Mergeți cu toții în sufletul Pogromului – sau lecția de viață a lui Cătălin Mihuleac

america-de-peste-pogrom_1_fullsizeLecția neașteptată pe care ne-o oferă Cătălin Mihuleac – fără a-și expune, desigur intenția în mod direct – iar asta îl face un scriitor adevărat – este tocmai aceasta: dacă vrei să înțelegi ce ți se întâmplă în prezent, care este statutul tău în lume, în ce relații te afli cu ceilalți, trebuie să-ți cunoști și să-ți înțelegi trecutul istoric, pentru că nu-i așa: trecutul influențează prezentul, dar prezentul influențează și modifică trecutul, cum spune T.S.Eliot în eseurile sale critice. În ce sens modifică Cătălin Mihuleac trecutul este tocmai felul în care a conceput această carte, America de peste pogrom, subintitulat roman, un text de graniță care combină memorii și mărturisiri de arhivă secretă cu ficțiunea.

Felul în care coexistă cele două dimensiuni ale romanului rezistă și prin stilul lui Cătălin Mihuleac – extrem de divers, cuprinzând: satira, pamfletul, umorul negru, surprize narative și stilistice, expresii neașteptate, dar și tonul educativ, această din urmă calitate existând în subsdiarul romanului. În întâmpinarea acestei idei, însuși autorul scrie: „cu nădejdea că trecătorul prin aceste pagini va medita asupra ororilor petrecute atunci și va face tot ce îi șade în putință ca ele să nu se repete.” – semnat Suzy Bernstein & Cătălin Mihuleac. Suzy este una din protagonistele romanului dar, se pare, și o persoană reală care îl desemnează practic pe autor ca fiind „alesul ei literar”, care poartă o misie în a relata povestea ei. Farmecul cărții reiese și din această ambiguitate: oare Suzy chiar e reală?

Dacă pentru unii istoria mai reprezintă încă doar o înșiruire de cifre și de elogii aduse armatelor și eroilor, Cătălin Mihuleac deconstruiește această viziune prin intrarea în intimitatea istoriei, în viețile particulare ale ei și prezintă o felie de viață, e drept sfâșietoare și șocantă, dar destul de sățioasă.

Istoria patriei a căpătat deprinderea de a număra morții și răniții fiecărui capitol din cărțoiul ei. Întotdeauna, cei căzuți în luptă sunt notați meticulos în registre[…]. Despre femeile violate, istoria tace[…]. Mesajul e frontal: cu părere de rău, violatele n-au ce căuta în manualele de , unde se aduce aleasă cinstire eroismului armatei. (p 257)

De această deconstrucție are parte și faimoasa Americă cu celebritățile ei, care iarăși sunt demitizate. Celebritățile sunt ridiculizate și coboară în stradă într-o formă degradată, de tip second-hand, una dintre metaforele cărții. Nici faimoasele firme producătoare de haine nu scapă, de tip GAP sau Ralph Lauren. Celebritatea lor este pusă pe seama unei povești catchy. Oamenii săraci au ocazia să se înveșmânteze cu actorii și cântăreții lor preferați, câtâ vreme Suzy le vinde o poveste convingătoare.

Faptul istoric real care stă la baza cărții, Pogromul de la , care a avut loc la data de 29 iunie 1941, destul de puțin cunoscut (chiar și Geo Bogza depune mărturie că cei din București petreceau în această zi nefastă), surprinde masacrarea evreilor români, ca urmare a ordinului dat de generalul Ion Antonescu ca aceștia să fie evacuați. În urma acestui ordin, o sumă considerabilă de evrei au fost supuși unor torturi fizice și psihice de la crime până la violuri. Dar cel mai tranșant moment este înghesuirea lor într-un tren cu destinația -podul Ilioaei, fără posibilitatea de a respira normal, sau de a avea acces la o toaletă, astfel că pasagerii se transformă într-o mare masă păstoasă. Trenul cu „morți-copți” – cum sunt numite victimele în roman, este un spațiul al delirului colectiv, în care lupta pentru supraviețuire atinge pragul cel mai înjositor al umanității. Unii își folosesc cunoștințele științifice, precum doctorul Oxenberg și fiul său, Lev, dar în zadar, pentru că șansa de a supraviețui este arbitrară.

De la acest eveniment, cartea este un prilej de a testa disponibilitatea umană a fiecăruia și de reflecție asupra propriei reprezentări față de ceilalți.

Romanul este construit prin alternanța a două planuri narative care surprind intimitățile a două familii, în două perioade diferite. Pe de o parte, familia de evrei Oxenberg din Iașul interbelic, cu soții Jacques – ginecolog de profesie și Rosa, împreună cu copiii lor – Lev și Golda. Pe de altă parte, familia de evrei americani din anii 2000,  formată din Dora și Ben, Joe și Suzy – personajul despre care am spus că e posibil să aibă un corespondent real. Cum ne-am aștepta, cele două planuri narative trebuie să conducă, pe firul subțire al Ariadnei  către un singur plan narativ. În felul acesta ne putem explica și titlul cărții, care nu exprimă o legătură directă de prima dată. America este de fapt spațiul în care Suzy pune cap la cap informațiile primite de la un istoric numit Severică. Este interesant cum Suzy – care este extrem de cinică, tăioasă și ironică își schimbă părerea despre soacra ei, Dora. Totodată, alternanța planurilor narative pregătește, dar și îmblânzește episoadele cele mai cutremurătoare ale cărții – cum este episodul în  care copilul își vede mama violată de un grup.

Cartea mi-a adus aminte ca un ecou de romanul lui Romain Gary, Ai toată viața înainte, unde tema evreilor este pusă în legătură cu o farsă narativă. De altfel autorul este menționat la un moment dat și în romanul de față. Desigur, tonalitățile celor două cărți sunt considerabil diferite. La Romain Gary subiectul era expus într-o lumină șugubeață, în timp ce lumina lui Cătălin Mihuleac este înfiorătoare, o lumină neagră, sufocantă, copleșitoare, deși nu duce lipsă nici de tonul plin de umor și savuros al lui Romain Gary, dar acesta este doar un pretext pentru a preîntâmpina ororile. Prin ce se aseamănă cele două cărți pe lângă tema evreilor este tipologia personajului-copil care este un mic hermeneut al lumii. Personajul-copil al lui Romain Gary, Momo este dotat cu suficientă inocență creatoare, la fel ca și protagonista-copil din cartea de față, Golda. Pasajele care o înfățișează pe Golda într-o lume oniric-fantastică sunt și o reflecție asupra imaginației și a creativității și cum uneori poezia și coincidențele îl pot însufleți chiar și pe un ofițer german care este pe cale să ucidă fără milă copila de 11 ani și un rabin. Golda rezistă pogromului tocmai prin această conștiință creatoare a ei, chiar dacă odată cu acesta zorii maturității o bruschează:

Tot ce e basm în viața Goldei se șterge definitiv la 29 iunie 1941. […] Ziua care îi sugrumă Goldei rățuștele din cauciuc, galbene cu cioc portocaliu, eliberate cândva în Marea Baltică. Ziua care îi retează de la rădăcină puiuțul sensibil de brad, despre care scrisese o poveste plină de har. Ziua care o convinge definitiv că nu există bombă bună la suflet, care să nu vrea să sară din avion pentru a ucide. Nu există bombă bună la suflet, pentru că nu există om bun la suflet. […] De acum încolo, Golda nu va mai fi Golduța. (p 181)

Poate cel mai frumos mod de adresare către cineva l-am întâlnit în acest roman. Unul dintre personaje, rabinul care o ia în grijă pe Golda, obișnuia să-și ia rămas bun de la ceilalți prin această formulă: „Hai, mergeți cu toții în sufletul meu!”. În cazul de față, mergeți în sufletul Pogromului și veți vedea de ce.

Foto-Catalin-Mihuleac-credit-Violeta-Radu

Titlu: America de peste pogrom

Autor: Cătălin Mihuleac

Editura: Cartea Românească

An apariție: 2014

Nr. Pagini: 314

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Elena Donea

Elena Donea
A terminat masteratul de Studii literare din București. Îi plac poezia, teoria literaturii, literatura comparată, pisicologia și flanările lungi prin București.