„Nu pot să sufăr umbrelele. Ocupă prea mult loc în rucsac și mereu le uiți pe undeva.”

Povestiri de pe Calea Moșilor

de

Cum ar fi să te întorci din nou la a vedea lumea prin ochi de copil? În fiecare dimineață, te trezește mama să te ducă la grădiniță. Strada pare imensă, magazinele au jucării pe care tu nu le ai, dar mama n-are răbdare să stea cu tine cât te zgâiești prin vitrine…

„…Și m-a luat de mână. Însă nici senzația asta nu se compară cu nimic și o pierzi înainte să te lămurești pe ce lume te afli, de fapt. Păcat.”

Calea Moșilor, spune Adina (personajul principal), este cea mai frumoasă stradă din lume. Pe măsură ce ea crește, devine din ce în ce mai conștientă de ceea ce se întâmplă în jur și observă că strada ei nu se schimbă. E la fel de călduroasă, întâlnește aceiași oameni – doar magazinele de la parterele blocurilor noi se tot modifică, însă asta nu e prea de important când ești atât de mic. Tot ceea ce contează este atmosfera, faptul că te simți acasă, simți că faci parte din locul ăla.

„Calea Moșilor e lungă, ba e lată. Calea Moșilor e cea mai frumoasă stradă pe care am întâlnit-o, pentru că vom locui aici. Se întinde de la bulevardul Republicii până la magazinul Bucur Obor, care este atât de înalt, încât uneori acoperă până și soarele. Și blocurile noastre vor fi înalte, însă acum sunt în construcție. La parterul lor vor fi magazine, iar pe mijlocul străzii va trece tramvaiul 21.”

Ajuns la maturitate, uiți să te bucuri de lucrurile mărunte din viața ta, să apreciezi acele momente aparent insignifiante care îți fac inima să omită o bătaie, iar ceea ce face scriitoarea este să ne amintească de felul în care obișnuiam să fim și cât de mult farmec avea viața noastră înainte de… servici?!

Parcurgi capitolele sau micile povestiri și îți dai seama că, deși tu poate nu locuiai în copilărie pe Calea Moșilor, ci pe altă stradă, sau poate într-un orășel mic din provincie, ai trecut prin aceleași lucruri: ai avut o „nebună” în bloc de care te temeai, mai sus de blocul tău era o cofetărie numită „Melba”, aveai doi colegi nedespărțiți în toți cei opt ani de școală și ți-ai luat sau ai făcut vreo săpuneală (frecție) cum dădea zăpada. Poate aveai și tu o mamă care muncea mereu și era veșnic obosită și sensibilă, un tată care te ducea să vezi eclipsa de lună pe acoperișul blocului, îți plăcea să faci descoperiri și te deranjau mereu trădările colegilor.

„E un moment de tăcere în care nu se aude decât Ace of Base – All that she wants, de la radioul pe care îl ascultă vânzătoarea în cofetăria pustie și rece ca o peșteră, care încă mai seamănă cu cofetăriile de pe vremea cealaltă.”

Acum, de câte ori te panichezi, te uiți în viitor, te gândești cum o să vezi tot ce ți se întâmplă peste cinci ani și realizezi că ți-ai făcut griji degeaba. De data aceasta, cartea Adinei Popescu te trimite în trecut să-ți arate că obișnuiai să simți tot felul de lucruri și că, prins în amalgamul de lucruri noi pe care le descoperă un copil, nu ți-ai dat seama cum au apărut schimbările din viața ta, cum ai trecut de la a-ți fi frică să mergi singur la toaletă la grădiniță, la a face grevă pentru că profesoara de la materia x era prea strictă. Rând după rând observi că personajul ei seamănă foarte bine cu tine. Te trezești râzând și gândind: „așa am făcut și eu!” sau „și eu am pățit asta!”, iar valul de amintiri care te cuprinde, nostalgia, totul e atât de plăcut că nu mai vrei să dai drumul senzațiilor. Cât de frumos era ca cea mai mare grijă a ta să fie nota pe care aveai s-o iei la geografie!

Stilul ei dinamic și ușoarele schimbări de perspectivă fac din această carte o adevărată comoară, păstrând în ea amintirile a generații întregi de copii (care au fost șoimi ai patriei sau nu), începând cu perioada grădiniței și ajungând la banchetul din clasa a 8-a. Fascinant este cum autoarea reușește să-și adapteze limbajul la perioada de viață a personajelor sale, evoluând odată cu ele și conducându-te pe tine, cititorul, prin diferitele etape ale dezvoltării tale. Trăirile pe care le experimentezi sau, mai bine spus, re-experimentezi (sîc!) fac deliciul acestei cărți, pe care o vei devora dintr-o singură citire.

Sit back & enjoy the best childhood movie ever – yours!

mosilor

Adina Popescu, Povestiri de pe Calea Moșilor, Casa de Pariuri Literare 2014.

Sursă foto aici.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Isabela

Isabela
Isabela este absolventă a Facultatății de Psihologie din cadrul Universității București și vede cititul ca o formă de terapie, la fel ca și dansul, muzica sau fotografia. Funcționează pe principiul: avem nevoie doar de puțină frumusețe. Zi de zi. Puțin câte puțin. Peste tot.