Cristina Nemerovschi nu mai are nevoie de introducere, aşa că vă povestesc direct despre Rezervaţia unicornilor, ultima parte a trilogiei Sânge Satanic, apărută cu o săptămână în urmă la editura Herg Benet. Din trilogie mai fac parte şi volumele Sânge Satanic (2010) şi Ani cu alcool şi sex (2012). Dacă nu le-aţi citit încă, vă recomand să o faceţi înainte de a citi ultima parte a trilogiei, pentru că, deşi poate fi citit şi ca un roman de sine stătător, Rezervaţia unicornilor face referire la personaje şi întâmplări din cele două volume anterioare. Necunoaşterea personajelor nu vă împiedică să urmăriţi acţiunea Rezervaţiei, dar cunoaşterea lor vă dă avantajul de a retrăi împreună cu M. unele dintre experienţele definitorii pentru acest personaj.
Aţi ghicit, aşadar, că îl regăsim pe M. în centrul Rezervaţiei unicornilor. Un M. pe cale să împlinească 30 de ani, mai matur, mai nostalgic, mai înclinat către întrebările majore în viaţă, dar la fel de nebun ca la 25 de ani, când ni l-a prezentat Cristina Nemerovschi. Un M. care le-a văzut, şi, mai ales, le-a făcut pe toate. Un M. care se sufocă între aceeaşi oameni, aceleaşi baruri, aceleaşi petreceri şi aceeaşi adoraţie cu care îl înconjoară lumea. Un M. care caută altceva. Iar acest altceva vine ca un colac de salvare de la Fram. I se oferă The Fuckin’ Deal. Iar el acceptă.
Dar, până să ajungă la Fram, ne amintim împreună cu M. de B., de A., de D. şi mai ales de R., pe care îi reîntâlnim în paginile romanului. De asemenea, facem cunoştinţă cu E., V. şi O. Pentru cititorul care abia acum ia contact cu trilogia Sânge Satanic, pare că alfabetul însuşi e personaj în carte. Un personaj cu personalitate multiplă, care bea, se droghează, ia parte la orgii şi nu respectă nicio normă socială.
(Ca o paranteză pentru fanii Cristinei Nemerovschi, trebuie să vă spun că o regăsim în Rezervaţia unicornilor şi pe Tara din Pervertirea, al doilea roman al Cristinei Nemerovshi, aparent fără legătură cu trilogia Sânge satanic.)
Pe M. îl găsim într-o relaţie stabilă cu B., încă îndrăgostit de R., dar trăind cu şi în apartamentul lui E., care îl finanţează. În acest context are loc şi prima dramă, când moare tatăl lui M. Nu, drama nu este că i-a murit tatăl! Doar îl ştiţi pe M.! Drama este că, prins la înghesuială de mama lui, între beţie şi mahmureală, acceptă să facă el rost de colivă. De aici se naşte şi prima situaţie hilară: M. o implică pe R. în misiunea de a produce o colivă, R. o implică pe femeia de serviciu a blocului, care acceptă, dar intră în comă alcoolică în timp ce pregătea coliva. Amuzaţi de posibilitatea ca femeia de serviciu să moară în timp ce pregătea colivă pentru alt mort, M. şi R. îşi dau silinţa să orneze ei coliva pe o farfurie (cel mai probabil pudrând-o cu sare de lămâie în loc de zahăr).
Aşa cum ne-am obişnuit la Nemerovschi, situaţiile hilare se ivesc la tot pasul şi sunt create fie prin inocenţa şi neştiinţa personajelor într-un anumit domeniu (cum este episodul cu coliva), fie prin adăugarea unui element fantastic (cum este întâlnirea lui M. cu cerbul lui Harap-Alb), fie prin nebunia unor personaje care se iau prea în serios (cum este Tuomi, finlandezul cu dreadlocks născut dintr-un cuplu de pisici sălbatice care îi lăsaseră moştenire abilitatea de a se reîncarna). Rezervaţia Unicornilor, ca şi primele două romane ale trilogiei, abundă în situaţii comice care te fac să râzi în hohote în metrou, acasă sau la şcoală, când citeşti cartea pe sub bancă în timpul orelor, pentru că nu o poţi lăsa din mână. Mai menţionez una singură aici, doar pentru că eu însămi am atras priviri mustrătoare în metrou când am izbucnit în râs: imaginaţi-vi-l pe A. care ajunge în Finlanda cu o căciulă în formă de măgar pe cap, se constipă şi se îndrăgosteşte nebuneşte de o păpuşă gonflabilă numită Adela.
Dincolo de situaţiile comice şi de sex, drugs and rock’n’roll, Rezervaţia unicornilor are însă şi un substrat serios. Aflat la pragul de 30 de ani, M. este mai introspect ca niciodată, şi, în mod surprinzător, mai uman şi mai nostalgic. Îşi aminteşte de personaje ieşite din peisaj încă din Sânge satanic sau Ani cu alcool şi sex (Elavaca, Mache, Cofrag) şi de situaţii care i-au marcat drumul până în momentul de faţă (cum este tufişul din Vamă care înghiţea păsări). Aerul nostalgic pe care îl are M. în Rezervaţia unicornilor ne arată că personajul s-a maturizat, chiar dacă încearcă din răsputeri să rămână intact şi nepăsător la ‚decor’. Dependenţa sa cu iz de ataşament faţă de E. ar fi fost de neimaginat în Sânge satanic sau în Ani cu alcool şi sex. Tot de neimaginat ar fi fost ca M. să aibă remuşcări că nu a prins-o pe Elavaca (moartă între timp), atunci când s-a aruncat de pe masă, într-un roman precedent din trilogie. Vedem un M. emoţionat de declaraţia lui A. că îl iubeşte şi că va fi ‚bestfriendul’ lui toată viaţa, dar şi un M. emoţionat de întoarcerea în România, pe care, chiar dacă o numeşte ‚un grajd cu ură’, o consideră totuşi ‚acasă’.
Tot un semn de înaintare în vârstă este şi nevoia lui M. de comunicare. La 25 de ani, M. ar fi ţinut pentru el The Fuckin’ Deal şi ar fi plecat la Fram fără să se uite în urmă, fără să dea cuiva vreo explicaţie. Acum însă, se surprinde şi pe el când începe să povestească tuturor ce are de gând să facă, inclusiv lui E., care până la urmă era doar o femeie de care se folosea. La fel de surprinzător este şi faptul că atunci când o regăseşte pe Elena (un alt personaj de la începutul trilogiei) începe să îi povestească ce a făcut în anii în care nu s-au văzut. În Sânge satanic am cunoscut un M. independent şi autosuficient, iar acum găsim un M. matur, care are nevoie de ceilalţi, şi care până la urmă are şi puterea să recunoască acest lucru, mai ales în relaţia lui cu R.
Relaţia între M. şi R. este, de fapt, laitmotivul trilogiei, iar în Rezervaţia unicornilor ajunge şi ea la maturitate, ca şi personajele. Este o relaţie care transcende sexul, geloziile, relaţiile cu alte personaje. Este o legătură puternică şi durabilă, care se petrece într-un univers doar al lor, înntr-o rezervaţie a unicornilor.
‚Probabil că asta însemna să fii unicorn. Să trăieşti până când simţeai că îţi va exploda creierul, iar corpul tău se va înnegri şi se va chirci ca o hârtie arsă deasupra focului. Să nu laşi nimic pentru viitor, să consumi totul azi, aici, acum, să termini, iar a doua zi să te trezeşti în faţa unui gol pe care să-l ummpli iarăşi cu tine, cu minunăţiile minţii tale care nu avea capăt, nu avea limite, era mereu alta, era surprinzătoare şi seducătoare, pe zi ce trece mai strălucitoare, mai perversă, mai sofisticată.’
Iar dacă nu v-am convins încă, vă mai spun că citind Rezervaţia unicornilor veţi avea senzaţia că totul se petrece în timp real, iar personajele trăiesc în România actuală, alături de noi. Este ca şi cum Cristina Nemerovschi ori scrie azi şi publică mâine, ori lasă loc în text pentru a insera înainte de publicare ultimele evenimente din rubricile mondene şi de ştiri. Găsim în text patinatorii din Cişmigiu îmbrăcaţi după moda iernii 2013/2014, protestele de la Pungeşti şi Roşia Montana, divorţul Biancăi Drăguşanu de Victor Slav şi prăbuşirea avionului cu medici în munţii Apuseni. Toate acestea te fac să te întrebi dacă nu cumva M. era tipul din faţa ta la coadă la vin fiert la târgul de Crăciun din Piaţa Universităţii.
Iar dacă vreţi să aflaţi ce este Fram şi mai ales în ce constă The Fuckin’ Deal, vă invit să faceţi repede rost de un exemplar din Rezervaţia unicornilor, pentru că au cărţile Cristinei Nemerovschi un talent să dispară din librării şi să fie re-editate, ceva de groază!
–
surse foto: http://www.hergbenet.ro/, http://revistadesuspans.ro/
Comments are closed.