Acum aproape cinci ani de zile – sau poate că au trecut deja cinci ani – pășeam într-o zonă despre care nu știam mare lucru: palierul cultural, cu toate fațetele pe care le presupunea acesta. Nisipuri mișcătoare, droguri cu efect întârziat, revoltă împotriva Mafaldelor din jurul meu? Nu mă iluzionez că voi afla prea curând răspunsul. Poate peste treizeci de ani, cum spune un domn cu părul mult prea alb. Și totuși există o certitudine: concursul de debut literar Incubatorul de Condeie a ajuns la cea de-a cincea ediție și nu cred că se va opri aici.
IDC, cum este el cunoscut în mediul online, a reprezentat pentru mine cea mai generoasă poartă spre lumea literară și mai ales spre jurnalismul cultural, acest paria al capitalismului românesc, atât la nivelul percepției sociale, cât și la nivelul bugetelor de promovare. Dar nu victimizarea este scopul acestui material aniversar, ci dorința de a proba și de a rememora măștile pe care mi le-a oferit Incubatorul de-a lungul timpului.
La început, am fost participant la atelierul de creative-writing organizat în timpul desfășurării concursului. Era 2010, îmi căutam vocea poetică și, printr-o întâmplare fericită, am găsit pe Facebook informații despre această inițiativă. Mi-am luat foi, pix și am petrecut patru ore cu mine, cu lectorul Mario Barangea și cu oameni la fel de entuziaști ca și mine. Dar acesta a fost doar un prim pas, un soi de intrare în templu fără a citi condițiile de utilizare. Din fericire, trăsesem un loz câștigător.
A urmat momentul câștigătorului din decembrie 2010. Masca de laureat a fost însoțită de două-trei bâlbe la un microfon care nu funcționa. Atunci am înțeles că IDC îți dă aripi. Din fericire, ele veneau la pachet și cu acumulatori de rezervă pentru că greul abia atunci începea. Nu sunt cel mai mare adept al concursurilor literare – cred mai degrabă că topurile sunt făcute pentru întrecerile sportive -, însă în ziua aceea am fost fericit. Ploaia, petrecerea cu karaoke, promisiunea de a-i revedea pe organizatori și pe ceilalți câștigători m-au însoțit și în anii următori. IDC a devenit un proiect multianual, iar eu am trecut la următorul nivel.
Al treilea rol a fost cel mai ingrat. Îmi place să organizez clasamente și preferințe numai în mintea mea și pentru cei apropiați. Așa că poziția de jurat mi s-a potrivit cel mai puțin ditre cele cinci de până acum. Din fericire, anul 2011, anul celei de-a doua ediții, mi-a adus o satisfacție nemaipomenită. Antologia de poezie a fost de departe cea mai consistentă de până astăzi. Am avut zece tineri poeți născuți între 1990 și 1993, mulți dintre ei confirmând ulterior așteptările. Unii dintre ei se află în juriu la IDC 2014.
Mai există două funcții la care nu aș renunța nici în ruptul capului. Și voi apela la o paralelă cu sportul rege. Când aveam 14, 15, 16 ani îmi plăcea foarte mult ideea de joc de fotbal pe calculator. Eu preferam platformele de tip manager, în detrimentul celor de tip Fifa. Din poziția de administrator de conținut al Incubatorului de Condeie, lucrurile se văd global, fiecare rotiță având rostul și viteza ei. Scaunul de regizor este întotdeauna confortabil pentru mine pe platourile de filmare ale IDC-ului. Fiind în al treilea an consecutiv când mă ocup de acest aspect, apelez din ce în ce mai des la aripile din 2010. Și e din ce în ce în ce mai bine. Nu în ultimul rând, IDC a devenit constant o pepinieră pentru revista SemneBune. Mai ales în ultimii doi ani. Pentru că cei atrași de scris pot fi fascinați și de perspectivele jurnalismului cultural. Și sunt tot mai mulți.
Așa că nu voi mai pierde timpul și îmi voi alege cu grijă hainele de regizor și de scouter, duse la curățătorie iarna trecută. Mă așteaptă o nouă poveste! Anul ăsta i-am zis IDC – de cinci ani în cinci feluri.
–
Informații despre înscriere aici
Informații despre juriul de la ediția de anul acesta: http://idc.adlittera.com/juriu/
–
Foto: Arhiva IDC
