Să scrii despre copilărie este cel mai greu, o spun toți scriitorii care contează. Mai greu decât să scrii despre dragoste, moarte, comunism, ocupație, sărăcie, părinți, oameni insoliți, maturizare, bătrâni sau melci. Dar să scrii despre toate acestea prin ochii unui copil este și mai greu și ai toate șansele ori să ratezi și să cazi în desuet, ori să banalizezi. Dar sunt unii autori care reușesc, poate fiindcă pot să coboare pe cărarea memoriei, să se delimiteze de toată viața lor de adulți și să privească cu un ochi de copil mare trecutul și să-l transforme în literatură. Nu există o metodă infailibilă, ține de talent, dar și de sinceritatea cu care te apuci de scris, fiindcă dacă o faci fără conștiința de sine, dacă o faci abrupt sau fără să se fi așezat în tine lumea despre care vrei să povestești, e posibil să fii mult prea personal și celălalt să nu te înțeleagă. Paweł Huelle este unul din autorii care a reușit. Citind volumul lui tematic, Eram singur și fericit,- traducere din limba polonă și note de Radoslawa Janowska-Lascar si Mihaela Cornelia Fiscutean, Polirom, 2014 – format din opt povestiri care narează întâmplări din Polonia comunistă văzută prin ochii unui copil, care poate fi chiar autorul, într-o readucere aminte autoficționalizată, am descoperit că lumea nu este așa cum o explică istoria, ci așa cum o vede fiecare, iar dacă cel ce o vede este un copil, avem toate șansele să descoperim frumusețe acolo unde nu ar trebui să fie decât groază și mizerie, dar în același timp, toată tristețea lumii devine și mai apăsătoare, fiind trăită mai puternic și mai pur.
Câte ceva despre autor, care a fost prezent la București, cu ocazia târgului de carte Bookfest, unde au fost lansate două dintre cărțile sale, Mercedes-Benz (reeditată) și Eram singur și fericit, tradus în română anul acesta: s-a născut în 1957, la Gdansk, acolo a urmat și studii filologice, și-a câștigat pâinea ca jurnalist, a fost angajat al federaţiei Solidaritatea, a predat literatură, filosofie şi istorie. A fost director al televiziunii din Gdansk din 1994 până în 1999 și este unul dintre scriitorii cult ai momenului și printre cei mai cunoscuţi prozatori polonezi contemporani. Acestea sunt faptele, dar ce contează aici sunt cărțile. Și această carte este una specială. Nu folosesc cuvântul acesta decât foarte rar, când chiar dau de câte o carte care propune o altă perspectivă asupra lumii și rcunosc, una din slăbiciunile mele literare este o poveste spusă prin ochii unui copil, fiindcă lumea chiar se vede altfel atunci, este neîntinată de ideologie, este lipsită de invidie, de gânduri meschine. Marile supărări ale unui copil sunt faptul că nu a primit o îngheată sau că părinții se ceartă.
Unul din punctele forte ale cărții este faptul că păstrează și reproduce extrem de bine această perspectivă, nu o întinează deloc, mintea adultului care scrie știe să rămână deoparte și din când în când mai intră în scenă doar pentru a da unele explicații de ordin istoric sau geografic, pentru plasarea mai buna a poveștii, care însă rămâne pură viziune a unui copil. Fiecare povestire în parte spune câte ceva despre acea epocă: sărăcia acelor vremuri; decăderea unui tată, inginer la origini, dar care nefiind de acord cu Partidul, pică din grații și ajunge măturător în gară și culegător de melci pentru a se întreține; ostracizarea unor oameni extrem de capabili și de inteligenți, tot din cauze politice; chinul prin care trebuia să treci pentru a procura ceva banal, precum o masă de lemn, care să nu fie urâțenia pătrată care se găsea în magazinele de Stat și câte și mai câte. Însă partea frumoasă este că personajul copil vede altceva de fiecare dată, prin ochii lui inocenți lumea are străfulgerări de magie. El nu înțelege chiar tot ce se întâmplă, este ocupat cu jocul, cu descoperirea lumii și vede oriunde ceva care să-l facă fericit, dar nu totul este frumos și bun, multe lucruri tragice se întâmplă în lume, din dragoste, din disperare, din neputință. Le descoperim aproape în fiecare povestire, dar cele mai tulburătore sunt povestite în Gute Luisa, Prima iubire sau Masa, dar chiar și atunci când tragedia lovește, așa cum știm, lume nu se oprește, dar copilul vede, simte și mai crește puțin, mai înțelege câte ceva din lume.
O mostră de scriitură, extrasă din povestirea Melcii, bălțile, ploaia vă va arăta ceva din puterea cu care autorul știe să mânuiască cuvintele:
Eram singur şi fericit. Şi tatăl meu era singur, deşi cu siguranţă în acele vremuri nu era fericit. Făcea haz de necaz, fredona în timpul bărbieritului, ţinea pasul iute, îi saluta zâmbitor pe vecini, cu toate că în fiecare dimineaţă când pornea cu traista de pânză în care-şi ţinea pacheţelul şi vesta portocalie, de fiecare dată când pornea la lucru spre gară, unde avea de curăţat cu măturoiul peroanele şi scările, vedeam în ochii lui un fel de umbră de melancolie, sau nedumerire amestecată cu tristeţe, întrucât de câteva săptămâni nu mai stătea deasupra planşetei imense cu planuri ale navelor, nu mai trasa pe calc linii complicate, nu-şi mai nota observaţiile, cifrele, radicalii şi parantezele pătrate, ci doar dădea din măturoiul negru, adunând pe făraşul din tablă mucuri şi cotoare, iar vântul îi umfla vesta portocalie, ca velele unei ambarcaţiuni.
– Ai fi putut s-o semnezi, îi spunea mama în fiecare dimineaţă.
Iar atunci tata dădea din mâini, crema de bărbierit îi sărea în oala cu lapte, dar cuvintele lui cum că cifrele şi calculele nu cunosc multe limbi, căci limba matematicii este una singură, simplă şi clară, ca ideile lui Descartes, cuvintele lui mânioase despre oamenii care nu ştiu decât termenele lansării la apă, necunoscând legile fizicii, acele cuvinte ale tatălui meu n-o convingeau pe mama, curgeau pe lângă ea fără să o atingă, ricoşau ca nişte mingiuţe, făcându-l şi mai singur, şi mai părăsit.
Cartea este scrisă în acest stil, nici prea încărcat, dar nici minimalist, așa cum se tot obișnuiește în ultima vreme. Descrierile sunt așa cum le-ar face un copil, care vede detaliile mai bine decât un om mare și care prinde doar frânturi din discuții și nu le pricepe chiar bine, după cum veți oberva dacă veți citi volumul. El nu înțelege de ce se ceartă părinții și de exemplu cele câteva bancnote sau monede pe care le primeșt tatăl i se par o avere, culesul de melci se transformă într-o adevărată aventură fantastică, o călătorie îi duce pe el și pe unchiul Henryk într-o lume pierdută, chiar dacă de acum nu mai este chiar un copil, ci un tânăr care începe să cunoască viața, iar sacrificarea unui animal, pe ascuns, să nu vadă autoritățile, noaptea, într-o coșmelie improvizată, capătă valențe mistice. De fapt, când ești copil, așa se întâmplă, lumea este cețoasă și vezi miracole peste tot. Păcat că trebuie să crești și miracolele devin din ce în ce mai puține. Norocul nostru e că mai putem citit despre ele în astfel de cărți, care merită parcurse cu creionul în mână de către adulții care au uitat cum să trăiască.
Eram singur si fericit |
|
AUTOR: | Pawel Huelle |
COLECTIE: | BIBLIOTECA POLIROM.Actual |
PRET: |
24.95 RON
|
DOMENIU: | Literatura universala |
ANUL APARITIEI: | 2014 |
NUMAR PAGINI: | 208 |
Comments are closed.