Dacă în 2011 habar n-aveam cine a luat Nobelul pentru literatură și n-auzisem niciodată de Tomas Tranströmer, cu siguranță n-am auzit nici de cei care au urmat la ridicarea marelui premiu: Mo Yan (20012) și Alice Munro (2013). Pentru a păstra o ordine completă a lucrurilor, nu auzisem nici de Patrick Modiano, câștigătorul de anul acesta. Având întipărită în minte că Nobelul pentru literatură e ceva ieșit din comun pe care l-au primit și Cannetti, Mann, Gide, Eliot, Faulkner, Steinbeck, Sartre și alți oameni care mi-au rămas dragi, cu ocazia Gaudeamus-ului mi-am achiziționat Strada dughenelor întunecoase.
Tema principală a cărții pare să fie amnezia și problemele care apar de aici, întocmai ca o stradă întunecoasă, plină de lucruri despre ale căror existențe nu se știe nimic. Trebuie să spun că romanul nu m-a captivat atât de tare, fiind invers proporțional cu faima lui Modiano de a fi câștigat Nobelul. În primul rând, sunt foarte multe personaje care par mai mult să încurce acțiunea. nu s-o descâlcească. În al doilea rând, acțiunea e liniară (aș prefera mai multe personaje și o acțiune explozivă) și, deși scopul personajului principal e să își găsească trecutul, el suferind de amnezie, nu se întâmplă nimic care să dea peste cap întreagul înveliș narativ al cărții. Acord însă o notă ceva mai mare, să zicem un 9, modului în care a fost scrisă din punct de vedere al tehnicii scrisului. Se observă ușurința, experiența care e un pilon esențial pentru un scriitor și fluiditatea discursurilor personajelor.
Lucrurile se petrec în toamna anului 1965, în momentul în care agenția de detectivi particulari condusă de von Hutte se închide, iar Guy Roland, unicul angajat, rămâne fără slujbă. Roland suferă de amnezie și nu își cunoaște trecutul, purtând o altă identitate decât cea careîi fusese hărăzită. Cu ocazia faptului că nu mai are de lucuru, Roland preferă să se folosească de instinctele sale de detectiv particular pentru a descoperi cine este și unde se află familia sa. Problema lui Roland e faptul că nu se bazează atât de mult pe dovezi oficiale, ci mai mult pe relatările personajelor care apar pentru a-și exprima opiniile și pe propria imaginație, care țese pânze nesfârșite, condamnându-l la o visare continuă.
Subiectul pare interesant, căutarea identității, dar și tema mi se pare bine aleasă, amnezia, pentru că despre nebuni, depresivi și scelerați s-a tot scris de-a lungul vremii. Cred că Modiano a mizat pe asta și cred că a încercat să dea romanului o oareșce tentă noir pe care o au romanele polițiste.
Strada dughenelor întunecoase poate fi interpretată și ca un joc indescifrabil al memoriei, un labirint care pare că nu se mai termină, un joc de-a baba oarba cu propria minte care nu vrea să renunțe la cortina ce ascunde atâtea secrete. Nu știu de ce, dar romanul are acea angoasă întâlnită la scriitorii de sfârșit de secol XIX, un fel de resemnare în fața sorții și poate și a morții.
Cartea poate fi cititîă de orice pasionat de lectură, chiar și de una deloc impresionată ca mine, pentru că, așa cum am spus mai sus, prefer puține personaje cu o acțiune liniară, care să ducă undeva. În roman, însă, nu mi-a fost captivată atenția, nu m-a ținut în suspans să aflu dacă Roland își găsește identitatea sau nu, iubita din tinerețe sau membrii familiei. Totul funcționează pe o linie dreaptă și aglomerată cu personaje care apar și spun povești care mai de care mai încâlcite.
Ca narațiune, așa cum am spus, e pus la punct; ba cbiar și miza lui Modiano de a alege tema amneziei e bine aleasă. E un roman care merită citit, fiind tradus în peste 45 de limbi.
Puteți achiziționa cartea de aici.
Titlu: Strada dughenelor întunecoase
Autor. Patrick Modiano
Editura: Humanitas Fiction
Colecția. Raftul Denisei
ISBN: 978-973-689-831-0
Nr. pagini: 200
An apariție: 2014
Traducător: Șerban Velescu
Preț: 27 lei
sursa foto: 1, 2
2 thoughts on “Patrick Modiano – Strada dughenelor întunecoase”
neicanimeni
(08.12.2014 - 20:58)http://youtu.be/RU_zobDTaG0
Comments are closed.