Prinţesa Bari

Prinţesa Bari, romanul scriitorului coreean Hwang Sok-yong, a apărut la editura Polirom la începutul anului 2014, în traducerea excepţională a Iolandei Prodan (din limba coreeană).

Este o carte emoţionantă şi răscolitoare, cu atât mai mult pentru noi, românii, care ne putem identifica mai lesne cu suferinţele popoarelor trecute prin sisteme dictatoriale, prin lipsuri, foamete şi persecuţii. Cu toate acestea, Prinţesa Bari este deopotrivă o cronică a unei epoci şi o privire pătrunzătoare în sufletul unei femei asiatice.

Fac această precizare pentru că este necesară din două puncte de vedere. În primul rând, este greu pentru cei care nu sunt familiarizaţi în vreun fel cu numele asiatice să îşi dea seama la prima vedere dacă autorul este bărbat sau femeie. Cartea este scrisă la personana întâi, iar personajul principal, Bari, este femeie. Nici eu nu am ştiut dacă autorul este bărbat sau femeie până după ce am terminat cartea. Aş fi putut să aflu cu uşurinţă că Hwang Sok-yong este bărbat, însă am ales să amân căutarea acestei informaţii, tocmai pentru a-mi păstra neatinsă impresia autobiografică pe care ţi-o lasă romanul. Este o realizare excepţională a lui Hwang Sok-yong (şi a unui bărbat, până la urmă), aceea de a pătrunde într-atât de adânc în sufletul unei femei încât o altă femeie să nu bănuiască vreo clipă că romanul a fost scris de un bărbat.

În al doilea rând, subliniez din nou că incursiunea intimă pe care o veţi face în viaţa personajului feminin vă va releva gândurile, temerile, conştiinţa, impulsurile şi instinctele unei femei asiatice (nord-coreene). Dacă sunteţi femeie, nu trebuie să vă aşteptaţi să vă identificaţi pe deplin cu deciziile luate de personaj. Trebuie să citiţi această carte cu inima deschisă şi să o adoptaţi pe Bari doar după ce îi înţelegeţi resorturile culturale şi umane pe care Hwang Sok-yong le împleteşte atât de bine în naraţiune.

Autorul construieşte romanul în jurul a două personaje cu acelaşi nume: Prinţesa Bari este eroina unei vechi legende coreene, iar Bari, personajul nostru principal, este o fată al cărei destin pare să îl imite pe cel al personajului legendar. Hwang Sok-yong o alege pe Bari, a şaptea fiică a unei familii nord-coreene, pentru a-i da glas. Într-o societate în care doar fiii aveau valoare şi în care o familie în care se năşteau numai fete era o familie blestemată, Bari a fost abandonată de mamă, salvată de câinele gospodăriei şi de bunică şi ignorată de un tată care nici măcar nu i-a mai dat un nume. Poate tocmai din cauza suferinţei şi a lipsei de afecţiune în casă, Bari trăieşte mai mult în imaginaţie şi în vis, călăuzită de bunica-şaman. Atât din educaţia primită de la bunica sa, cât şi din exemplul personal pe care Bari îl dă, cititorul vestic are ocazia să conştientizeze şi să asimilieze principala virtute pe care cultura asiatică o promovează şi care nouă ne lipseşte cu desăvârşire: răbdarea.

Cititorul va avea surpriza să descopere că toate practicile şamanice, valorile morale şi principiile după care Bari se ghidează în viaţă sunt cît se poate de actuale în conştiinţa şi în istoria recentă a Coreei. Mare parte din roman se petrece în timpul foametei din anii ’90, pe care guvernul Nord-Coreean a camuflat-o sub denumirea propagandistă de ‘Marşul Suferinţei’. Foarte des am avut impresia că este vorba chiar despre istoria noastră recentă, atunci când citeam despre raţionalizarea mâncării pe cartelă, despre rudele care fugeau ilegal peste graniţă, expunându-i pe cei rămaşi la persecuţii şi chiar la moarte, despre contrabanda cu valută, cu mâncare şi obiecte ‘din străinătate’, despre repartiţii şi naţionalizări. Din România se fugea trecând Dunărea înot, iar din Coreea de Nord se fugea trecând Duman-ul.

Având în vedere experienţele traumatizante şi înţelepciunea dobândite de Bari în prima jumătate a romanului, am fi tentaţi să uităm că până la urmă, ea nu este decât un copil nefericit, care duce pe umeri fantomele unei familii spulberate de contextul politic. La 15 ani, emigrează în Marea Britanie, unde descoperă o altă categorie de suferinţe şi umilinţe, dar unde, până la urmă, cu răbdarea pe care a învăţat-o de la viaţă, reuşeşte să îşi croiască un drum doar al ei.

Legenda Prinţesei Bari

Se spune că, după ce avea deja şase fete, regina a fost atât de dezamăgită când a născut-o pe a şaptea (Bari), încât a hotărât să o abandoneze în Mlaştina Dragonului. Ţestoasele de Aur au salvat-o de la moarte, iar un cuplu de bătrâni au adoptat-o şi au crescut-o ca pe propria lor fiică. Atunci când o molimă devastatoare s-a abătut asupra Regatului, un ghicitor a prezis că numai cea de-a şaptea fiică a Reginei îi poate salva, prin găsirea Apei-Vieţii-Cea-Tămăduitoare. Prinţesa Bari nu a ezitat în a-şi ajuta părinţii care o abandonaseră la naştere. A străbătut ţara ei şi ţările vecine, a mâncat rădăcini, a plivit buruieni, a spălat rufele ţăranilor, s-a luptat cu spirite, s-a întâlnit cu corăbiile către Lumea de Dincolo, totul doar ca să afle în final că Apa-Vieţii-Cea-Tămăduitoare este apa în care fierbem orezul, pe care o bem, sau în care ne spălăm rufele zilnic. Dar Bari nu a îndurat călătoria degeaba, ci a câştigat cele mai de preţ daruri: răbdarea şi înţelepciunea.

Vă recomand cu mare drag să citiţi această carte, să o dăruiţi copiilor voştri (adolescenţi) şi să o lăsaţi pe Bari să vă atingă sufletul într-un mod dăinuitor.

Iar dacă nu v-am convins, vă mai spun că Hwang Sok-yong a fost pe rând soldat în războiul din Vietnam, deţinut politic şi scriitor în exil, şi toate operele sale sunt inspirate din experienţa sa de viaţă. Între 1989 şi 2008, el a primit şapte premii literare şi distincţii culturale internaţionale, iar cărţile sale au fost traduse în peste 20 de limbi.

Sursele foto aici şi aici