spaţiul geo-politic, pe verticală și pe orizontală. Asta este ceea ce autoarea cărții reușete foarte bine.
Ceea ce face distinct doamna Lilly Marcou şi cred eu că atrage cititorul este talentul ei de a puncta, în special prin file de jurnal, partea afectivă, nu numai faptică a personalităţilor. Fără a se aventura în prea multe detalii Regina Maria ocupă în carte un loc de cinste. Evident, ea însăși ar face obiectul unei cărți în sine. Faptul că autoarea acordă o atât de mare atenție Reginei Maria nu cred că nu ține neapărat de evidențierea puternicei ei personalități, ceea ce este deja cunoscut, ci de dorința de a explica, într-o oarecare măsură, cauzele care au dus la formarea prințului moștenitor.
Pe tot parcursul cărții doamna Lilly Marcou se antrenează într-un reglaj fin al informațiilor în așa fel încât cititorul să poată înțelege în profunzime care au fost cauzele care au stat la baza formării personalității regelui României și a demersurilor intreprinse de acesta.
Cred că dorința arzătoare a autoarei a fost aceea de a face lumină în jurul unui rege greșit înțeles de mulți. Amintește la sfârșitul cărții de politica de denigrare a imaginii lui susținută de legionari, mai apoi de comuniști. Nu ține partea acestuia, mai ales că viața lui amoroasă a fost intens criticată însă, poate ceea ce este mai important decât orice este faptul că în timpul domniei sale România a cunoscut o perioadă înfloritoare și care ar fi reușit mult mai multe dacă n-ar fi prins vremuri atât de tulburi.
Curiozitatea sa proverbială l-a îndemnat să acorde atenție deosebită și difuzării culturii în țara sa elitistă, unde, totuși, rata analfabetismului era foarte ridicată. În acest scop, a ridicat, în 1921, Fundația culturală „”Prințul Carol”. Din filialele fundației, înființate în toate colțurile țării, plecau în sate echipe de instructori, care încurajau crearea de biblioteci și case de cultură. Alte echipe organizau lecturi publice și conferințe cu caracter pedagogic, istoric și civic. Mai târziu, prințul va trimite în sate tehnicieni, economiști și agronomi. Își propusese să salveze tradițiile țărănești. Pe de altă parte a creat o editura care avea drept obiectiv difuzarea de lucrări pedagogice menite să ridice nivelul de informare al țăranilor români. A sprijinit, de asemenea, dezvoltarea marilor case de editură, încurajând traducerile din clasici străini.
Inteligența și abilitățile regelui Carol al II-lea au fost unelete excelente în dezvoltarea nu numai a culturii ci și a armatei, industriei și agriculturii. Planurile sale erau dintre cele mai democrate și binevoitoare țării singurul lucru care a stat în calea finalizării acestora a fost contextul politic deloc favorabil acestuia. Tradarea lui a venit atât din interiorul țării, în curs de nazificare cât și din exterior. Dorința lui de nutralitate în fața marilor forțe ale vremurilor l-a împins, în definitiv, în lungul drum al exilului, din care nu va mai putea ieși niciodată.
Las în încheierea acestui articol câteva fragmente din gândurile regelui Carol al II-lea, scrise la sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial, când el se afla în exil în Portugalia, un exemplu despre cât de bine înțelegea mecanismele vremurilor în care tăria și consecințele care se vor răsfrânge în viitor:
Cu toate succesele și cu ajutorul incontestabil ce l-au dat sovieticii în desfășurarea războiului, mare bucluc vor avea Națiunile Unite din cauza lor, tare mi-e teamă că pacea nu va fi pace dacă URSS va avea mult de zis în alcătuirea ei.
Ca și la sfârșitul Primului Război Mondial, suntem puși în fața marii probleme: ce va da și ce va cere URSS? Azi este mai puternică decât atunci ș prin acțiunea ei militară a căpătat prestigiu pe care nu-l avea înainte. Dacă pacea se obține datorită marii ei victorii din acest an împotriva Germaniei, în ciuda promisiunilor ce se fac, nu va fi decât iluzorie, fiincă în locul dictaturii nazisto-hitleriste vom avea una comunisto-stalinistă.
Titlu: Carol al II-lea al României. Regele trădat
Autor: Lilly Marcou
Traducere: Elena Zamfirescu
Editura: Corint
An apariție: 2015
ISBN: 978-606-8623-99-3
Număr pagini: 496
