Dosar de scriitor VI: Omuletul rosu – virtual, imaginar, de neratat

Dacă vă plac romanele-mozaic, romanele detaliilor alese cu grijă, în care imaginile se formează progresiv, de la un capitol la celălalt, atunci romanul pe care vi-l propun săptămâna aceasta, în seria „Doina Ruşti” nu trebuie ratat. Vom sta de vorbă despre o întreagă lume de fantezie, virtual şi caractere umane, descrisă în „Omuleţul roşu” (ed. Vremea, 2004)

De multă vreme caut un roman care să se joace relaxat cu relaţiile interumane, în spaţiul virtual, lipsite de palpabilitate, dar nu de omuletul-rosu_1_produsprofunzime, pe de-o parte, volatile in absentia, pe de altă parte perene, rămânând ascunse, în memoria Internetului. Dorința mi-a fost îndeplinită cu vârf și îndesat, citind volumul ”Omulețul roșu”, un roman cu nuanțe suprarealiste, interpretabil în atât de multe feluri, încât lectura sa se transformă într-un joc de imaginație, în sine. Personajul principal, Laura Iosa, femeie educată, cultă, pendulează între cotidianul dezamăgitor, al ipocriziei academice și supraviețuirii cu resurse limitate, pasiunea pentru un bărbat cu care are o relație profesional-platonică, în mediul virtual și relația neobișnuită cu un personaj fantastic, neobișnuit, cu ”aerul distins şi spiritualizat pe care îl are Keanu Reeves”:

La început te-ai colorat în roz, devenind translucid şi, pe măsură ce-ţi puneam întrebări despre  transformarea asta, te-ai umplut de viaţă. Ai căpătat  forme omeneşti, ca şi când ai fi fost modelat din plastilină. Atunci ai devenit omuleţul roşu. Nu mai aveai aripi. Examinat de aproape, arătai ca un bărbat tânăr şi ironic.

Interesant este modul în care autoarea jonglează elegant cu spații virtuale, de la forumul pe care își povestește întâmplările, până la alazar, un univers fantastic, plin de povești și simboluri, prin care Laura se plimbă ghidată de omulețul roșu. O astfel de trecere dintr-un plan în celălalt (cel puțin trei, la o primă numărătoare, plus experienţele din alazar) are succes doar în momentul în care autorul are mâna suficient de sigură pentru a lega cadrele în mod natural, iar romanul de faţă este construit cu atenţia unui miniaturist, cadru cu cadru, personaj cu personaj.

IFSF2”Drept în faţă se afla un panou, pe care aveam să-l mai văd de câteva ori după aceea, un panou cât dimensiunile camerei, din care ieşea o faţă eterică. Trăsăturile, binecunoscute mie, erau ale aceluiaşi bărbat tânăr, cu pomeţii proeminenţi şi alungiţi spre urechi, zâmbind galeş, mişcându-se uşor într-o parte şi în alta şi privindu-mă cu afecţiune. Eram absolut convinsă că este Andrei. Jos, în dreapta panoului, se vedea o inscripţie galben-strălucitoare: alazar. M-am apropiat cu intenţia să-i vorbesc, făcând, de fapt, câţiva paşi, apoi am întins instinctiv mâna spre cuvântul care pâlpâia. În momentul acela m-am răsucit cu întreaga încăpere, ca şi când cineva uriaş ar fi întors fila unei cărţi din care făceam şi eu parte. În secunda următoare eram în mijlocul unei mulţimi.”

Între comentariile relaxate ale utilizatorilor forumului, amicițiile reale și virtuale ale Laurei și experiențele de neimaginat în alazar (experiența propriei ființe în alt corp, în alt timp, este frecvent întâlnită în proza Doinei Ruști, aici, în ”Zogru”, ”Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București”, descrisă impecabil, de fiecare dată), se conturează poveștile oamenilor de lângă noi, bărbați, femei, copii, povești simple, dar cărora nu le lipsește dramatismul, marcat discret, fără ostentație, ca o stare de fapt. Fără doar și poate, metapoveștile născute din comentariile utilizatorilor de forum, care ascultă dezvăluirile Laurei completează un roman-mozaic neobișnuit, un roman cald al descoperirii și înțelegerii naturii umane. Literatură, experiențele și percepția grupului Bivolaru, care a făcut vâlvă acum câțiva ani, angoasele defulate online, România în tranziție și dorința chinuitoare de a emigra și, bineînțeles, nelipsitul Comoșteni, toate acestea se perindă în frânturi de conversații, scrisori (formulă des întâlnită în roman) și episoade narative desăvârșite.

Ofbrother chat ABADON: Eu n-am prins, de fapt cui îi scrii?/DRAKON: De cât timp corespondezi cu Andrei, cine e tipul, ce treabă ai cu el?/LORIS: Asta e vârsta te pe bune ori e abureală?

Aceeași întrebare mi-am pus-o și eu, alături de multe altele (omulețul-roșu e real sau o plăsmuire a unui om dezamăgit de realitate? Ce-ar fi dacă ar exista alazar?). Acesta este unul dintre motivele pentru care „Omuleţul Roşu” este o lectură fascinantă, care răspunde multor întrebări, pe de-o parte, şi naşte altele neaşteptate, pe măsură ce pătrundem în viaţa şi mintea Laurei Iosa, un personaj construit pe principii contrare: cerebral, pe de o parte, deschis către fantastic, pe de alta, izolat de lumea din jur, dar cu resurse de căldură şi pasiune de neimaginat. Epilogul romanului leagă toate elementele, transportă imaginarul în virtual, într-un episod care oferă chei de înțelegere a personajului omulețul roșu, a tărâmului de poveste, alazar, a omului Laura Iosa. Fără niciun spoiler din partea mea, vă invit să citiţi romanul şi să vă bucuraţi de o călătorie surprinzătoare, în universul creat de Doina Ruşti.

Doamnelor şi domnilor, săptămâna viitoare, same place, same time.

A.

 

P.s. sursa foto, aici. Nicio legătură cu literatura, dar vizual e fabuloasă şi m-a dus cu gândul direct la alazar.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 167

Comentarii

  1. Raluca spune:

    avand in vedere recenzia realizata, o sa ma interesez sa fac rost de aceasta carte!