Spre sfârșitul verii, pe 28 august, într-o seară puțin mai răcoroasă, dar numai bună de citit și ascultat literatură, a avut loc a treia ediție a evenimentului Lectura de Joi, organizat de agenția culturală AdLittera în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană București, în aceeași Grădină de Citit, spațiu perfect pentru lecturi în aer liber. Aseară am avut parte de un mixt între proză (Filip Florian și Veronica D. Niculescu) și poezie (Daniel Coman), iar moderatorul ediției a fost criticul literar Luminița Corneanu, care a publicat anul acesta un volum de toată frumusețea despre Leonid Dimov, Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel, Editura Cartea Românească, pe care îl recomand cu căldură oricărui cititor al marelui poet oniric, dar și tuturor celor care vor să citească o carte de critică/teorie literară bine scrisă. Seara a început cu o scurtă discuție de încălzire între moderatoare și cei trei autori, care mai apoi au citit, iar adevărata discuție, pasionantă și bine strunită a avut loc mai apoi. Primul care a citit a fost Daniel Coman, tânărul poet din Sibiu, membru al Cenaclului Zona Nouă, încă nepublicat în volum, dar prezent pe la multe evenimente în ultima vreme și cu texte în importante reviste din țară. El a citit un lung poem, punctat din timp în timp cu pauze de respirație sau, din contră, cu o ridicare a tonului, care a fost un început bun, mai ales pentru iubitorii de poezie, al unei seri ce avea să aducă în fața publicului, în jur de 25 de oameni, trei voci total diferite. A doua voce a fost cea a Veronicăi D. Niculescu, aflată deja la al patrulea volum, și, după câte ne-a spus, cu un al cincilea în lucru, din care a și citit trei fragmente scurte după ce, mai înainte citise „vocea ariciului” din Simfonia animalieră, cel mai recent volum, o mică plachetă în formă de CD, apărut la CDPL. Filip Florian a citit din ultimul său roman, Toate bufnițele (despre care am scris și noi aici) , un fragment tulburător, dătător de fiori. Autorul este, așa cum a punctat și moderatoarea, un excelent stilist, un lucrător atent al frazei și fiecare cuvânt al lui are un loc bine stabilit în economia textului, lucru care se percepe și mai bine atunci când îl auzi citit cu voce tare.
Cea mai mare parte a discuțiilor de după s-au concentrat în jurul ideii de scris, dar și a ideii de lectură publică. „Când ați scris prima dată literatură?” a fost întrebarea Luminiței Corneanu, la care fiecare a răspuns povestind câte ceva:
*Filip Florian ne-a povstit că a scris prin clasa a șasea un text inspirat din Caragiale, care însă nu a fost foarte gustat de părinți, în special de tată, lucru care a dus la abandonarea scrisului până pe la sfârșitul liceului, spre a se îndrepta mai apoi spre jurnalism, după terminarea facultății, iar adevăratul reînceput fiind la un an după abandonarea meseriei de jurnalist, un an ”în care a copilărit”, reînvățând din nou să scrie, și a scris romanul de debut Degete mici, Editura Polirom, 2006, aflat deja la a patra ediție.
*Veronica D. Niculescu tot în copilărie a început să scrie, dar adevăratul început a fost într-o zi când, stând la fereastră, a văzut cum un om bate doi câini labradori, fapt care a șocat-o și i-a trezit, pe lângă sentimentul de nedreptate, și dorința de a scrie din perspectiva celuilalt. Și ea a practicat jurnalismul multă vreme, dar l-a abandonat în favoarea scrisului și al traducerilor- îi mulțumim pentru traducerea celor două romane ale lui Don DeLillo, Cosmopolis și Punctul Omega, și pentru traducerile din Nabokov și din Beckett.
*Daniel Coman, fiind încă tânăr și nedebutat, a început să scrie acum vreo doi ani, când a și abandonat Dreptul în favoarea Literelor, implicându-se activ în lumea literară.
Vorbind despre scris, și despre faptul că el reușește să trăiască din scris în ultimii ani, dar nu „trai pe vătrai”, ci o existență normală, Filip Florian a spus, printre multe altele, ceva care s-a întipărit adânc în minte: ”Scrisul înseamnă libertate” și a continuat spunând că doar în afara lumii zgomotoase , a teveului, a politicii mizerabile, a falselor probleme un om poate să scrie cu adevărat, privind înspre el, în liniște. Veronica D. Niculescu s-a arătat total de acord cu această idee și a spus că pe ea nu o interesează marile probleme ale lumii, ci faptele mici, intime, banale, cele care creează o existență comună, normală. Vorbind despre lecturile publice s-au făcut inevitabil paralele cu normalitatea Vestului, cu exemplul punctual pe spațiul german, unde se întâmplă zilnic lecturi publice plătite, unde oamenii cumpără bilet ca la teatru sau la film și vin să-i vadă pe autori, pun întrebări, cumpără cărți, cer autografe, își exprimă părerea și sunt mult mai implicați. Există și la noi semne bune că lucrurile s-ar îndrepta înspre acea normalitate, și pun accentul pe „normalitate” fiindcă în România unora încă li se pare nenatural să plătească 10, 15 lei, să zicem, pentru a asculta lectura unui autor. Oamenii trebuie să înțeleagă că scrisul este o muncă și este perfect natural să plătești pentru a-l vedea/auzi citind pe un autor, la fel cum plătești pentru a vedea o piesă de teatru, un film sau un concert de pian.
Ne vedem săptămâna viitoare la o seară de poezie. Invitații ediției a IV-a a Lecturii de Joi: Răzvan Țupa, Teodora Gheorghe și Dan Mihuț.
