Femeile sunt târfe asasine, Max

Roberto-Bolaño

Printre rafturile de la Gaudeamus mi-a sărit în ochi titlul cărții lui Roberto Bolaño. Așteptam de mult un titlu care să sune vulgar, dar care să nu fie ieftin, așa că volumul de povestiri „Târfe asasine” mi-a satisfăcut pe deplin pofta de ceva deosebit. Înainte de această carte, nu știam mai nimic despre autor, ceea ce mi-a atras atenția (în afară de titlu) a fost numele latin al scriitorului. Bolaño (1953-2003) este un poet și prozator chilian, considerat unul dintre cei mai originali și talentați scriitori latino-americani contemporani.

Volumul de povestiri „Târfe asasine” apărut la Editura Curtea Veche, în colecția Byblos, conține 13 povestiri: Silva Ochiul, Gomez Palacio, Ultimele amurguri pe pământ, Zile din 1978, Vagabond în Franța și în Belgia, Prefigurarea lui Lalo Cura, Târfe Asasine, Întoarcerea, Buba, Dentistul, Fotografii, Carnet de bal, Întâlnire cu Enrique Lihn. Și, bineînțeles, aproape ca orice volum de , nu poate da greș, așa cum spunea și scriitorul Neil Gaiman, se poate citi ușor, nu e nevoie să-ți faci timp special (poți să citești în drum spre serviciu) și poți să te bucuri de sfârșitul poveștii fără a te opri din citit și a relua mai târziu.

Bolaño impresionează, în povestirile sale prin stilul original și alegerea unor teme mai puțin întâlnite. Personajele sale sunt, fiecare în parte, conturate cu atenție, apar în paginile cărții ca aduse direct din realitate – totul într-o lume mai puțin cunoscută celor cu alt suflet decât cel latino-american. Cadrul în care personajele sale își desfășoară (în cea mai mare parte) activitățile de zi cu zi pare un cadru exotic, pe alocuri supra-realist, iar frumusețea acestuia survine în urma încrederii pe care scriitorul o acordă cititorilor săi – la rândul lor persoane cu inteligență și imaginație.

Gândește-te acum la ce lași în urmă, la ce-ai putut lăsa, la ce-a trebuit să lași și mai gândește-te și la hazard, care este cel mai mare criminal care a pășit vreodată pe pământ.

Lucrul de care sunt convinsă în urma lecturii acestui volum este acela că Bolaño nu este un scriitor pe gustul tuturor. Are un stil foarte dinamic, este foarte ancorat în prezent. Mă întreb cum aș putea să vă explic lucrurile despre care povestește. Pe de o parte, avem de-a face cu crime, cu prostituție, cu sărăcie, cu exilați, teme tabu sau poate nu chiar așa, pentru că, până la urmă, toată lumea vorbește despre crime și prostituție, despre turiști pierduți în țări străine, scriitori neînțeleși și oameni ciudați. Pe de altă parte, vorbește despre prietenie, iubire sau mai simplu: viață; personajele sale își trăiesc viața prin activități de zi cu zi, dar traiul lor nu este întodeauna obișnuit.

tarfe asasine

„ – TE-AM VĂZUT LA TELEVIZOR, MAX, și mi-am spus ăsta-i tipul.” Așa începe povestirea care dă titlul volumului. Aceasta este, de departe, cea care îi face cu adevărat dreptate scriitorului. În „Târfe asasine”, Bolaño vorbește despre obsesii, despre lipsa ancorării în realitate – problemă cu care se confruntă mulți oameni cuprinși de sărăcia din suburbii. O tipă agață un sportiv pe care l-a văzut la televizor, îl duce la ea acasă și poartă un dialog care se prelungește pe durata unei seri întregi. De fapt, e mai mult un monolog, căci Max, tipul pe care ea l-a adus în casa ei de la periferia orașului pe motocicletă nu are timp să spună nimic, răspunde doar prin mimică și prin reacțiile fiziologice la stresul la care este supus. Îl ademenește în patul ei, pentru a-și alina singurătatea, însă ceea ce se întâmplă mai departe pare că ține de domeniul fantasticului. Ea povestește despre cum l-a văzut și și-a dat seama că îl dorește, ce s-a întâmplat când au ajuns acasă, dă interpretări și îmbină faptele cu simțămintele din acele câteva ore în care au fost împreună. Nemulțumirile sale privind bărbații și viața în general explodează, iar cel care este în mijlocul furtunii emoționale prin care o tânără singură (de prea mult timp) este un om nevinovat, pe care ea s-a întâmplat să-l vadă la televizor într-o noapte cu ghinion.

–          Și astfel ajungem nevătămați la mine acasă, la periferia orașului. Îți scoți casca, îți potrivești mai bine boașele îți treci un braț peste umerii mei. Gestul tău ascunde o doză nebănuită de timiditate și de tandrețe. Dar ochii tăi nu sunt deocamdată nici suficient de tandri, nici suficient de timizi. Îți place casa mea. Îți plac picturile mele. (…) Dar tu, suflet binecuvântat, găsești că la mine e frumos și pe deasupra mă mai și întrebi dacă sunt sigură și apoi ești surprins că încep să râd. Crezi că dacă n-aș fi fost sigură te-aș mai fi invitat să vii?(…) Și acum, la modul practic: crezi că aș fi luat cu mine o cască de rezervă, o cască să-ți protejeze chipul de priviri indiscrete dacă intenția mea nu ar fi fost să te aduc aici, în singurătatea mea cea mai deplină?”

–          (Tipul încuviințează, își plimbă privirea care parcurge pereții camerei până la ultima crăpătură. Încă o data, sudoarea începe să-i curgă ca un râu capricios, o falie în timp, iar sprâncenele se văd inundate de picături care atârnă amenințătoare peste ochi.)

Frumusețea scriiturii latino-americanului se observă (și aceasta este concluzia mea) în lipsa judecăților de valoare, înțelegerea profundă a omului cu toate calitățile și defectele sale și, mai ales, în modul de a privi viața ca pe un fenomen natural, fără a duce evenimentele în tragic și fără a dramatiza asupra ciudățeniilor și lucrurilor neînțelese din existența unui om.

Pe scurt: Roberto Bolaño este fermecător!

 

Roberto Bolaño, Târfe asasine,

surse foto aici și aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Isabela
Editor SB

Isabela este absolventă a Facultatății de Psihologie din cadrul Universității București și vede cititul ca o formă de terapie, la fel ca și dansul, muzica sau fotografia. Funcționează pe principiul: avem nevoie doar de puțină frumusețe. Zi de zi. Puțin câte puțin. Peste tot.

Număr articole publicate : 40