N-am urmărit statistici, dar presimt că Adulterul lui Coelho e un fel de best seller. Măcar în top 10. Și-așa trebuie să fie. Mai ales că el se adresează în special unei categorii de oameni destul de numeroasă.
Romanul „Adulter”, semnat în 2014 de Paulo Coelho, e tradus la editura Humanitas Fiction, în Seria de Autor. „N-ai trăit dacă n-ai iubit!” se afirmă pe coperta patru, alături de alte înfloriri de sumar. Cea mai nouă carte a vestitului autor mi-a lăsat un gust mai amar decât ar putea avea vreodată cireșele de pe coperta întâi.
Linda are puțin peste 30 de ani, o căsnicie impecabilă și doi copii care nu-i dau bătăi de cap. Trăiește într-o țară la fel de impecabilă (Elveția de azi) și se afundă zilnic într-un cotidian copiat impecabil de la o zi la alta. Are o carieră satisfăcătoare și totul pare rupt din reclamele de Crăciun la Coca Cola. De fapt, femeia se luptă cu plictiseala, cu rutina și lipsa pasiunii. Și-a pierdut asumarea riscurilor și curajul descoperirii. Fără să știe că asta căuta, găsește motivul unei iubiri care se anunța savuroasă într-un fost coleg devenit personalitate politică. Totul e, cel puțin dacă privești ideile principale, scris pe rețeta romanelor pentru casnice.
Relația pe care o are cu Jacob e mimată, forțată, pentru că e prezentată de naratoare ca fiind o iubire reaprinsă, când pare mai degrabă o poveste ponosită de care Linda se agață pentru a scăpa de plictiseală. Justificările acțiunilor pasionale sunt complet raționale, aproape funcționale, și nu conving sentimentele. O altă exagerare stilistică e proasta informare a protagonistei, în condițiile în care ea e un jurnalist de succes – mie îmi sugerează incompetență, nicidecum nu mă face să compătimesc săraca prostuță (așa cum s-ar deduce din unele reacții ale ei).
Pasaje raționale, palpabile, scapă repede de sub control când intervin discursuri religioase, pseudo-religioase sau adepte ale teoriei Universului. Vulturii prind glas, șamanii vindecă probleme în cuplu, apar reflecții (unele impecabil gândite, dacă reușești să le scoți din cadru) care sfidează logica. Pagini întregi de monolog interior, filozofico-ceva, fix în mijlocul unui dialog – care se presupune că-i dinamic și readuce cheful cititorului pierdut pe drum. Pasaje grămadă, capitole chiar, care ar putea fi scoase din roman fără să schimbe povestea; poate și pentru că, atunci când le descrie, naratoarea pare că a ajuns la fericire prin metode farmaceutice.
Admit, n-am citit teancurile de romane ale autorului și nici nu sunt vrăjită la pronunțarea numelui său, deci nu știu dacă așa obișnuiește să scrie toate istorisirile. Da, povestea e de actualitate și sunt sigură că multe cititoare se vor regăsi – femeia cu o viață ireproșabilă, sătulă de ciclicitatea zilelor. Da, cumva, ea poate să fie un model și să dea sfaturi implicite celor care cad în borcanul cu depresie casnică. Totuși, întreaga scenă mi-a lăsat impresia de fals, de forțat, de lucuri ilogice, chiar și pentru cineva care se presupune că decide cu inima.
Pentru fanii Coelho, sunt sigură că romanul va fi la nivelul așteptărilor sau mult mai mult. Pentru cei care știu din exterior grămada de aprecieri, probabil va fi sub acel nivel. Cert e că dacă vreți să învățați cum se simte când pierzi orice frică și cum se rezolvă problemele în cuplu, probabil că Adulterul e edificator. Romanul prezintă în culori strigătoare (probabil voit exagerate) groaza de cotidian, de plafonare, de nemișcare; de unde apare tentația adulterului și cât de nesatisfăctor e el, atunci când nu pornește din rațiunile potrivite.
TITLU: Adulter
AUTOR: Paulo Coelho
EDITURĂ: Humanitas Fiction, colecția: Seria de Autor
APARIȚIE: 2014
Comments are closed.