Andrew Crumey. Domnul Mee, romanul revelațiilor inutile

Acest articol a fost publicat de Andreea Banciu pe 10.03.2014 în rubrica Recomandare de lectură și are asociate următoarele etichete: .

În genere, un roman reflectă în paginile sale înclinațiile și obsesiile autorului: curiozități nesatisfăcute, marote cultivate cu grijă de-a lungul timpului, lumea în care trăiește (mediul social, evoluţia politică), preocuparea pentru un anumit gen de formă/registru șamd. Din acest motiv, am tendința de a recomanda cititorilor să arunce o privire asupra fundalului – viața autorului, plăcerile sale literare și/sau vinovate, vremurile în care scrie. Romanul prinde viață în momentul în care este încadrat într-un context care dezvăluie detalii de subtext ori sensuri aparent absconse.

Ei bine, lucrurile au devenit interesante în momentul în care am încercat să reconstruiesc cumva fundalul romanului ”Domnul domnul-meeMee”, semnat de scriitorul scoțian Andrew Crumey. De la trecerea între registre, până la aparentul haos generat de saltul de la o temă la alta și de la un personaj la celălalt (am urmărit fascinată schimbarea tonului și a elementelor specifice fiecărei persona, de la un capitol la celălalt), volumul este neobișnuit și, pe alocuri, nițel cam alambicat, din dorința autorului de a duce fire logice până la capăt, în detrimentul actului literar. Privind chestiunea în ansamblu, am înțeles lucrurile într-o nouă perspectivă și am savurat un roman pe care vi-l recomand cu drag. Autorul volumului ”Domnul Mee” este, pe de o parte, doctor în fizică teoretică și cercetător în matematici aplicate. Pe de altă parte, Crumey este un scriitor prolific, fascinat de filosofii secolului al XVIII-lea, iar rezultatul este o serie de romane cu certitudine memorabile, printre care ”Domnul Mee”, Mobius Dick și Pfitz.

Romanul se desfășoară pe trei planuri, sub privirea unui cititor inițial confuz, apoi din ce în ce mai absorbit de firele narative și detaliile insolite, pe care le găsește în cele mai neașteptate locuri.  Primul fir narativ este reprezentat de viața bătrânului domn Mee, un cărturar depăşit de vremuri, care descoperă lumea din jur, Internetul (memorabil pasajul în care bătrânul descoperă primul său site pornografic), tehnologia și femeile, abia la 86 de ani. Urmează povestea celor două personaje fictive, Ferrand și Minard, ale călor vieți și aventuri sunt legate de viața și opera filosofului francez de origine geneveză, Jean-Jacques Rousseau și de o enciclopedie fictivă, plină de teorii și idei absurde, L’Encyclopedie de Jean-Bernard Rosier. În final, al treilea fir narativ îl are ca personaj central pe doctorul Petrie, un intelectual de condiție medie, cercetător obsedat de viața lui Jean-Jacques Rousseau și de existența celor două țațe, les commères, Ferrand și Minard, copiști și prieteni pe viață, care se trezesc implicați într-o crimă și, aparent, în cel puțin o conspirație. Cele trei fire narative alternează, iar partea interesantă este modul în care se schimbă vocea povestitorului, modul în care autorul reușește să schimbe cu naturalețe registrul, de la epistolele pline de candoare, trimise de bătrânul domn Mee, către prietenul său din copilărie, până la tonul de confesiune abordat de un extenuat și bolnav doctor Petrie, care își încheie socotelile cu propria conștiință, în fața unui public invizibil.

Relatarea aventurilor lui Ferrand și Minard, care încearcă să rezolve enigme reale sau imaginare (chestiunea detaliilor reale sau imaginare apare constant, în text, amănunt inedit care dă romanului nota potrivită de ironie) îmi aminteşte de Conjuraţia Imbecililor (John Kennedy Toole), prin aceeaşi delicioasă expunere a ridicolului pe un ton sobru, cu seriozitatea unui roman biografic. Un excelent exemplu este episodul în care cei doi părăsesc Parisul, convinşi fiind că sunt urmăriţi, şi întâlnesc un ţăran pe drum, ţăran în faţa căruia încearcă să îşi protejeze identităţile:

„- Am crezut că e lupul care dă târcoale pe aici, spuse ţăranul, scoţându-şi pălăria. 

Aşadar, totul era în regulă; urmăritorul lor era doar un prostovan de la ţară. Minard răsuflă uşurat că scăpase de pericolele pădurii, înainte de căderea nopţii.

-Vezi, Ferrand? Ţi-am spus că trebuie să fie lupi pe aici, deşi tu îi dădeai înainte cu <<Nu-ţi face griji, Minard, nu mănâncă oameni. Ha!

Privirea încruntată a lui Ferrand îl făcu să îşi dea seama de greşeală.

– A, da, îngăimă el. Numele noastre.

Drept care se adresă ţăranului:

– Cred că ai observat că i-am spus Ferrand tovarăşului meu de drum, dar acesta nu e numele lui, desigur. […]

– Şi nici mie nu mi se spune Minard. Adică aşa mi se spune şi, în sensul acesta, e numele meu obişnuit, dar te asigur că nu e şi cel real.

-Bineînţeles, domnule, zise ţăranul nedumerit, dar nu şi în măsură să îl contrazică.

– De fapt, numele acestea au fost ale mamelor noastre, înainte să se mărite, continuă Minard, în timp ce Ferrand clătina disperat din cap. Deşi nici ele nu erau numele lor adevărate. De fapt, au aparţinut bunicilor noastre, de aceea le împrumutăm din când în când.

”Domnul Mee” este oglinda unei imaginații fantastice, un roman scris după o rețetă aproape irepetabilă, cu trimiteri bogate către filosofia și literatura franceză (cred că o să vă placă epilogul, dar mi-am promis că stric cât mai puține surprize), pasaje întregi pline de umor și de o ascuțită ironie, prietenie, (auto)descoperire și teorii (pseudo)științifice demne de parcurs (vezi episodul în care Jean-Bernard Rosier testează teoria probabilităților, împreună cu soții Tissot). La fel de adevărat este că ”Domnul Mee” este romanul pentru care e nevoie de puțină răbdare, până când lucrurile capătă sens, iar subtilitățile devin mai accesibile, odată ce personajele apar toate pe scenă. Vă invit la o lectură care, cu siguranță, vă va rămâne întipărită în memorie ca un excelent exercițiu de ironie și umor.

 

A.

 

Titlu: Domnul Mee

Autor:  Andrew Crumey

Editura: Univers, 2000

Traducere de Petru Iamandi

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Andreea Banciu

Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.