București, unde ești? – un exercițiu de percepție excelent

One World România, festival care mi-e foarte drag (îl ştiu de când era mic), a devenit unul dintre punctele de referinţă în peisajul evenimentelor culturale de gen. Deja ştiu că martie e luna One World, aşa cum iunie e luna TIFF, iar octombrie e luna Anim’est. Mă încântă varietatea, ocaziile de a mă bucura şi de a mă minuna, de a fierbe de indignare şi de a descoperi lumea sub varii forme şi culori.  Anul acesta, ediţia a 7-a a Festivalului Documentar Dedicat Drepturilor Omului a adus documentare memorabile, unele din zone geopolitice fierbinţi (am ratat Pussy versus Putin, dar recuperez cu proxima ocazie).

Unul dintre documentarele pe care le-aş include în categoria „de neratat”, Bucureşti, unde eşti?, realizat de Vlad Petri, a avut premiera vineri seară, pe 21 martie, la Muzeul Ţăranului Român. Sală plină, murmur şi aşteptări. E distractiv să urmăreşti reacţia sălii, înainte şi după o proiecţie, mai ales când e vorba de o proiecţie cu potenţial de controversă. Ce poate fi mai controversat decât modul în care au decurs protestele din 2012, cele care au culminat cu referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu?

Am apreciat gentileţea cu care Vlad Petri a declarat că intenția lui cinematică nu e aceea de a duce lucrurile într-o anumită direcție, ci de a oferi spectatorului ocazia de a-și crea propriul film. Am apreciat-o mai ales în contextul în care București, unde ești e genul de documentar la care râzi cu jumătate de gură și pleci cu senzația acută că dacă lumea în care trăiești e o comedie neagră, șansele ca lucrurile să se schimbe în bine scad dramatic. Din ianuarie, până la referendumul de pe 29 iulie 2012, pentru demiterea președintelui, Vlad Petri urmărește fluctuațiile socio-politice ale maselor, într-un spațiu de referință pentru evoluția societății românești: Piața Universității. Urmărind documentarul, mi-am amintit de un volum lansat recent de editura Humanitas, Bâlciul Universităţii (Florin Dumitrescu), în care autorul afirmă la un moment dat:

Rememorând mirarea pe care am trăit-o în mai 1990 în Piaţa Universităţii faţă cu mondenitatea – chiar frivolitatea – manifestaţiei, am presupus că mai important decât caracterul militant al „Pieţei“ s-a dovedit spiritul târgoveţ al acesteia: faptul că bucureştenii, mai mult decât să combată regimul „neocomunist“ etc., simţeau nevoia (poate nu deplin conştientizată) de a redescoperi urbanitatea „normală“, de a socia liza şi – pe şleau spus – de a se distra împreună.”

Douăzeci și doi de ani mai târziu, Piața Universității nu și-a pierdut aerul de târg în care se strânge poporul fără a ști Bucurestiundeestiexact pentru ce, amestecând solidaritatea umană cu circul de mahala, indignarea reală, pe deplin justificată, cu ignoranța politică și maleabilitatea ideologică rezultată din această ignoranță politică. , unde ești? schițează cu eleganță portretele unor categorii sociale diverse, care formează electoratul românesc, categorii sociale care mi-au reamintit de inerția uriașă a societății românești, din ’90 încoace: nostalgicii post-comunism, în categoria de vârstă 50+, pentru care populismul specific lui Dan Diaconescu este un pansament bun, în spațiul politic volatil al ultimilor ani, consumatorii cronici de televiziune, adică masa 35+ cu salariu minim pe economie, sensibilă la chilipiruri și oferte, idealiștii pentru care un protest e spațiul perfect pentru defularea frustrărilor născute într-o societate absurdă, cu o evoluție întortocheată, și lunaticii de serviciu, care vor să salveze lumea, prin organizații pe măsură, de genul Partidului pentru Pace, Lumină, Dreptate, Credință și Reconstruirea României.

Documentarul mi-a câștigat admirația datorită faptului că e construit într-o manieră care lasă spațiu enorm ironiei, fără a aluneca pe panta sarcasmului și fără a-și dezumaniza protagoniștii. Protestele cu iz de bâlci balcanic (scena sosirii premierului Ponta la protestul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, unde este primit în stilul memorabil al secretarului general al Partidului, cu Marșul de întâmpinare, într-o baie de mulțime) și de nuntă câmpenească alternează momentele de brutală sinceritate, disperare și solidaritate, conturând imaginea unei societăți vulnerabile și, din păcate, destul de ușor manipulabile, dar nu lipsite de potențial, dacă ar fi educată și mânată în direcția corectă.

Cadrele panoramice de final, asupra zonei TNB-Piața Universității, dezolantă și populată doar de protestatarii cronici, o mână de oameni adunați în fața TNB, fluturând anemic un steag, sunt punctele de suspensie prin care , unde ești? lasă spectatorului spațiu de analiză și de întrebări. Ce au însemnat ultimii 20 de ani pentru societatea civică din România? Ce pași ar trebui urmați pentru a educa electoratul cumva, pentru a dezvolta discernământ politic și un sentiment real al comunității? Cui revine responsabilitatea de a educa societatea civilă? Apropo de această ultimă întrebare, am râs cu lacrimi când o reporteriță plină de entuziasm și lipsită de inspirație alerga cu microfonul după un protestatar ridicat de jandarmi, întrebând ”Câte pietre ai aruncat până acum?” Documentarul oferă indicații cu privire la aspecte pe care ar trebui să le luăm serios în considerare, dacă sperăm ca societatea românească să se maturizeze la un moment dat.

București, unde ești? va fi difuzat la TIFF, în iunie, iar pentru proiecțiile din București, vă invit să urmăriți pagina de Facebook a evenimentului și site-ul aferent. Încercați București, unde ești? E un exercițiu de percepție și înțelegere excelent, fără efecte secundare. 🙂

 

A.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Banciu

Andreea Banciu
Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.