Fenomenul Big Brother (1)
Vă mai amintiți de Truman Show? Da, este acel film în care viața personajului, interpretat de Jim Carrey (Truman Burbank), este urmărită în direct, la televizor, fără ca acesta să știe. Asta până în punctul în care personajul începe să înțeleagă ce se petrece cu întreaga lui viață. Filmul este, după unii specialiști în sociologia mass-media, un precursor al formatului Big Brother. De asemenea, el anunță programele de tip reality-show, programe ce ne sunt oferite sub umbrela divertismentului de televiziune. Fie că vorbim despre Românii au talent sau despre X Factor, lucrurile par să funcționeze într-o direcție unică: omul obișnuit se transformă peste noapte în vedetă, invadând platourile de televiziune. Cel puțin asta susține jurnalista și scriitoarea Daniela Zeca Buzura în volumul Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother (Polirom, 2007).
Revenind puțin la Truman Show, este foarte interesant de urmărit un schimb replici între Truman adolescentul și unul dintre profesorii săi.
Young Truman: I want to be an explorer, like the Great Magellan.
Teacher: [indicating a map of the world] Oh, you’re too late! There’s nothing left to explore!
Corelând dezamăgirea copilului cu ceea ce se întâmplă pe micul ecran, în ultima vreme, putem spune, fără prea mari rezerve, că televiziunea nu prea ne mai poate surprinde cu nimic. În sprijinul acestei afirmații, Daniela Zeca Buzura observă o linie din ce în ce mai fină între realitate și ficțiune, ambele afișate pe micul ecran.
În fapt, graniţa dintre realitate şi ficţiune e din ce în ce mai fragilă în lumea televiziunii recente, iar profesioniştii audio-vizualului şi practicile lor jurnalistice curente o relativizează continuu. (p.16)
Mai mult, formatele începând cu Big Brother modifică paradigma gândită de George Orwell în romanul 1984. Supravegherea, mutată din sistemele opresive pe micul ecran, schimbă regula jocului. Oamenii își doresc să fie filmați 24/7 din mai multe motive: câștiguri materiale, promisiunea celebrității sau o carieră în televiziune.
Big Brother is watching you, scria George Orwell în romanul 1984, considerat, la momentul apariţiei, o perfectă şi terifiantă parabolă a comunismului. La sfârşitul anului 2000, a devenit cert că ecuaţia e modificată şi că se susţine doar citită în ordinea inversă: You are watching Big Brother. (p. 39-40)
Formate de tip reality-show, cu familii obișnuite, au existat în Statele Unite și în anii ‘70, dar ele nu au funcționat precum și-ar fi dorit producătorii. În acest sens, un bun exemplu este filmul Cinema Verite (2011), în regia lui David Seltzer, care prezintă o astfel de poveste și disensiunile care se nasc de aici între membrii familiei. Formatul Big Brother a apărut prima dată în Olanda, bucurându-se de un succes rapid și imediat. Punctele de rating obținute de olandezii de la Endemol au dat aripi și altor state, care au preluat și adaptat formatul. Pentru pasionații de date cantitative, cartea Danielei Zeca Buzura vine cu niște statistici în acest sens.
În Olanda, Big Brother a avut 17 milioane de fani. În anul 2000, peste un miliard de telespectatori emisiunea difuzată în alte 10 ţări. (p.50)
Dacă până acum am aflat ce caută concurentul la Big Brother, cred că ar fi interesant de știut ce caută telespectatorul. La această dilemă, a răspuns foarte precis sociologul francez Jean Baudrillard, citat de Daniela Zeca Buzura.
Sexul există şi e de văzut oriunde, dar nu sex este ceea ce oamenii vor să li se arate. Ceea ce telespectatorii aşteaptă cu adevărat este spectacolul banalităţii. Şi abia acesta constituie, în prezent veritabila obscenitate şi pornografie. (p. 116-117).
Citiți și primul episod al dosarului.
–
Daniela Zeca Buzura Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother, Collegium, Polirom 2007
surse foto: spazioinwind.libero.it, elefant.ro
