Paul Auster – Palatul lunii

palatul-lunii_1_fullsizePaul Auster este unul din acei scriitori care stiu să privească lumea cu un ochi întors dinspre interior spre exterior și este în stare să scrie din perspective diferite o poveste până ce reușește să scoată totul din ea. Cărțile lui se cer recitite, fiindcă frumusețea frazelor e atât de mare încât e posibil să ratezi anumite detalii semnificative pentru poveste, fiindcă îți sună în minte cuvintele lui și te oprești împietrit în fața paginii, încântat de o imagine, o metaforă, o frază și parcă uiți să mai continui, ai vrea să rămâi acolo, să o întorci pe toate părțile, până ce o integrezi în tine. Și pentru mine asta e definiția scriiturii bune: citești și vrei să absorbi cuvintele, le vrei parte din ființa ta. Paul Auster nu lasa cuvintele să se joace singure, nu le așază la întâmplare, există o logică internă a fiecărei fraze, de parcă fiecare cuvânt ar face parte dintr-un mecanism, precum acele invenții steampunk, doar că nu au nimic de-a face cu acest curent, am folosit comparația aceasta pentru a sublinia ideea de corporalitate a cărții. Romanul lui Auster este un corp ce se clădește pe semne.

Mi-au plăcut întotdeauna în cărțile sale, cele pe care le-am citit, descrierile urbane și conversațiile personajelor. Este atât de greu să surprinzi freamătul unui oraș, esența sa, acele detalii care, cum se spune, îi dau viață, și la fel de greu, poate chiar mai greu, este să creezi personaje care să vorbească natural. Vocile din romanul lui Auster sunt parcă înregistrate și apoi transcrise, uneori îmi pare că autorul chiar a asistat la unele conversații, le-a notat atent și apoi le-a integrat în roman. Cu siguranță nu a fost așa, dar sunt convins că în viața de toate zilele Auster este atent la ce se vorbește și că în capul lui tot timpul vocile se schimbă și poate reproduce cu urechea minții (oare există așa ceva?) vocile celor pe care îi cunoaște sau a celor despre care scrie. Personajele lui ar putea pur și simplu să iasă din carte și ai putea să te întâlnești cu ele pe stradă fără să bănuiești că nu au fost născute, ci făcute.

În cele mai multe romane ale autorului, locul desfasurarii actiunii este cartierul Brooklyn, dar în Palatul lunii acțiunea se petrece în orasul New York, orașul pe care personajul său, M.S. Fogg, visător profesionist, cititor împătimit, revoltat fără cauză și mereu în căutarea halucinantă a vieții, îl vede prin ochii săi, iar ochii săi sunt mai degrabă deschiși către interior. Locurile lui preferate sunt parcurile, fiindcă odată ajuns vagabond, după ce și-a terminat studiile și a refuzat să muncească, crezând că astfel va cunoaște viața și se va revolta împotriva mersului natural al lumii, el este nevoit să trăiescă pe străzi câteva luni, după ce își consumase toate economiile și fusese dat afară din chirie.

Auster are câteva teme preferate și recurente în romanele sale: singurătatea într-un oraș prea mare, de necuprins, unde ești singur printre necunoscuți ce nici nu te privesc când treci pe lângă ei; ratarea, de cele mai multe ori benevolă; ficțiunea sau mai degraba ficționalizarea: personajele sale trăiesc într-o altă realitate, într-o lume diferită unde, chiar dacă se trăiește tot ca în lumea reală: se mănâncă, se bea, se suferă, se face foamea, se face sex, se și visează și se aleg părțile care sunt acceptate în jocul de-a viața, părțile acelea din lumea neexplorată, o lume a coincidențelor, a destinului și a micilor semne, ca de pildă un bar vechi cu o siglă luminoasă, Palatul lunii, care îi transformă viața lui M.S. Fogg.

Acesta hotărăște să trăiască eliberat de constrângerile sociale, chiar dacă este o prostie și un vis fără izbânzi. Drept urmare, odată decizia luată, odată banii terminați, American author Paul Austerodată cărțile vândute (există o legătură între cărți și personaj, dar vă las să o descoperiți singuri), Fogg devine, precum am zis, vagabond în Central Park. Doarme sub cerul liber, și dacă inițial întreține iluzia că ar avea o casă, odată ce hainele i se ponosesc, barba îi crește și începe să pută, această ficțiune se destramă și devine în adevăratul sens al cuvântului un homeless care mănâncă din gunoaie, doarme pe ziare, doarme chiar și într-o peșteră și provoacă sila trecătorilor. El, un om cultivat, cunoscător al mai multor limbi straine și proaspăt licențiat, el care are un organ îngeresc cu care simte lumea, el suferă benevol și aproape moare, totul pentru a cunoaște viața în toate felurile, chiar și unul care abrutizează. Dar este salvat, se îndrăgostește și continuă să exploreze lumea în alte și alte forme. Palatul lunii este cartea unui visător pragmatic, a unui căutător de himere și a unui om care nu ezită. Nu ezită să cunoască viața.

  • Autor:
  • Titlu: Palatul lunii
  • Traducere: Michaela Niculescu
  • Editură: Humanitas fiction
  • An aparitie: 2007
  • Ediție: I
  • Pagini: 328Colectie: Raftul Denisei

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.