În parc – un spectacol care ne găsește senini

In-parc_afis

La cârmă stă Radu Iacoban, căpitan secund: Mihaela Ularu.
Distribuție:
Eminescu, Ferdinand, Râmaru, El:
Veronica, Mița Biciclista, Mihaela, Ea: Ana Ularu
Afiș: Ana Maria Moldovan
Durată: 70 min
Locație: Godot Cafe

Dacă-l știm pe acel Eminescu care-i scria Veronicăi: „Neavând curajul vieţii, neavând o rază de senin în suflet, am îndrăznit cu toate astea a te iubi, am avut lipsa de cuget de-a te compromite în ochii oamenilor, am pus dorinţa de-a fi a mea peste orice consideraţii şi peste orice cuvinte de cruţare aş fi avut; mă sperii eu însumi de răutatea cu care te-am tratat” iată că-n parc unde primul lucru care ne atrage atenție e o bancă martor, dăm peste un alt Eminescu și peste o altă Veronică, asistăm la o iubire de la gât în sus. Peste o Mița Biciclista care nu ni se prezintă trimițându-și al doilea soț la cerșit pentru a cina la Athenee Palace, ci într-o cozerie cu regele Ferdinand, o Miță Biciclistă care trăiește ca un parazit. Peste o Mihaelă naivă care se nimerește-n preajma lui Râmaru. Și-n cele din urmă peste un cuplu al zilelor noastre. Radu Iacoban spune: „Eşti într-un parc şi te uiţi în gol la o bancă și te gândeşti că poate acolo, într-o zi, Eminescu şi Veronica Micle şi-au spus vorbe de amor. Sau că Regele Ferdinand şi Miţa Biciclista puneau ţara la cale înainte de Primul Război Mondial. Sau că Ion Râmaru îşi dădea întâlnire cu o fată. Şi apoi sună telefonul şi vezi că e prietenul / prietena care îţi spune că întârzie un pic. Şi îţi aminteşti de ce eşti acolo. De ce ai venit în parc.”

Nu de puține ori trăim din aduceri aminte (chiar din aducerile aminte ale altora). Trăim povești frumoase, triste, pline de umor în fața unor actori care ni le aduc aievea. Odată cu închegarea dialogurilor te aștepți să reapună existențele umane, chiar dacă poate pentru un moment i-ai avut în fața pașilor tăi nehotărâți pe mai marii, pe care i-ai fi și întrebat, mustrat, cărora le-ai fi reproșat că nu ai apucat să îi cunoști decât din ce au lăsat scris și nescris. Cam așa stă treaba și cu „în parc”. Ieși în parc, te uiți la o bancă și-ți îți apar pe rând oameni cărora n-ai fi avut curajul să le spui nimic. Ieși în parc, te uiți la o bancă, poate te așezi pe aceeași bancă pe care au mai stat și alții, o bancă care știe să spună povești, o bancă care te provoacă să-ți imaginezi sfârșituri pe măsură.

Ieși în parc și afli de la Ana Ularu, entuziastă, cu un zâmbet larg ce crede despre piesa în care joacă: „O bancă dintr-un parc devine de-a lungul timpului martor la pasiunea dintre un poet naţional şi o Veronica, la spionajul unei Bicicliste pentru un Rege, la îndrăgostirea unui criminal şi blazarea unei relaţii contemporane. Doi actori ori patru epoci egal opt personaje savuroase şi comice.”

După mine, să tot am astfel de ieșiri în parc. Să mă tot iau de mână, să mă scot în lume și să ascult. Apoi să tot bat din palme. Fără să mă mai pot opri.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Bianca Dobrescu

Avatar
Studiază filosofia, scrie poezie, este efervescentă și o cititoare împătimită. A fost premiată la Concursul IDC în 2011 este și activistă culturală. A debutat cu poezie la Ed. Grinta în volumul „Toamna asta citim Kafka” (2012). Face jurnalism economic și cultural. Nu-i plac mușchii și lichelele.