Dosar de Scriitor: Daniela Zeca Buzura (III)

Interviul (partea I)

Prima parte a interviului cu jurnalistul şi scriitorul se concentrează pe problema jurnalismului de . Printre altele, am aflat de ce posturile de ştiri se comportă ca nişte canale generaliste.

52_20091223114348-300x225

SemneBune: Televiziunea este un fenomen din ce în ce mai prezent în vieţile noastre. Merge braţ la braţ cu tehnologia, cu evoluţia fenomenului politic, dar şi cu lumea sportului. De ce nu are loc şi literatura în acest habitat?

: Pentru că nu suntem încă obişnuiţi să tratăm literatura ca pe un produs care, dacă spun cultivă, foarte mulţi se vor crispa. Atunci pot să spun că aduce satisfacţie, împrumutând un termen din lumea marketing-ului şi din zona comercială. Şi în clipa în care am considera aşa, am face loc în acest circuit şi literaturii şi muzicii. Filmul deja şi-a făcut un loc mai bun, are deja o lojă. Şi eu cred că, în curând, literatura, dar cea de succes, literatura bună cu largă adresabilitate îşi va face loc. Nu cred că mai durează foarte mult. Rămâne însă problema literaturii targetate pe plaje înguste, pe public de elită, pentru că şi asemenea literatură are ţinta ei. Acolo va fi o redută mai dificil de cucerit, dar sunt optimistă.

SB: Credeţi că şi televiziunile private vor participa la promovarea literaturii?

DZB: Nu. Conform logicii specifice televiziunii,care se ocupă de o satisfacţie la nivel larg şi de consum şi care să aducă în primul rând audienţă, aceştia se vor interesa în special de câştigători. Întotdeauna. Şi privind liderii, vor privi literatura doar la vârf, doar cea autentificată de palmares şi de note foarte mari. Cred că televiziunile comerciale nu vor ocoli literatura, dar vor ţinti totdeauna autentificarea prin succes, prin excepţie, prin triumf. Si, în felul acesta, o să-i vedem totdeauna pe campioni şi la televiziunile comerciale, sunt convinsă.

SB: Cum vedeţi dumneavoastră evoluţia televiziunilor de ştiri din România în ultimii zece ani?

DZB: Am fost foarte încrezătoare când au luat startul câteva televiziuni de nişă, nişă de news, care promiteau foarte mult. De pildă, Realitatea a avut un debut foarte bun sub tutela şi reclama unui CNN românesc, însă condiţiile de recesiune şi de insuficienţă bugetară le-au adus până la urmă la comportamentul unor canale generaliste, de consum. Şi, în această clipă, foarte multe nişe de ştiri se comportă ca nişte televiziuni generaliste. Nu putem decât, pentru o estimare veritabilă a lor, să aşteptăm condiţii economice mai bune la nivel global. Pentru că altfel, constrângerea financiară va aduce, în mod decisiv, denaturări şi pentru televiziunile româneşti de ştiri, care nu vor reuşi întotdeauna să îşi susţină proiectul editorial iniţial.  

SB: Cumva, vedeţi că drumul, în momentul de faţă, merge spre tabloidizare?

DZB: Asta pe de o parte, dar e o tendinţă globală. Însă, cred că traversăm şi încercăm să ieşim din cea mai profundă şi acută criză a presei româneşti de toate felurile: de la online, până la presa de print, la audiovizual. Şi cred că, data fiind această situaţie de recesiune, de criză, judecăţile sunt oarecum parţiale. Dar, în orice caz, cred că e cea mai dificilă punte din ultimii 25 de ani. S-a resimţit în toată presa românească.  

SB: Şi credeţi că suntem spre finalul aceste crize sau va mai dura?

DZB: Cred că mai durează, dar nu foarte mulţi ani. S-ar putea ca încă doi sau trei ani să ne mai chinuim în furcile acestei traversări. Însă cred că cine scapă, va fi călit şi în condiţii de urgenţă. Şi atunci, va şti mai bine care e drumul, care e publicul şi ce trebuie să facă.

SB: Aţi atacat problema fenomenului Big Brother în cărţile dumneavoastră. Cu toate că emisiunea cu acest nume nu a avut un succes important în România, show-urile ce au apărut ulterior, derivate din Big Brother, au prins foarte bine la publicul românesc. Mă refer la Mireasa pentru fiul meu de la Antena 1 sau Dansez pentru tine de la Pro TV. De ce credeţi că au prins aceste formate la publicul românesc?

reality1

DZB: În primul rând, ele fiind nişte derivate sub licenţă, deci nişte formate cumpărate şi care aduc globalizarea în sufrageria noastră, dau senzaţia consumatorului obişnuit că e sincronizat cu lumea largă. În al doilea rând, sunt formate ieftine şi a căror construcţie e făcută după o reţetă foarte sigură, o reţetă de succes care nu dă greş tocmai pentru că se adresează unui public de condiţie medie. Abia efectul lor pe termen lung e discutabil. Dar se pare că puţini programatori şi manageri se gândesc la efectul pe termen lung, atât timp cât foarte multe dintre televiziunile generaliste, comerciale sunt burduşite de astfel de formate, care, într-un deceniu de rulaj, modifică gustul publicului, orientarea spre , aşteptările. Şi atunci să nu ne mirăm că, după o astfel de ofertă, literatura sau muzica bună au un public tot mai restrâns. Tocmai pentru că majoritatea copleşitoare a acestor programe de consum face ca alte programe să fie marginalizate, să treacă într-un consum minoritar. Şi asta e grav, de ce? Pentru că ele nu mai au, la ora actuală, o nişă. Nu e o pledoarie pro domo ce vă spun, dar câtă vreme exista TVR Cultural, exista implicit o ofertă. Aveai în evantaiul de zapare, fie şi pentru trei minute pe zi, un program alternativ de televiziune. Era cel puţin o rezervaţie, în care aveai garanţia că, 24 de ore din 24, găseşti şi un concert bun şi un documentar făcut după regulile  deontologiei. Însă, dintr-odată, ne purtăm la televiziuni ca şi cum nu am mai avea acasă tineri sau adolescenţi care au nevoie de repere. Sunt îngrijorată pentru perspectiva televiziunilor româneşti în privinţa intenţiei lor de a avea… pentru că o televiziune ca să fie inteligentă şi performantă trebuie să aibă un public ca atare: cu discernământ şi cu putere de selecţie .

SB: Credeţi că, odată cu închiderea postului TVR Cultural şi a restrângerii programelor culturale în audiovizualul românesc, dispare rolul educativ al televiziunii?  Credeţică tinerii ar trebui să îşi caute reperele culturale pe internet?

DZB: Oricum s-au îndreptat într-acolo. În cei zece ani de TVR Cultural, am încercat să fim deschişi la dorinţele publicului tânăr, să îi facem să lase pentru o clipă reţeaua de socializare sau oferta online şi să se uite la televizor. Mai ales în clipa în care e un vid de autoritate în privinţa nişelor, publicul se duce spre ceea ce găseşte în reţea.

SB: Începând cu luna martie, realizaţi săptămânal o nouă emisiune, un nou format la TVR 2, Jurnal de front. Ce puteţi să ne spuneţi despre această emisiune, cum doriţi să evolueze şi care sunt mizele?

laurentiu-3_91131400

DZB: Din păcate, ceea ce vă spun eu e numai un proiect personal, care nu se întâlneşte şi cu o intenţie managerială.  Pentru că e un program care promitea să debuteze la 1 martie şi a debutat o săptămână mai târziu, s-a difuzat la ora 17 la început, după aia a fost mutat, fără explicaţii, pe tronson de ştiri, la ora 19. Şi acum, în clipa în care vorbim, înţeleg că se caută o altă aşezare a programului. Lumea e nedumerită pentru aceste elucubraţii, care nu sunt deloc profesioniste, nu vreau să le comentez, nu ţin de mine. Dar mă întristează pentru că era un proiect care încerca să recupereze nişte figuri aproape anonime de jurnalişti care sunt nu numai emisari, nu numai corespondenţi de front. Mulţi dintre ei sunt adevăraţi specialişti şi comentatori de politică externă. Deci am vrut, ca o primă miză, să vedem distanţa dintre un analist făcut şi autoproclamat,  pentru că televiziunile sunt inflaţionate de tot felul de analişti, iar unii dintre ei nici nu au pus talpa în zonele pe care le discută, din păcate… Din acelaşi punct de vedere am vrut să arăt că aceşti comentatori-specialişti sunt tineri români. Aţi văzut probabil că mulţi dintre ei au sub 35 de ani şi asta e cu totul îmbucurător. Sunt corespondenţi pe care îi folosesc cu succes ziare şi televiziuni din străinătate. Asta ar trebui să fie pentru noi un  semnal şi de alarmă şi o recomandare. Deci, am vrut să arăt această realitate. Şi nu în ultimul rând am vrut să trag cumva spre toată presa un semnal, spre ceea ce înseamnă proiectul european cu criza lui actuală şi ofensiva islamică de pildă. Pentru că am vorbit foarte mult de Orientul Mijlociu.  Problema balcanică, pentru că am vorbit mult despre Kosovo, Albania, Muntenegru. Asta vine în contextul în care foarte puţine televiziuni mai alocă spaţiu de emisie problemelor internaţionale şi politicii externe. Mi s-a părut că e o zonă de blank, ce ar trebui acoperită. N-ar trebui să neglijăm problemele contemporane, nu ar trebui să le punem în coada listei. Asta voia să fie iniţial Jurnal de front. Din păcate, la nivelul editorial al postului TVR 2, ideea nu s-a bucurat de sprijinul pe care eu şi echipa mea îl aşteptam. Nădăjduiesc că voi găsi mai multă înţelegere pe perioada de vară, începând din 1 iunie, când el va avea, cred, sper, nişte reluări coerente pe un spaţiu fix, în aşa fel încât publicul să vadă ceea ce n-a putut vedea în condiţiile în care trebuia să se uite la ştiri. La ora 19, un program care concurează cu ştirile de pe toate posturile e aproape compromis.

VA URMA

– 

surse foto: http://www.bookmag.eu/, http://psupopculture.wordpress.com/, tvr2.tvr.ro.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat „Rock în Praga” în 2011 și „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392