Revista presei culturale – 21-07-2014
Cele mai bune 50 de poezii din ultimii 50 de ani, cum va arăta ficțiunea în 2043, revoluția digitală văzută în scris de un documentarist, o carte construită în jurul Valsului Împăratului, de Strauss, și câte ceva despre Mood Indigo, între ce a vrut să spună Vian și ce a ieșit pe ecran – acestea sunt știrile culturale internaționale pe care le recomand astăzi.
„Se spune că dragostea nu cunoaște limite. O dovadă vie a acestei zicale va putea fi văzută într-o aniversare internațională a poeziei de dragoste, la un festival literar mondial din Londra” – astfel începe un articol de pe independent.co.uk, în care este anunțat amintitul festival, unde 50 de actori și de poeți din întreaga lume vor recita cele mai bune 50 de poezii de dragoste din ultimii 50 de ani. Poeziile respective au fost selectate din mai mult de 30 de țări, iar printre ele se numără versuri scrise de Chinua Achebe, de Margaret Atwood și alții. Mulți dintre poeți își vor recita singuri scrierile. Sunt curioasă dacă printre poeziile selectate e și una a vreunui poet român… dar cred că am fi aflat deja, dacă ar fi fost.
**
Pe theguardian.com am găsit o poveste interesantă. Cam lungă, pentru cei obișnuiți să citească rapid și în diagonală, dar care merită o excepție. Ewan Morrison, scriitor și scenarist scoțian își imaginează cum ar putea arăta lumea culturală în… 2043. Mai exact, cum ar putea fi atunci literatura și cum ar fi ea consumată. Articolul despre care vă spun se și intitulează Fiction in 2043: Looking back from the future. Inițial, am vrut să fac o sinteză, dar nu am spațiul necesar și aș răpi din farmecul scrierii lui Ewan Morrison. Motiv pentru care insist să citiți despre cum vor arăta romanele, atât stilistic, cât și ca format fizic, cine le va scrie – inclusiv voi, cititorii, pentru că va exista genul numit „wiki novel” – ce stiluri vor fi abordate, de ce se va ajunge la o criză și cum va fi depășită, plus multe altele. O imaginativă călătorie în viitor cu adevărat faină, care o să vă pună pe gânduri.
**
De pe nytimes.com am reținut prezentarea volumului The People’s Platform, de Astra Taylor, producător de filme documentare, cunoscută mai ales pentru filmul Zizek! Cartea amintită este despre ceea ce unii numesc revoluția digitală, despre schimbările aduse în cultură de era internetului și de cele mai cunoscute rețele de socializare, despre aspectele aparent bune ale acestora, care, în realitate, nu sunt chiar atât de bune șamd, șamd. Prezentarea este destul de detaliată și merită citită, pentru că te face să îți pui întrebări, deoarece ești unul dintre numeroșii care își petrec foarte mult timp online și poate chiar încerci să creezi ceva și te-ai lovit deja de unele situații despre care se vorbește în carte.
**
O altă recenzie care mi-a reținut atenția o găsiți pe newstatesman.com. Cartea prezentată este The Emperor Waltz, de Philip Hensher, apărută la începutul acestei luni. O carte în care ești urmărit de cunoscuta creație muzicală a lui Johann Strauss II și care te poartă, împreună cu personajele, în diverse locuri din lume și în diverse epoci: prin orașul german Weimar, chiar în perioada cu același nume, prin Londra modernă, prin Imperiul Roman… Legătura dintre aceste lumi o fac unele elemente aparent minore, mici ecouri precum gesturile repetate în epoci diferite, un frumos ceainic din argint, care dispare într-o perioadă și apare într-un magazin de antichități dintr-o alta, un băiețel dintr-o epocă regăsit apoi ca bătrân într-o altă epocă și multe altele de acest fel. Iar principalele probleme puse de carte sunt valorile, felul alunecos în care ele se schimbă, arta și evaluarea ei, ce înseamnă o viață bună, dacă merită să mori pentru principii… Cam asta se spune în recenzie. Și mi-a plăcut. Aș citi cartea.
**
De pe flavorwire.com recomand cronica filmului Mood Indigo – pentru că am văzut în ultima vreme multă lume de la noi care vorbește despre el -, o cronică scrisă în paralel cu un fel de explicare a cărții lui Boris Vian, de la care a plecat acest film. De ce filmul nu reușește să redea cum ar trebui povestea lui Vian, ce s-a înțeles greșit din ea, unde ar fi trebui să schimbe regizorul perspectiva și alte asemenea detalii găsiți în articolul amintit, care poate ajuta la o mai bună înțelegere a filmului și chiar a cărții, fie că ați citit-o, fie că nu ați pus mâna pe ea încă și urmează să. Eu nu am văzut filmul și nici nu știu dacă vreau să îl văd. Uneori, mi-e teamă de ecranizările unor cărți.
Revista presei culturale ar putea continua, dar e vară, e cald, e vacanță și poate că aveți altceva mai bun de făcut. Până data viitoare, să leneviți bine… cu o carte în mână.
