Editura ART a inițiat acum câțiva ani una dintre cele mai atrăgătoare, utile și erudite colecții de cărți, Demonul teoriei, sub coordonarea Laurei Albulescu, pornind de la titlul omonim al cele mai cunoscute cărți a teoreticianului francez Antoine Compagnon. În această colecție au apărut cărți care se adresează în primul rând studenților și specialiștilor, cuprinzând autori precum Paul Ricoeur, J. Hillis Miller sau Jürgen Habermas, dar și cărți care pot fi citite cu ușurință de publicul larg și care pot atrage atenția cititorilor simpli care vor să afle câteva lucruri despre anumite subiecte. Și aici aș încadra mi ales cărțile care au în titlu sintagma Cea mai frumoasă istorie a: limbajului, a lui Dumnezeu, a fericirii. De-a lungul timpului am citit o parte din cărțile cuprinse în această colecție, fie pentru facultate, fie pentru că mă atrăgeau subiectele, fie pentru că, fiind ieftine, mi le-am cumpărat din principiu. Și așa am ajuns, zilele trecute, în preajma sărbătorilor pascale, să citesc Cea mai frumoasă istorie a fericirii, de André Comte-Sponville, Jean Delumeau, Arlette Farge.
De-a lungul vieții, cu toții am primit întrebările: ești fericit?, ce te face fericit? cum vezi tu fericirea? Și cu toții ne-am aflat într-o continuă căutare a fericirii, într-un quest spre aflarea acestui Graal imatrial, incadrabil, neclasificabil și care nu este la fel pentru celălalt. Unii văd fericirea ca pe o stare spirituală, alții ca pe un efect al îndrăgostirii, unii visează să aibă o situație financiară bună (banii nu aduc fericirea, dar o întrețin, ni se tot spune) sau să fie pur și simplu sănătoși sau plini de succes. Nu am fost mereu fericiți și de cele mai multe ori am devenit fericiți din cu totul alte motive decât cele pe care ni le-am imaginat. Micile bucurii ale vieții, o veste bună, un premiu, un apus de soare, o sticlă cu vin. Aceată carte nu oferă soluții și nici nu ne învață cum să fim fericiți, așa cum nicio altă carte nu o poate face. Și în plus, e departe de orice cărțulie de self help, dezvoltare personală sau metode în 10 pași. Este pur și simplu un dialog inițiat de către cu trei personalități din domenii diferite – Sponville este istoric al filosofiei, Delumeau se ocupă mai ales istoria mentalităţilor și cu filosofia religioasă, iar Arlette Farge este specialistă în secolul 18 – dar convergente, în care aflăm mai degrabă istoria filosofică a termenului și a stării de fericire. Cum a evoluat conceptul de fericire de-a lungul istoriei, ce înțelegeau anticii prin fericire, cum a apărut ideea creștină de Paradis, cum vedeau modernii, mai cu seamă iluminiștii și libertinii fericirea, mai ales în legătură directă cu plăcerea trupească. Aceștia din urmă puneau accent mai ales pe materialism și pe plăcerea carnală, pe când creștinii se gândeau mai degrabă la fericirea de după moarte, iar anticii, mai cu seamă socraticii, stoicii sau epicurienii, vedeau fericirea ca pe ceva ce se poate cumula în timpul vieții, dar care nu poate fi niciodată satisfăcută total, doar dacă știi unde și cum să o cauți. Epicur și discipolii săi credeau că fericirea este posibilă doar dacă te limitezi la lucrurile necesare vieții și nu ești avid de a avea din ce în ce mai mult. A fi fericit înseamna să ai ce mânca, ce bea, ce gândi și a avea prieteni, iar dorințele de îmbogăție sau faimă, fiind nenaturale, nu pot fi niciodată atinse fiindcă ele sunt iluzorii.
Mult mai târziu, filosofii au ajuns la concluzia că starea de fericire este ea însăți iluzorie, fiindcă oricât ai avea vrei mai mult, dorința neterminându-se niciodată și, în plus, viața în sine este cel mai mare motiv de fericire, așadar a căuta altceva este pur și simplu inutil, ba mai mult, contra naturii. Cele trei personalități răspund cu multă erudiție întrebărilor, dar într-un limbaj foarte accesibil, aducând mereu exemple și explicând cu precizie și talent toate aceste concepte. Se discută despre problema râsulu, considerat multă vreme ceva inadmisibil, demn doar de veneticii și de nebuni, despre sexualitate, religie și mentalități. Istoria fericirii este de fapt istoria gândirii, care este de fapt istoria vieții, atât a vieții în general, cât și a propriei vieți. Nimeni nu a venit vreodată cu un răspuns clar asupra unei întrebări legate de fericire, însă mulți au venit cu teorii sau idei atractive și demne de luat în seamă și de integrat în propria viață.
Gândul în sine este provocator de fericire sau de angoasă, în funcție de felul în care ne orientăm gândirea și a fi fericit este o opțiune până la urmă, nicidecum o necesitate, iar fericirea nu poate și nu trebuie să fie o stare perpetuă, fiindcă nimeni nu ar putea-o suporta. Ceea ce contează e să fim capabili să extragem din viață și din cărți ceea ce ne poate îndruma spre liniște. Cartea este deosebit de pasionantă și am înțeles, încă o dată, că nu poți afla cum să fii fericit altfel decât trăind într-o armonie cu tine, cu ideile tale și cu ceilalți, urmând o rutină și ținându-te de principii. Pe tine, cititorule, ce te face fericit?
Cea mai frumoasă istorie a fericirii
André Comte-Sponville, Jean Delumeau, Arlette Farge
Povestea fericirii: de la naşterea sa, în filosofia Greciei antice, până la afirmarea ei politică în 1789, trecând prin reprezentarea paradiziacă în sânul credinţei creştine.
– Publicată în mai 2007
– Traducere din limba franceză de Marina Mureşanu Ionescu
– paperback, 160 p, 130×200
– Domeniu: Ştiinţe socio-umane
– Colectie: Demonul teoriei
