Bertrand Russell – În căutarea fericirii

978-973-50-2967-8  Considerat a fi unul dintre cei mai mari gânditori ai secolulului XX, Betrand Russell a deținut diferite posturi universitare, toate legate fiind de faptul că era un împătimit al matematicii. În afară de acest domeniu scorțos (eu cred că matematica nu-i pentru oameni), Russell a cochetat pe îndelete și cu eseistica, studiind epistemologia și metafizica. În afara numeroaselor lucrări care vizau matematica, în 1950 a primit Premiul Nobel pentru Literatură, ca apoi să primească Premiul Nobel pentru Pace, datorită revoltelor sale împotriva lui Hitler, lui Stalin și în special al producerii bombelor nucleare. Unii spun că ar fi ”propovăduit” filosofia analitică, alții spun că ar fi fost un  geniu care s-a opus violenței de orice fel. Oricum ar fi considerat, Russell a lăsat moștenire lumii peste 70 de opere, printre care amintim:  The Philosophy of Leibniz (1900), The Principles of Mathematics (1903), carte împărțită în trei volume la care filosoful a lucrat opt luni, câte 10-12 ore pe zi; Principia Matematica (1910-1913), Our Knowledge of the External World (1914), Human Knowledge: Its Scope and Limits (1948). 

Privind imensa activitate intelectuală și având în mână  cartea În căutarea fericiriiluând în seamă că posed niște dendrite  fără vlagă și cam schizoide în ce privește limbajul matematic, mi-am zis că ar fi în regulă să apelez la înțelepciunea unui matematician. Apoi, surpriză! Stilul lui Russell în cartea de față este unul complet simplu, fără cărări logice împrejmuite de buruieni academice. Poate fi considerată o carte publicată celor care nu știu ce este aia fericire (ce e fericirea?) sau care nu-și găsesc echilibrul. Nu reprezintă un manual how-to-do whatever, este mai degrabă un discurs ținut în fața unui public cu sute de ochi. Este un discurs fascinant care pătrunde ca un burghiu în creierul ”nefericitului”, împrăștiind schijele făcutelor sau nefăcutelor.

Ceea ce am priceput eu din carte este faptul că oamenii caută fericirea peste tot și în această căutare continuă, uită de fapt scopul principal. Li se scindează eul într-un abis plin de negură și tristețe, întrebările retorice prind rădăcini și devin vrejuri de fasole păzite de vreun uriaș cu ceafă lată al depresiei. Singurătatea, în viziunea lui Russell, este pozitivă până la un punct; nu este recomandată celor care vor să se închidă în sine. Toți oamenii au probleme, tuturor li se vede grija pe chip, indiferent dacă sunt la o petrecere sau nu. Detașarea de lucrurile care macină precum rugina întregul mecanism omenesc este una dintre căile de aflare a liniștii. Citisem undeva că, dacă pe nimeni nu interesează ce probleme ai, de ce ai fi interesat tu de propriile probleme? Filosoful tratează și problema fricii de opinia publică, de modul în care un individ reacționează în fața unui auditoriu larg și frica de a expune propriile argumente. Pofta de viață este și ea unul dintre subiectele care trimit inevitabil la acea căutare argonautică a fericirii. Un fericit este detectat după felul în care se comportă la masă. El va fi întotdeauna cel care va mânca atât cât foamea îi va permite, ca apoi să se oprească, fără alte discuții negative pe marginea farfuriei cu mâncare. De aici deducem că omul fericit trăiește fiecare clipă cu intensitate, banalul se transformă în ceva unic, indiferent de dimensiunea evenimentului, cinei etc. Eu cred că Russell se referă aici la ideea de renaștere a omului, bazată pe ciclul viață-moarte; poate nu într-un sens ad-litteram al ideii, ci într-unul metaforic.

Cartea nu va indica nimănui unde se află de fapt fericirea, dar cu siguranță poate fi un ghid care ridică semne de întrebare. Răspunsurile nu există în carte, ci….știm noi unde.

Cea mai bună cale de a înțelege sensul expresiei din titlul acestui capitol este să ne gândim la modurile diferite în care oamenii se comportă la masă. Pentru unii, luarea mesei este o treabă plicticoasă: oricât de bună ar fi mâncarea ce li se servește. ea nu le stârnește niciun interes. Mâncare bună li s-a servit și înainte, probabil ori de câte ori au stat la masă. N-am simțit niciodată ce înseamnă să nu ai ce pune în gură și cum e să suferi cu adevărat de foame, ci au ajuns să privească mesele ca fiind decât niște evenimente convenționale, impuse de moda societății în care trăiesc. Ca orice altceva, mesele zilnice sunt un lucru plicticos, dar e lipsit de noimă să facem caz din asta, căci în privința asta ele nu constituie o excepție. Sunt apoi suferinzii, care mănâncă dintr-un simț al datoriei,pentru că medicul le-a spus că măcar un minim de mâncare este necesar ca să-și păstreze cât de cât puterile. Mai sunt, după aceea, epicureii, care pornesc cu mult elan, dar după o vreme constată că nimic nu a fost gătit așa cum trebuie. Mai sunt și gurmanzii, care se reped la mâncare cu lăcomie, mănâncă prea mult și curând devin corpolenți și gâfâitori. În sfârșit, sunt cei care de la bun început au o poftă de mâncare normală, cărora mâncarea le face plăcere, care mănâncă până-și potolesc foamea, iar apoi se opresc. La banchetul vieții oamenii manifestă atitudini similare față de bunătățile pe care ea li le oferă. Omul fericit corespunde ultimului din seria de meseni de mai sus.

 

Autor: Bertrand Russell

Titlu: În căutarea fericirii

Editura: Humanitas

ISBN: 978-973-50-2967-8

Nr. pagini: 224

An apariție: 2011

Traducător: S.G. Drăgan

Preț: 27 lei

 

Lasă un semn

comentarii

Oferă și tu SemneBune: Asociația AdLittera

Redirecționază până la 3,5% din impozitul pe venit pentru ca Asociația pentru Educație și Cultură AdLittera să poată beneficia de sprijinul tău financiar! Redirecționarea este gratuită, adică nu duce la nicio cheltuială suplimentară pentru persoana care completează formularul respectiv. Formularul este opțional și poate fi completat de orice persoană fizică care obține venituri din salarii și asimilate acestora.
Revista SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Ruxandra A.

Ruxandra A.
A absolvit Facultatea de Litere din București. Este masterandă la Universitatea Transilvania din Brașov, tot la Litere. Fotografiază și scrie pentru sine. Ascultă tot ceea ce-i pune spiritul în mișcare: post-rock, metalcore, progressive, doom-metal, psychedelic rock.