Fragment din romanul Păpușile, de Cristina Nemerovschi

Coperta_Papusile

La început n-au fost cuvântul, Dumnezeu sau întinderea nesfârșită de ape. La început au fost Dora și Luna.

Și totul a pornit de acolo.

În preajma primului nostru Crăciun împreună, în decembrie 2011, ne-am hotărât că a venit vremea să le spunem și alor noștri că avem o relație. Domnul P., senatorul, tatăl Lunei, știa deja că facem sex. “Maimuțele” îl informaseră că rămăsesem nopți multe în camera Lunei și că ne găsiseră dimineața goale, îmbrățișate, în pat sau pe covor, când intraseră din greșeală ca să întrebe dacă vrem micul dejun în cameră. Și, chiar dacă n-ar fi fost maimuțele, tot ar fi fost acea seară de octombrie când o surprinsese pe Luna cu mâna sub rochia mea, și nu doar atât…

Spre deosebire de tatăl Lunei, taică-miu nu avea habar că suntem mai mult decât prietene.

Lăsasem bradul, mai făcusem câteva cumpărături împreună cu Luna – în special dulciuri, șampanie, vin și bere –, după care ea plecase să se schimbe. Urma să se întoarcă în vreo trei ore. În timp ce luam tortul de la cofetăria Alice, Lunei îi venise o idee trăznită de tot: să-l aducă și pe taică-su în seara aia, să-l cunoască pe tata, și în fața lor să mărturisim că ne iubim și că avem de gând să fugim în lume într-o bună zi și să ne căsătorim. Și să pariem mai înainte care din ei doi avea să reacționeze mai urât și mai isteric.

Am râs amândouă, cât pe ce să scăpăm tortul pe jos, dar până la urmă nu l-am mai chemat și pe domnul P. Am cumpărat și un cozonac, neștiind că Ema face și ea, și că avea să se supere că Luna a mâncat din ăsta de la cofetărie și nu din al ei, proaspăt scos din cuptor, dar cam ars și cam turtit.

La ora 9 seara, Luna a apărut îmbrăcată într-o minunată rochie neagră. Nu i-o știam. Era ceva ce părea scump, de ocazie, cu pene mici, negre, fără bretele, prinsă pe sâni cu niște capse. O rochie cu de toate – cu puțină dantelă, paiete negre, penele alea super sexy și chiar și porțiuni transparente. Se încălțase tot diferit de stilul ei, cu o pereche de cizme înalte, cu toc cui. Negre și ele. Avea și o cordeluță cu urechi negre. Era gorgeous.

Tata, de abia întors de la o conferință, n-a recunoscut-o de prima dată. Poate din cauza urechilor negre de pisică. Luna s-a apropiat de el și l-a pupat pe obraz. Ema a ieșit din bucătărie, cu mănușile alea de scos chestii din cuptor, și l-a sărutat. Păreau o familie din filmele americane. Sau, mă rog, mai degrabă o familie din telenovele, pentru că în seara aia se vedea atât de bine diferența de vârstă dintre tata și Ema; poate din cauză că tata îmbătrânise destul de mult în ultimul an. Se mai întâmpla asta uneori oamenilor: își păstrau un aspect tineresc până la o vârstă neverosimilă, foarte matură, făcându-i pe cei din jur să exclame mereu plini de admirație, “Ce bine se ține ăla!”. Până într-o zi, când ăla nu se mai ținea chiar bine, ci dintr-odată sărea la vârsta lui reală din buletin. În seara aia, Ema părea de 27 de ani, câți avea, iar tata de 46, câți avea. De aia păreau mai degrabă din telenovele și, într-un fel, aparența asta nici nu era departe de realitate: avocatul și profesorul universitar respectat, cu un trecut trist, părăsit de soție și lăsat să-și crească singur fetița, întâlnește o tânără de 20 de ani, studenta lui, blondă, cu sânii mari, în căutare de stabilitate emoțională, și să îndrăgostește de ea. Trec șapte ani și într-o seară din ajunul Crăciunului arată exact așa, cum îi avem noi acum în față.

Tata îi ia Lunei paltonul de pe braț și i-l pune în cuier, Ema ne invită la masă, ne toarnă vin roșu în pahare, ne aduce aperitivele. Luna îmi strânge genunchiul pe sub masă și îmi face cu ochiul, trimițându-mi în același timp un sărut invizibil. Mai am pe buze gustul ei, de când am sărutat-o în hol. Avea buzele ușor sărate – nu aveau gust de iarnă, ci mai degrabă de sfârșit de vară, de mare în asfințit, de răcoare pe malul apei, de aventură.

Mâncăm, iar tata vorbește numai de jobul lui și de școala mea. Că să mă apuc de acum de citit pentru sesiune, mereu vine pe nepregătite, mereu ai senzația că nu e suficient timp, mai bine să te apuci cu o lună, două înainte. Mă întreb ce și-o imagina că o fi Luna pentru mine. Știe că nu mi-a fost colegă de liceu și că am cunoscut-o abia în primăvara asta. Știe că e cu cinci ani mai mare decât mine. Știe că e fiica senatorului controversat care tot apare pe la tv. Că e bogată. Frumoasă. Cam smucită și cam rebelă pentru gustul lui. Cam prea artistă. Cred că-i amintește și lui puțin de mama. Știe că nu-mi e nici colegă de facultate. Oare de ce crede că petrec atâta timp cu ea?

–  Mamă, cât de mișto sunt astea cu brânză! Tu le-ai făcut?, o întreabă Luna pe Ema.

–  Da, da, eu!, zice Ema, și pare pentru prima dată cu adevărat fericită de când a început asta cu spiritul sărbătorilor. Eeeh, totul e să alegi bine condimentele și să le dozezi…

Are doar cu patru ani mai mult decât Luna, și totuși ea pare o femeie care începe să îmbătrânească. În timp ce Luna e abia o nimfetă, chiar și la 23 de ani, cu urechile ei de pisică și rochia cu pene, cu gropițele din obraji și pomeții ridicați. Cu părul ei roșu, care i se ondulează sexy pe spatele dezgolit de rochie. O femeie fără vârstă, pe care ești obligat să ți-o dorești, oricine ai fi, orice sex ai avea. Pentru că nu poți altfel.

–  Io sunt praf în bucătărie. Mega praf, i se confesează Emei.

Deși n-are dreptate. Mă rog, exagerează.

–  Eh, stai liniștită, și eu eram, înainte să mă mut cu Dora și Gelu…

Taică-miu o privește urât, deși nu cred că a spus nimic greșit.

Întind mâna pe sub masă și îi apuc degetele reci. Luna îmi zâmbește.

–  Sper să vă placă și crema de legume, heh. De sarmăluțe sincer nu știu ce să spun, nu-mi fac mari speranțe, e abia a patra oară ever când fac, mereu îmi ies ba prea sărate, ba e varza prea acră, dar măcar umplutura e ok, știiii, pun un amestec de carne de vită cu porc, și suficient orez încât…

–  Tată, voiam să-ți spunem, eu și Luna, că ne iubim, rup brutal și nesimțit perorația Emei despre umplutura pe care o bagă în sarmale.

Ema nu se supără. Face ochii mari și întinde o mână după paharul cu vin.

Ea știe toată povestea. A aflat-o chiar pe la începutul verii. N-a avut absolut nimic împotrivă, de fapt i s-a părut foarte romantic totul. Cred că e doar puțin șocată că mi-a trecut prin cap să îi spun și lui taică-miu adevărul, după ce m-am chinuit atât să ascund de față cu el ce simțeam pentru Luna.

–  E bine, e foarte bine asta, spune tata. Doar știi, mereu mi-am dorit să-ți faci prieteni care să țină la tine. Mă bucur să aud asta, comentează el, puțin încurcat.

Bietul tata.

–  Nu, tata, nu în sensul ăsta. Eu și Luna suntem îndrăgostite. De jumătate de an. Suntem împreună, ca un cuplu.

Se lasă o tăcere stânjenitoare, ca în filme. Luna zâmbește, dar își lasă capul în jos, să mascheze asta. Ema se ridică emoționată, ia platoul cu aperitive și ne mai pune fiecăruia în farfurie mici tartinuțe acoperite cu diferite creme.

–  Să le încercați și pe astea cu brânză de vaci și mărar, sunt super. Și ouăle astea umplute, vaaaai. Chiar sunt delicioase. Gustă, Luna, spune Ema.

–  Mulțumesc, zice Luna, și își înfige dinții într-o bucată de ardei verde.

–  Bine, biiine, face tata, punându-și ambele mâini pe masă, ca și cum s-ar pregăti să se sprijine în ele și să se ridice.

Știu că ar vrea să spună ceva important, ceva grav, dar se teme că n-o să aibă impactul dorit. Că n-o să-l luăm în serios.

–  Chiar sunt bune, face Luna spre Ema, în mână cu o jumătate de ou acoperită cu maioneză.

Ema dă din cap energic, entuziasmată, cu un ochi spre tata.

–  Bine, dar sunteți fete!!!, izbucnește el, într-un final. Amândouă, vreau să spun. Sunteți fete!

Mulțumim că ne-ați iluminat, dar sincer bănuiam și noi treaba asta de ceva vreme, pare să spună privirea amuzată a Lunei.

Zâmbește din ce în ce mai nereținut și își duce o mână spre buze, ca să nu pară nesimțită. Bem vin. Ema își frământă mâinile, scoțând obișnuitele ei interjecții, nereușind să se hotărască cam cât de deplasat ar fi acum să ne mai îmbie cu un fel de mâncare. Văzând că tăcerea se prelungește, cu tata care ține în continuare ambele mâini pe masă, de parcă ar screme mental un discurs, Ema se hotârăște într-un final. Se ridică.

–  Mă duc să aduc crema de legume, ia să vedeți ce bună eeeee, zice ea.

Cartea poate fi comandată aici.

Despre Cristina Nemerovschi

Supranumită de critici “rebela literaturii române de azi”, licențiată în filosofie, cu un master despre L. Wittgenstein, Cristina Nemerovschi a debutat în 2010, cu romanul Sânge satanic.

Cartea a reprezentat atât un succes de critică, dar mai ales de public, fiind reeditată doar câteva luni mai târziu. În numai un an, Sânge satanic s-a impus ca un adevărat fenomen social, consacrând un nou stil în literatura tânără și inspirând numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, visual art, muzică. Romanul a primit referințe elogioase, fiind comparat cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess, și a fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture.

Al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, Pervertirea, a apărut în 2012 la editura . Cartea a fost supusă controverselor încă din primele luni, câteva lecturi fiind întrerupte, temele romanului fiind considerate “imorale, violente și indecente”.

Ani cu alcool și sex este al treilea roman semnat de Cristina Nemerovschi, o continuare la Sânge satanic, apărând în noiembrie 2012, la editura .

În 2013, în colecția Cărțile Arven a Editurii apare nymphette_dark99; cartea este reeditată doar câteva luni mai târziu. În același an apare și cea de-a treia ediție a romanului Sânge satanic.

În noiembrie 2013, Cristina Nemerovschi publică la un volum compus din discuțiile avute cu cititorii săi și fragmente din interviuri acordate de la debut și până în prezent, intitulat Ce facem cu România? – Cititorii în dialog cu Cristina Nemerovschi.
Proza Cristinei Nemerovschi a fost inclusă în câteva antologii, atât din România, cât și internaționale.

sursa foto: hergbenet.ro

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat „Rock în Praga” în 2011 și „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 391