În spiritul acestei săptămâni muncite de apropierea Halloween-ului, care de câţiva ani a început să pătrundă şi pe plaiuri mioritice, deşi într-o formă mult diluată, nimic nu pare mai în asentiment cu atmosfera zilei de 31 octombrie decât îmbogăţirea listei de lecturi cu titluri care de care mai înfricoşătoare, mai bizare sau pur şi simplu mai… altfel decât ceea ce se citeşte în mod normal în restul anului. Întrucât titlurile horror nu sunt uşor digerabile de toate păturile de cititori, titlul ales în prezent aparţine mai degrabă de domeniul fantasticului, bizarului, al imaginaţiei debordante.
„Cartea cimitirului” de Neil Gaiman a apărut în 2008 şi a devenit al doilea bestseller internaţional după „Coraline”. În 2009, dintre cele mai importante premii acordate romanelor de gen, această carte a „ras” Premiul Newberry, Premiul Hugo pentru cel mai bun roman şi Premiul Locus pentru cel mai bun roman pentru tineri. Un început promiţător, care i-a garantat traducerea şi publicarea în peste 25 de ţări din întreaga lume. O reinterpretare a „Cărţii junglei”, conform spuselor autorului, care a adus un suflu nou în lumea literară a fantasy-ului pentru tineri şi nu numai.
Romanul începe în forţă, cu scene de violenţă sugerată, care conturează tabloul unei familii proaspăt masacrate de un ucigaş misterios. Semnele de întrebare deja încep să răsară în puzderie în mintea cititorului, însă Gaiman le ignoră şi munceşte în continuare la construirea intrigii şi la dezvoltarea personajului principal al cărţii, un băieţel de nici doi ani, care se sustrage acestui tablou sângeros şi nimereşte în cimitirul aflat în apropierea casei sale. Aici îşi găseşte refugiul, aici îşi întâlneşte noii părinţi şi tot aici urmează să-şi petreacă viaţa bucurându-se de Libertatea Cimitirului. Fiind al nimănui, băieţelul este botezat Nobody Owens. Însă paralele trasate între „Cartea cimitirului” şi „Cartea junglei” se opresc aici. Universul creat de Neil Gaiman nu se aseamănă nici în proporţie de unu la sută cu cel imaginat de Rudyard Kipling cu mai bine de o sută de ani în urmă.
Deşi adresat cititorilor tineri, romanul are accente horror, o pleiadă de personaje coşmareşti, precum şi o intrigă ce poate îngheţa sângele în vene şi unui cititor adult. Construită metodic, cu ingeniozitate, „Cartea cimitirului” abundă de suspans, de mai mici sau mai mari răsturnări de situaţie, şi de o inversare a valorilor şi a credinţelor populare, care poate fi destul de greu de interiorizat pentru un adult, însă perfect acceptabilă pentru aviditatea de cunoaştere a unui copil sau a unui tânăr. Gaiman se adresează într-adevăr unui public tânăr, şi reuşeşte să menţină interesul acestuia pe parcursul lecturării paginilor. Într-un final, cititorul descoperă şi elementele care au condus la aclamarea acestei cărţi la nivel internaţional, acestea fiind un subiect familiar, îmbrăcat în veşminte complet noi, complet diferite de cele vechi, o scriitură perfect echilibrată şi subtilă în sugerarea răului şi a urâtului, precum şi o serie de personaje scoase din contextul mentalităţii colective şi transpuse într-un univers nou, creat de la zero, în care binele poate fi rău, răul poate fi bine, dar în care mai există şi nuanţe de gri, precum cele în care este pictat întreg cimitirul, care pot influenţa diferit percepţia fiecărui cititor în parte. Gaiman se debarasează de convenţiile general acceptate şi creează un nou tip de fantasy care obsedează, fascinează şi bântuie mintea cititorului mult timp după ce a fost dată şi ultima pagină a cărţii.
– Şi merge? Sunt mai fericiţi dacă-s morţi?
– Uneori. În majoritatea cazurilor, nu. E ca şi cu oamenii care cred că vor fi fericiţi dacă vor pleca şi vor trăi în altă parte, dar care află că lucrurile nu stau chiar aşa. Oriunde te-ai duce, te iei pe tine însuţi cu tine. Dacă pricepi ce vreau să zic.
În cazul unor aşteptări mai ridicate, avertismentul este că nu vor fi întâlnite. „Cartea cimitirului” îşi ştie cititorii, îi atrage şi îi înlănţuie în mrejele ei până la ultimul cuvânt de pe ultima pagină. Aceasta poate fi citită de tineri şi adulţi deopotrivă, indiferent, la o adică, de momentul din an, fie el Halloween sau nu. Însă atmosfera acestei răsturnări cumva pe diagonală a „Cărţii junglei” nu va apela la simpatia sau mila unor cititori nefamiliarizaţi sau neinteresaţi de imaginaţia vastă a lui Neil Gaiman. Convenţiile sunt convenţii, iar universul imaginat de Neil Gaiman în „Cartea cimitirului” se află într-o cu totul altă categorie. Urmăriţi parcursul fascinant al băieţelului Bod pe propria răspundere…
Sunt morţi. Şi, în mare parte, au terminat cu lumea. Tu nu ai terminat, Bod, tu eşti viu. Asta înseamnă că ai un potenţial infinit. Poţi să faci orice, să făureşti orice, să visezi orice. Dacă vei schimba lumea, lumea se va schimba. Ai potenţial. Odată ce ai murit, s-a terminat. Gata. Vei face ceea ce ai mai făcut, vei visa ce-ai visat, îţi vei scrie numele. Vei fi îngropat aici, vei putea chiar să mergi. Dar potenţialul s-a terminat.
Autor: Neil Gaiman
Editura: Nemira
Colecţia: Nautilus Fantasy
Nr. pagini: 288
Traducător: Liviu Radu
An apariţie: 2010
Preţ orientativ: 48,90 lei
