Cornete, praştia şi dudul

iE5F4AHiQqzk3tcgPMlIPQS6o1_400A plouat în singurătatea mea

Sunt speriat sunt ud sunt rece

Copilul de  altădată

Stă cocoţat în dud deasupra lumii

Trage cu cornete în mine şi râde

Cornetele au cuvinte pe ele

Cornetele îmi vorbesc

Îmi aduc veşti de acasă

Mama e bine sora mea creşte

Bunicul coseşte

 

Bunica mă aştepta

Mesteca în mămăligă şi privea pe geam

Să vadă dacă vin de la şcoală

Ca nu cumva mămăliga să se răcească

Unde e ea acum mămăliga e mereu caldă

Dar eu nu mai vin de la şcoală

Şi nu mai există geamuri prin care să privească

 

Tata e murdar tot e plin de vopsele

Mă ia în braţe şi în joacă

Mă spoieşte pe frunte şi pe gene

Râd fericit şi mă gândesc

La gumele turbo ascunse sub pat

Şi la ciocolata pe care mi-o va aduce mama

De la oraş. Îl văd pe marele câine alb

Legat de păr. Doarme la soare

Se sperie de câteva găini care se sperie de el

Îl strig şi dă din coadă

Latră. Peste câteva zile avea să moară

„a dat căţălăria cu piatra în el”

Le spuneam eu tuturor printre lacrimi

Dar marele câine alb e purtat în braţe de tata

Şi îngropat sub bradul din spatele casei

 

Şi parcă nici ciocolata nici gumele

Nu îşi mai au rostul acum

Dudul bătrân mă ascunde de lume

Praştia şi tubul de cornete mă salvează

 

Din trecut zboară cuvinte

Le prind cu mâna le suflu de nisip

Şi mi le torn în ureche

 

flat,550x550,075,f.u4„Înger prost dă-ţi foc la aripi!”

Nu vezi că tot ce-a fost nu mai revine

Nu vezi că toţi toţi de pe planeta asta

Peste o sută de ani vor fi morţi

Înger prost dă-mi mie aripile tale

Pentru o zi şi o să chem copilul din dud

Să spună o lumii

Să tragă cu praştia în soare

Şi cu cornete în trupul fiecărui om

Să tragă cu cuvinte şi emoţii

Să tragă cu trecutul şi să apere viitorul

 

Dar nu mai ştiu nici cât e ceasul

Nici dacă dorm sau nu

Nici dacă eu sunt tu

Sau tu eşti Nu

 

Ştiu doar că încă mai respir

Şi încă nu mi s-a scurs viaţa

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția LUC) și al masterului TL-LC (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Coordonator „Scrie-ți Povestea în Iași” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 227

Comentarii

  1. Andrei spune:

    felicitari!

  2. Travelling pebble spune:

    J’adore. 🙂