Băiatul din Brooklyn

Marți, 30 iunie, a avut loc la Sala Nouă a Teatrului de Comedie premiera piesei tragi-comice Băiatul din Brooklyn, marcă a Teatrului Evreiesc de Stat. Scris de dramaturgul american , el însuși un „băiat din Brooklyn” (născut în cartierul newyorkez  în 1954), spectacolul a fost jucat pentru prima oară în 2004 într-un teatru californian și a ajuns pe Broadway un an mai târziu, pe 13 ianuarie. Profesor de Limba Engleză şi Studii Teatrale la prestigioasa Universitate Yale, Margulies obținuse deja în anul 2000 Premiul Pulitzer pentru piesa Cină cu prieteni.

Odată cu lansarea celei de-a treia cărți, Eric Weiss, un romancier american cu origini evreiești, cunoaște adevăratul succes și își vede romanul ajungând pe locul al unsprezecelea pe lista bestsellerurilor. Semănând în multe privințe cu experiența sa personală și amintind de oameni din viața lui, romanul este considerat de majoritatea drept o autobiografie, însă autorul insistă că este vorba despre o lucrare de ficțiune și că personajele sunt doar reinventări și reconfigurări ale diferiților indivizi cunoscuți de-a lungul vremii, nicidecum copii fidele ale unor apropiați.

Piesa începe cu vizita lui Eric la un spital din Brooklyn, acolo unde se află internat tatăl său bolnav de cancer. Manny, vânzătorul de pantofi care întotdeauna și-a dominat și controlat fiul, nu-i înțelege câtuși de puțin triumful literar și nu se arată deloc încântat de reușita acestuia, ba chiar se simte jignit că, menționat în dedicația de la începutul cărții („Pentru mama și tata”), nu își vede totuși numele scris negru pe alb. Confruntarea celor doi din camera de spital e delicioasă și plină de haz, chiar dacă uneori întristează ușor, lupta dându-se în permanență între orizontul mărginit și meschinăriile tatălui și încercarea fiului de a obține aprobarea și recunoașterea pe care le așteptase dintotdeauna de la părintele său.

Această vizită va conduce la o întâlnire întâmplătoare, dar foarte semnificativă, cu Ira, un prieten din copilărie și, prin intermediul acestuia, cu toată „evreitatea” pe care protagonistul se străduise s-o respingă și s-o uite. Admirându-l și invidiindu-l în același timp, Ira îl privește cu o circumspecție evidentă pe vechiul său coleg de școală, conștient de diferențele colosale pe care timpul le-a trasat între ei – în timp ce Eric e un scriitor bogat și de succes care s-a îndepărtat de rădăcini și călătorește prin întreaga țară promovându-și cartea, Ira e simplul proprietar al micului magazin moștenit de la tatăl său, crescându-și familia numeroasă într-un spirit religios și plin de superstiții. Ajutat de arta sa, care transcende limitările trecutului, și de soția lui, Nina (care între timp luase totuși decizia de a-l părăsi), Eric s-a dezis de legăturile sale cu iudaismul și cu spiritul în care a fost crescut, astfel că niciunul dintre cei doi nu-l mai înțelege și acceptă cu adevărat pe celălalt.

Ajuns acasă după ce refuză categoric să reînnoade prietenia cu Ira, Eric încearcă să se împace cu Nina, soția sa, care este de asemenea scriitoare, dar care n-a cunoscut niciodată succesul, lucru pentru care-l învinovățește într-o anumită măsură pe el. Faptul că cei doi nu au reușit să aibă un copil a contribuit și el la ruptură, îndepărtându-i treptat și iremediabil, astfel că, în ciuda eforturilor și rugilor protagonistului, relația nu mai poate fi salvată, iar Nina a stabilit deja o întâlnire cu un alt bărbat.

Următoarea scenă ni-l prezintă pe protagonist într-o cameră de hotel cu o tânără fană pe nume Alison, care, după o sesiune de autografe dintr-o librărie, vrea să cunoască mai bine scriitorul interesant și devenit peste noapte celebru, care se arată totuși atât de amabil și de prietenos. Niciunul dintre cei doi nu știe însă prea bine ce își dorește de la celălalt și până unde e dispus să meargă, așa că întâlnirea se transformă rapid într-un eșec, acompaniat de țipetele tinerei care se grăbește să iasă din cameră și care-l lasă pe Eric descumpănit și încă mai trist ca înainte.

Către finalul piesei, suntem martorii întâlnirii comice dintre protagonist și o producătoare extravagantă și etern ocupată de la Hollywood, care insistă ca scriitorul să modifice „puțin” scenariul adaptării cinematografice a cărții sale. Sugestiile (sau mai degrabă „ordinele”) privesc eliminarea contațiilor „etnice” și distribuirea în rolul principal a celui mai în vogă actor al momentului, un tânăr musculos, energic și ușor ridicol, nerăbdător să joace în film, dar complet nepotrivit și de-a dreptul hilar în tentativa sa exagerată și pe alocuri disperată de-a intra în pielea personajului.

Scena care încheie spectacolul îi prezintă pe protagonist și pe tatăl său, acum decedat, dar întors în chip de spirit pentru a regla conturile cu Eric și pentru a-i spune toate lucrurile pe care în timpul vieții nu fusese în stare să i le destăinuiască. Protagonistul primește o ultimă învățătură dintr-o serie de lecții dure legate de împăcarea cu sine, cu moștenirea sa și cu tatăl intransigent și rece care-i marcase definitiv copilăria și dezvoltarea ca adult.

Deși piesa este organizată în șase secvențe bine definite, care implică în majoritatea cazurilor două personaje și niciodată mai mult de trei, reprezentația nu pare trunchiată sau sacadată, ci se întregește cu fiecare fragment dezvăluit, asemenea unui puzzle. Experiențele se acumulează și interacționează subtil până la scena finală, când efectele lor asupra vieții lui Eric sunt explorate mai în profunzime.

 face un rol remarcabil, demn de toată admirația și prin prisma faptului că necesită o concentrare și o rezistență deosebite dacă ne gândim că, de-a lungul celor 140 de minute ale piesei, Eric dispare de pe scenă pentru doar câteva secunde. Exprimând o paletă largă de sentimente, de la dezamăgire la încântare și de la furie la neputință, Istodor reușește să rămână credibil și implicat, chiar dacă uneori zâmbește sau râde puțin forțat. Există și rare momente în care nu ești sigur că stânjeneala de pe chipul său aparține personajului sau actorului. Dar să nu despicăm firul în patru. Per total, interpretarea este una valoroasă și convingătoare.

Piesa vorbește despre întoarcerea acasă (uneori dureroasă, dar întotdeauna necesară), despre răni nevindecate și adevăruri triste rămase adânc impregnate în suflet, însă nerostite. Băiatul din Brooklyn explorează în ultimă instanță relația complicată dintre viață și artă, dragoste și înstrăinare, iluzia celebrității și singurătatea care vine odată cu aceasta.

 

Autor:
Regie: Cristi Juncu
Scenografie: Vladimir Turturică
Ilustrație muzicală: Cristi Juncu
Distribuție: , Andrei Finți, Marius Călugărița, Raluca Aprodu, Mihaela Velicu, Natalie Ester, Cezar Grumăzescu.
Durată: 140 minute (fără pauză)

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, Ana adoră cărțile, pisicile, ceaiul și ciocolata (nu neapărat în această ordine). Nu-și poate închipui viața fără muzică. Îi place să inventeze cuvinte și să se joace cu ele. E optimistă, râde și iubește mult.

Număr articole publicate : 16