Borges-Sábato, Dialoguri consemnate de Orlando Barone

borges_sabatoDespărţiţi de opiniile lor politice diferite, şi Sábato nu s-au întâlnit timp de douăzeci de ani. Abia în 1974 s-au revăzut, din întâmplare, la o lansare de carte, într-o librărie din acelaşi Buenos Aires care îi separase. Atunci şi acolo au schimbat din nou impresii despre celebrul Cervantes şi la fel de celebrul lui Don Quijote, reuşind să uite pe moment de lucrurile care îi îndepărtaseră unul de altul. Ba chiar i-a mulţumit lui Sábato pentru prefaţa unei cărţi pe care i-o dedicase cu ani în urmă.

„Peste ani, ranchiunele politice ne-au despărţit; şi, aşa cum spune Aristotel că lucrurile diferă tocmai prin ceea ce au în comun, am putea spune că pe oameni îi desparte, poate, tocmai ceea ce iubesc. Iar acum, când ne-am îndepărtat unul de celălalt (ia te uită ce sunt lucrurile!), aş vrea să-ţi ofer aceste pagini care mi s-au năzărit despre tangou. Şi tare mult mi-aş dori să nu-ţi fie neplăcute. Crede-mă.”
Asta spunea Sábato în prefaţa cărţii lui despre tango, apărută în 1962.

Întâlnirea celor doi în ’74, în acea librărie, l-a făcut pe autorul volumului de faţă să se gândească să îi aducă faţă în faţă, într-un dialog pe care mai apoi să îl transpună într-o carte. După ce a vorbit cu ei pe rând, şi Sábato s-au declarat de acord şi “un singur lucru a rămas clar ca regulă de joc: nu aveau să fie atinse chestiunile peronism—antiperonism, nici actualitatea politică.” Asta a cerut Borges. Auzind, Sábato nu s-a opus, a spus doar: “Bine, deşi politica obişnuieşte să intre pe fereastră sau printr-o crăpătură, chiar când ţi-e lumea mai dragă.”

Aşa s-a născut această carte, în care două minţi strălucite ale literaturii argentiniene dialoghează de-a lungul unui an, cu erudiţie şi umor, despre scriitori, teatru, Dumnezeu, traduceri, Don Quijote, suflet, iubire, vise, gesturile de zi cu zi, tango, realitate şi multe altele.

Un fragment:

Sábato: Cred, în primul rând, că omul e o fiinţă emoţională şi pe planul doi intelectuală. Omul mai întâi simte lumea şi apoi îşi bate capul cu ea, vreau să spun că arta precede filozofia, poezia e anterioară gândirii logice. De aceea cred, dar sunt, desigur, ipoteze, că primele manifestări ale omului sunt dansul şi limbajul poetic. Cu ambele instrumente, el îşi exprimă temerile, speranţele, face invocări, încearcă să comunice.
Borges: Poe credea că un poem e o construcţie intelectuală, ceea ce-i complet fals. E posibil, dar nu are legătură cu literatura. Dacă un poem nu e precedat de o emoţie, nici nu e nevoie să fie scris. În fine, orice mare poet instinctiv ne-a lăsat aproape întotdeauna cele mai proaste versuri pe care cineva şi le poate imagina, dar şi, uneori, cele mai bune.
Sábato: Asta-i problema intuiţiei fundamentale a omului, pe care o cred emoţională şi care apare atât la sălbatic, cât şi la copil.
Borges: Asta-i marea descoperire a politicienilor, care n-au nevoie să fie coerenţi.
Sábato: Nu, bineînţeles, ei fac apel la inimă. Principiul identităţii nu a fost descoperit de un politician (râd).
Borges: Citeam o biografie a lui Lincoln, pe care îl admir pe nedrept. În carte sunt comparate discursurile pe care le ţinea la Chicago, în care spunea că toţi oamenii născuţi în America aveau aceleaşi drepturi. Pe atunci, Lincoln părea antisclavagist. Însă, când vorbea la New Orleans, spunea că toţi oamenii aveau drepturi egale, dar că, dacă trebuie să coexiste două rase, cea inferioară trebuie să se subordoneze celei superioare.
Sábato: E ca şi cum ai spune că toţi oamenii au aceleaşi drepturi atunci când au aceleaşi drepturi. Ceea ce-i o frumoasă tautologie.
Borges: Cred că niciun om politic nu poate fi total sincer. Un politician e mereu în căutare de alegători şi spune ce aşteaptă ei să spună. În cazul unui discurs politic, ascultătorii opinează mai mult oratorul. El e un fel de oglindă sau ecou a ceea ce gândesc ceilalţi. Dacă nu-i aşa, n-are succes.”

 

Autor: Orlando Barone

Editura: Polirom

Anul apariţiei: 2010

Număr de pagini: 232

ISBN: 978-973-46-1716-6

Preţ: 29,95 lei

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Dorina Tătăran

Dorina Tătăran
Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.