Născut în 1936, K. Schippers este un cunoscut autor neerlandez. Opera sa cuprinde poezie, povestiri, eseuri şi nuvele. Romanul său „Unde ai fost”, apărut la Editura Univers, a câştigat Premiul Libris în 2006. Într-un interviu acordat Ziarului Adevărul, scriitorul declară că a învățat cum să jongleze cu cuvintele de la un iluzionist.
De ce am alege să fim martorii acestei scamatorii literare? Pentru că romanul este scris cu o atenție rafinată și totodată ludică pentru detalii, abordând un subiect în aparență comun, dar pe care îl îmbracă în sute de nuanțe (sepia) ale nostalgiei.
Fotograful Ruud își începe călătoria caleidoscopică cu o serie de rătăciri: de casă și de iubita Slim care i-a dat un brevet de amant. Statutul ei este însă incert, oscilând între fosta iubită indiferentă și actuala prietenă îngrijorată. Rudd își însușește trecutul ca pe un film valoros pe care îl reia de câte ori vrea, împrumutându-se pe sine amintirilor sale dragi. În fotografii, personajele trecutului prind din nou viață. Frapant este dialogul care începe să răsune din ele, ca dintr-un pick-up vechi. Nu memoria îl ajută însă pe Rudd să reconstituie cuvintele spuse cândva de mama sau de sora sa, ci abilitatea magică de a extrage mișcarea din static, viața din moarte – totul prin puterea imaginației.
Dispariția lui Rudd pare să fie conștientizată doar de el însuși. Ceilalți o consemnează într-o manieră laconică, ca și când nu ar fi decât câteva fantome ale trecutului care dezbat ultimele știri la o șuetă – în asta constă farmecul scriitoricesc al lui K. Schippers, pe care Leeuwarder Courant îl numește „maestrul neobișnuitului înfățișat ca obișnuit”. El scoate din pălărie personaje insolite și aproape atemporale, spectrale, care par a aparține fiecare unui alt microunivers.
Trudy, sora protagonistului, e singura complice în sejurul retrospectiv, dar mult mai puțin melancolic. Pragmatismul ei îi permite să își vegheze fratele cu atenția acordată unui copil mic pe care trebuie să ai grijă să nu-l pierzi. Claudio, scamator la teatru, devine preocupat de falsificarea broșei din copilărie a lui Rudd. Argentinianul Paz cântă la vioară din lumea boemă a artiștilor pe care, ca să-i auzi, trebuie să-ți așezi urechea pe pieptul timpului. Prietena mamei, Chris, îl atrage pe micul Rudd într-un joc interzis din care se deslușește o inedită experiență erotică.
În încheiere, îl las pe autor să vă convingă: „Fotografiile sunt o alinare, doar atât, impresia că s-a mai păstrat ceva din ceea ce nu rămâne niciun moment la fel, ceea ce e tot timpul pe punctul de a dispărea.” (p. 22)
Sursa foto: aici
