Am pătruns în universul scriitorului ceh Bohumil Hrabal citind Mercedes-Benz al lui Pawel Huelle. Literatura poate căpăta orice formă ludică, astfel încât se construiesc tuneluri prin care te poți juca de-a v-ați ascunselea și să dai, treptat, peste noi referințe. Așa a fost și în cazul lecturării lui Huelle, l-a oferit drept ”trofeu” pe Hrabal (dacă veți citi Mercedes-Benz, veți înțelege). Deși se numără printre autorii prolifici cehi, Hrabal a cunoscut gloria spre sfârșitul vieții, viață pe care și-a petrecut-o practicând meserii care de care mai necalificate pentru o asemenea minte sclipitoare.
O singurătate prea zgomotoasă se referă, întocmai cum prezintă titlul, la singurătatea unui artist de geniu și la mărunțișurile vieții care uneori sunt de ajuns pentru cineva introvertit și ferecat în sine însuși. E un roman care aproape te face să simți mirosul presei hidraulice utilizate de 35 de ani a lui Hant’a, personajul principal. Personalitate antisocială care tinde către nihilism, Hant’a presează cărți, cartoane și orice ambalaje din hârtie într-un centru de colectare. Dragostea lui pentru cărți atinge culmile paroxismului; majoritatea celor ”abandonate” în centrul de colectare ajunge să-i populeze casa, astfel încât personajul principal își simte periclitată viața din cauza miilor de volume strânse cu conștiinciozitatea unui hârciog. El își exercită meseria cu obstinație, cu dăruire, cu tandrețe, de parcă ar fi unicul și ultimul lucru pe care îl mai are de făcut. Descoperim povești cu cărți și oameni ai cărților, amintiri despre iubiri pierdute și neșlefuite, despre sentimentele unui singuratic a cărei menire devine salvarea cărților de la ”masacru”. Hant’a nu înțelege cum de oamenii aruncă tone de cărți, cum de nu le mai trebuie, cum de îi incomodează bibliotecile din propriile cămine. Cărțile au suflet, iar el le salvează pe cele care pot fi salvate, asemănându-se cu un mercenar care, din când în când, le acordă victimelor sale o șansă nesperată la viață, făcându-le dispărute, dar fără să le ucidă.
Drama se instalează ca o matroană neînduplecată în viața liniștită a lui Hant’a în momentul în care vine vremea disponibilizărilor și cei tineri iau locul celor în vârstă. Hant’a este indignat peste măsură de cruzimea cu care tinerii analfabeți scapă de tone de cărți în doar câteva ore; le privește disperat ca și când toate cărțile capătă mâini invizibile care imploră ajutorul binefăcătorului lor. Singurătatea lui devine, astfel, ”prea zgomotoasă”, iar mintea sa caută soluții pentru a salva bietele cărți de la pierzanie. Hant’a are caracteristicile unui idiot din fabrică, sau cel puțin așa e văzut de puținii oameni care îl înconjoară, însă cărările minții lui sunt adevărate drumuri asfaltate către lumi știute doar de el însuși. Își iubește condiția de muncitor, bea bere și mestecă în amănunt aspectele existenței, luciditatea sa e aidoma unei săbii ninja. 
Hrabal este un om-amfibie, își construiește imperiul în jurul cărților și al șobolanilor din depozitele de hârtie, nu știe cum să se adapteze societății, el există în universul mundan atât cât e necesar, ca apoi să se retragă în propriul său castel înțesat cu cărți. Acestea din urmă reprezintă, cred eu, lait-motivul întregii cărți, adresându-se celor îndrăgostiți de lectură și celor care au propriile castele pline cu lumi ascunse de ochii celor care nu le pot percepe.
Autor: Bohumil Hrabal
Titlu: O singurătate prea zgomotoasă
Editura: Art
ISBN: 978-606-710-019-8
Nr. pagini: 176
An apariție: 2014
Colecția: seria de autor Bohumil Hrabal
Traducător: Sorin Paliga
Preț: 14,99 lei
Sursa foto 1, sursa foto2
