SB Poll: Cu ce ramanem dupa Gaudeamus?

gaudeamus_2013_romexpo

 

Nu de multă vreme s-a încheiat cea de-a XX-a ediție a Târgului Internațional – carte de învățătură. Pentru că am fost prezenți acolo și pentru că ne-am dorit o radiografie de la actorii implicați în literatura română contemporană (poeți, prozatori, jurnaliști culturali, etc), am realizat această anchetă: Cu ce rămânem după . Fără alte comentarii inutile, iată ce a ieşit!

Alexandru Petria (scriitor):  O să vă răspund cu ce am rămas eu, nu prea mă dă afară cheful din casă să vorbesc în numele altora. Și anume- în sfârșit, l-am întâlnit față în față pe scriitorul și regizorul Mircea Daneliuc, asta după ce am realizat cu el o carte de interviuri pe mail, Convorbiri cu Mircea Daneliuc, apărută la editura Adenium și lansată la . Și vă mărturisesc că este un om extraordinar, cald. Apoi, mi-am lansat și un nou volum de poeme, la Vinea, Rugăciuni nerușinate& alte chestii. Îi invit pe doritori să caute cărțile, cred că n-o să fie dezamăgiți.

Luminița Corneanu (critic literar): Cu ce rămânem după Gaudeamus? În primul rând, cu cărţile. În cazul meu, un teanc serios ce tinde spre o jumătate de metru, cumpărate şi primite deopotrivă. Am de citit câteva luni de acum încolo şi încă mai am de cumpărat dintre cărţile esenţiale lansate de acest Gaudeamus. Asta mi-a plăcut cel mai mult, abundenţa titlurilor excelente, pentru că mă cam obişnuisem de vreo doi ani cu producţia editorială din ce în ce mai săracă şi mi se părea că lucrurile arată ca o spirală a morţii.

Dar de data aceasta a fost bine: Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Paul Cornea cu cărţi noi şi de neratat, traduceri-eveniment precum Cevdet Bey şi fiii săi a lui Pamuk, Berryman tradus de Radu Vancu ori Daniil Harms tradus de Mihail Vakulovski, antologii precum cea de proză scurtă realizată de Marius Chivu pentru Polirom sau excelenta antologie-experiment „croită” de Bogdan Munteanu şi Marius Aldea pentru Brumar, cu statusuri de pe Facebook ale scriitorilor. Mă bucur că scriitorii români nu se dau bătuţi, iar editorii par ceva mai dispuşi să rişte, investind în cărţi masive, de bună seamă costisitoare, ori în proiecte neconvenţionale, care să scoată cititorul din inerţie.

Rămânem apoi cu întâlnirile cu prietenii, cu pozele de pe bloguri şi de pe Facebook, de la evenimentele din târg, în care ne tag-uim unii pe alţii ca şi cum am zice „hei, prietene, ce bine că ne-am văzut acolo!” Şi cu bucuria că aşteptăm Bookfestul, în iunie, şi că urmează alte seri faine în care depănăm poveşti după o zi de târg.

Felix Nicolau (critic literar): După Gaudeamusul din 2013 devine evident că, din ce în ce mai mult, cărṭile inovatoare ṣi valoroase se găsesc la etaj, la editurile mici. La parter doar Tracus Arte încă rezistă fără fantasy-uri ieftine ṣi volume corporatiste. Ṣi tot din ce în ce îmi dau seama că Târgul de carte nu va mai fi viabil multă vreme de acum încolo de unul singur: va trebui combinat cu turism, colonial, medicamente sau mai ṣtiu eu ce degustări. Marile mele achiziṭii de anul asta sunt Antreprenoriatul ṣi Sfârṣitul banilor. Restul cărṭilor bune le-am primit (mai ales de la generoasa Editură Brumar).

George Moise (scriitor): Concret, cu câteva sacoșe de cărți care ne vor sufoca biroul câteva zile, după care vor trece rând pe rând de pe noptieră în bibliotecă. Apoi, cu două speranțe. Prima, cărțile nu vor muri. A doua, speranța celor care scriu, este aceea că la anul, printre volumele purtate în sacoșe de mulțimea care umple standurile, va fi cu siguranță și una care le poartă semnătura

Vlad A. Gheorghiu (poet): După Gaudeamus am rămas cu un braț mare de cărți, cu bucuria de a-i reîntâlni pe mulți oameni dragi mie, scriitori sau nu și nu în ultimul rând, cu lansarea volumului meu de debut ”fratele mut. la nord apa e curată”, apărut la Editura Paralela 45, prezentat de Cosmin Perța. Să te lansezi ca debutant la un tîrg de carte, de aşa anvergură, este deja o mare şansă şi o mare onoare. Un cadou foarte special am primit de la Denisa Comănescu, e vorba de „eseurile alese” ale lui T.S Eliot, o carte formidabilă, o operă formatoare pentru orice scriitor care ia pieptiş căile literaturii.

person-reading-lots-of-books-in-piles-drawing-symatt

Ana Mănescu (jurnalist cultural): Pentru cititori, a intra pe porțile Romexpo pentru târgul de carte Gaudeamus este echivalentul trecerii prin dulap în Narnia ori năvălirii în Moria: poți găsi comori ascunse sau te poți pierde în mulțime. Așa că nu am fost niciodată o fană a târgurilor. Merg la ele ca la orice alt tip de cumpărături, știind precis ce vreau să-mi iau. Dar există momente, ca la concertele în aer liber, când aglomerația se preschimbă în atmosfera aceea care rămâne cu tine mulți ani. Poate fi orice – o lansare de carte, un autograf, o glumă în cercul de prieteni. O ediție festivă. O prezentare de carte.

Anul acesta Gaudeamus a însemnat un început palpabil. Duminică, la standul Herg Benet, a avut loc prezentarea romanului meu de debut. Nu aveam cartea. Nu aveam decât cuvintele frumoase ale Cristinei și ale lui Alex, nu aveam decât niște oameni foarte dragi mie și câțiva trecători care mi-au arătat bunătatea de a rămâne. A fost exact cum mi-am imaginat, intim și sincer, în ciuda haosului din Pavilionul Central. Dar nu atunci am început, de fapt.

Cu câteva ore înainte de asta, sâmbătă seară, un grup de străini s-a strâns la standul Nemira pentru ediția festivă a atelierelor de scriere creativă organizate de AdLittera Project. Au vorbit Ciprian Burcovschi și Flavius Ardelean, lectorul nostru, am primit cărți, am făcut poze, ca la un eveniment obișnuit. Și apoi a fost un moment în care grupul acela de străini a devenit ceva mai mult. Nu știam unii despre alții decât ceea ce arătaserăm în ultimele săptămâni la ateliere. Nu știam câți dintre noi vor alege în mod real drumul acesta al literaturii și câți vom păstra legătura.

Însă, în momentul acela, eram sigură că toți simțeam aceeași emoție, aceeași mândrie și aceeași tristețe. Același început. La ateliere am învățat foarte multe de la Flavius. Dar el singur nu ar fi putut să ne arate că nu suntem singuri. Asta puteam învăța doar unii de la alții și doar văzând câtă lume vine la un târg de carte. Erau acolo oameni care scriau de o viață sau care abia debutau. Erau oameni pe ale căror fețe puteai ghici numărul colosal de cărți citite și copilași care încă nu-și găsiseră genul favorit. Erau camere, reportofoane, microfoane și pixuri pe agende. Era, ca la un concert în aer liber, un zumzet la unison, din care nu înțelegeai nimic altceva decât emoția. Și cititorul, jurnalistul și scriitorul din mine și-a spus atunci: da, nu se citește pe cât ar trebui, dar mai avem o șansă. Nu pentru târg și publicitate, nu pentru vânzările record și cumpărăturile la reducere, ci pentru oameni. Și grație lor.

Marius Surleac (poet): Am impresia tot mai clară că nimic nu se schimbă la Gaudeamus, an de an. Greșesc! Un singur lucru s-a cam schimbat – spațiul dedicat culoarelor din labirint devine din ce în ce mai mic. O fi că începe românul să citească mai mult, prin urmare un număr mai mare de vizitatori? Posibil! Sau nu! Cred că anul acesta a crescut și numărul de standuri, așa că senzația de disconfort a crescut. No space, no grace.

Am fost doar vineri și sâmbătă la târg. Vineri a fost cum a fost – lume mai puțină, trafic ușor, am mers și mi-am cumpărat cărți în tihnă (chiar am stat lângă raft și am frunzărit în liniște prin multitudinea de titluri), m-am întâlnit cu oameni dragi, am discutat și am tăiat-o apoi prin Herăstrău, bucuros de achiziții. Smooth & clear.

Sâmbătă – crunt. Am traversat din nou, calm, parcul Herăstrău pentru a-mi încărca bateriile știind cumva a priori ce mă așteaptă. Am avut senzația că mă aflu în 381, iarna, la oră de vârf în pasajul de la Unirii. Noroc că nu am fost nevoit să fac kilometri pentru a achiziționa cărțile rămase la târg cu o seară în urmă. M-am întâlnit din nou cu oameni dragi, am fost la câteva lansări faine și spre seară am avut același sentiment de relaxare ca cel din seara anterioară.

Așadar, am rămas cu această cupă după târgul din acest an:

iarnă rusească vizita … un detectiv cu ușoare dureri de cap

îndrăgostit de Tarkovski laptele negru al mamei varză

cântec de leagăn pentru păpușa cu pleoape căzute

iluzie optică maldororiana

fluturele-curcan

trips, heroes & love songs

all death jazz

from the futurists to the stuckists

three men in a boat

confessions of an english opium eater animal farm

 Damn! La anul îmi iau tiroliană!

Oliviu Crâznic (scriitor): Eu am rămas cu:

1. Trei volume remarcabile de poezie: Lacunare (manual de supravieţuire), de Marius Conu (Ed. Vremea), Nu mă doare nimic doar lipsesc, de Marius Lăzărescu şi Moartea era un iepure şchiop, de Teodora Gheorghe (ambele Ed. Karth).

2. Două volume care nu aparţin nici ele lumii „SF-Fantasy-Horror” (aria mea obişnuită de interes), semnate de oameni care mi-au câştigat stima nu doar prin talentul şi profesionalismul lor, ci şi prin comportamentul lor elegant în toate situaţiile: Fluturele-curcan. Specii ameninţătoare, de Felix Nicolau, respectiv Caietul Roxanei şi alte jurnale, de Ştefan Bolea (tot Ed. Karth).

3. Cele mai noi apariţii ale Editurii Paladin: Fundaţia şi Praf de stele, ale lui Isaac Asimov, „pilon de bază” al literaturii SF (în colecţia coordonată de Michael Haulică), şi Omul umbră de Dashiell Hammett, un clasic al romanului „noir” (în colecţia coordonată de Horia Nicola Ursu).

4. Noutăţile de peste graniţă ale Editurii Nemira: Lumea nouă (de Michael Stackpole), Puterea armelor (de Joe Abercrombie) şi Grădinile lunii (de Steven Erikson), cărţi componente ale unora dintre cele mai spectaculoase şi aclamate serii „fantasy” ale momentului, respectiv Blestemul din Sarnath: The Best Of H.P. Lovecraft Vol. 1, o selecţie inspirată din opera unuia dintre cei mai mari scriitori care au trăit vreodată.

5. Noutăţile Editurii Nemira semnate de autori români (sau incluzând autori români): La galop prin piramidă, de Liviu Radu (al doilea volum al seriei „fantasy” de nivel internaţional Taravik), Aşteptând în Ghermana, de Dănuţ Ungureanu (un volum „SF noir” cu care se poate mândri literatura română), Almanahul Anticipaţia 2014 (în care am publicat şi eu o nuveletă „dark SF” intitulată Alberto, despre legionari patrulând la marginile Universului şi întâlnind un rău străvechi), Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice nr. 11 şi 12-13 (coordonată de unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români de SF, Marian Truţă, conţine şi două articole de analiză literară semnate de mine, avându-i ca subiecţi pe Ana-Veronica Mircea, cu a sa Floare de loldilal, şi pe Ted Chiang, cu întreaga lui operă).

6. În Munţii Nebuniei, de H.P. Lovecraft (Ed. Millennium Books), cea mai lungă scriere a unui autor genial, dedicat prozei scurte şi care a adus, scriind Munţii, o frumoasă surpriză fanilor săi, care doreau şi o lucrare de mai mare amploare. De neratat.

7. Noutăţile Editurii Tracus Arte: Ozz, de Ştefana Czeller, o autoare care ştie foarte bine ce face pe tărâmul fantasticului întunecat, şi Ferestrele timpului, o antologie coordonată de Ştefan Ghidoveanu, în care puteţi regăsi şi povestirea mea Imora (un „planetary romance” despre un criminal extraterestru, un pământean expert în jocuri de noroc şi o frumoasă reprezentantă a unei rase străine, toţi în luptă cu soarta şi cu Timpul).

După cum se vede, multe superlative, toate meritate. Un Târg de carte foarte bogat, care vine la timp pentru a compensa un an până acum relativ sărac în literatură de calitate.

Oana Purice (jurnalist cultural): După Gaudeamus, rămân cu multe liste. Din punctul acesta de vedere, târgul pare nici să nu fi fost; pentru că îl încep printre liste, tabele și calendare și îl închei cam în același fel, înlocuind undele și adăugând altele.

Mai întâi, sunt listele cu ce aș fi vrut să cumpăr; lungi și niciodată epuizate. După achiziții destul de mici anul acesta, ele au devenit listele cu ce urmăresc la următoarele târguri. Noutățile editoriale sunt cele mai multe, dar și din vechile colecții s-au tot strâns titluri și autori. Aproape de ele sunt listele cu lansările din cadrul târgului; pentru că am bifat foarte puține, mi-am făcut altele cu cărțile pe care aș vrea să le văd lansate și în afara Romexpoului.

Înainte de a continua să vorbesc despre listele în care mă îngrop după fiecare târg, o să mă opresc la o contradicție pe care am obsrevat-o și anul acesta. Luând la rând, de mai multe ori, inelele pavilionului central, am văzut numeroase edituri noi și foarte puține eforturi de a semnala apariția lor la târg. Simpla prezență poate fi socotită un succes, dar lucrul acesta nu mișcă lucrurile în perspectivă. Pentru că dacă ai ghinionul unui nivel III, de exemplu, și adopți vechea strategie „un vânzător la stand pe scăunel” vor fi mici şansele ca vreun cititor mai iscoditor să se oprească şi la tine. Mai mult, şi-ar putea avertiza şi prietenii să ocolească standul dacă vii la un târg de carte cu reduceri care nu depăşesc cifra unităţilor. Aşa că e derutant avântul editorial în combinaţie cu indiferenţa de marketing. „Vrem un târg ca afară” ar putea suna o părere la cald, dar trebuie avut grijă să ne uităm dincolo de propria grădină plantată pe la târgurile din ultimul timp.

Nu pot trece mai departe fără a remarca două standuri din zona defavorizată a Romexpoului care mi-au rămas în minte prin inovaţie. Păcat doar că nu erau ale unor edituri, ci al Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte (care a reconstituit o sală de clasă din secolul al XIX-lea) şi al Taberei de Jocuri, unde cei mai tineri vizitatori au avut parte de distracţie pe cinste.

Poate cea mai importantă listă post-Gaudeamus este cea a îmbunătăţirilor ce s-ar putea aduce standurilor în viitor. Urmărind ce a fost bine şi ce nu a mers anul acesta, trăgând cu ochiul pe ici-pe colo şi fiind atentă la reacţia publicului la diferite propuneri editoriale şi de promovare, am început să pun pe hârtie sugestii pentru târgurile viitoare. Încercând să învăţ din greşelile altora şi evitând propriile erori cred că sunt primii pași spre optimizare.

Ca să rezum, după Gaudeamus am rămas cu două idei mari. Prima e o confirmare a faptului că târgul nu e cel mai bun mediu de promovare a unei cărţi, că e mai degrabă o piaţă de desfacere; şi că pentru un titlu nou, abia parcursul său de după târg îi poate asigura vizibilitatea. A doua se referă la adaptabilitate. Ca să comunici cu publicul contemporan larg trebuie foloseşti limbajul lui şi să-ţi împachetezi discursul într-o formă care să corespundă nevoilor şi dorinţelor sale. La fel cam cum au făcut cei de la Niche Records, de la care, pe timpul zilei, ascultam Chris Spheeris, iar în ultima seară, când toată lumea îşi strângea lucrurile, iar afară începuse să plouă teribil, ne-am îmbărbătat cu câte ceva à la Kiss şi Alice Cooper.

Cu ce-am rămas după Gaudeamus? Cu impresia că se poate mult mai bine.

7018647-lots-of-books-on-shelf

Gaudeamus 2013Mihail Vakulovski (scriitor): Deşi tîrgul de carte e o acţiune colectivă, pînă la urmă fiecare trece prin tîrg ca prin viaţă – pe cont propriu… Eu am ajuns la această ediţie a Gaudeamus-ului pentru că am avut nişte lansări de carte. Pe 22 noiembrie am lansat noul meu volum de poezie, RIDURI, în afara tîrgului de carte, dar a doua zi am lansat la tîrg „10+ (antologie de proză Tiuk!)”, apărută la Tracus Arte), iar seara am avut un CenaKLUb TIUK, la care am lansat trei volume apărute la o editură nouă, Ratio et Revelatio: “Iluzie optică” de Daniil Harms (traducere: Mihail Vakulovski), “Tinerii dintre milenii” de Mihail Vakulovski şi “Iarnă rusească. Antologie de povestiri din clasici ai literaturii ruse” (traducere: Diana Iepure). Am citit din Harms, am prezentat cărţile, ne-am distrat, a fost minunat!

Cam asta a fost treaba mea la Gaudeamus 2013, care – iată – mi-a adus cîteva cărţi în bibliografie, dar şi-n bibliotecă. Vom rămîne fiecare cu cărţile pe care ni le-am cumpărat (am găsit cărţi foarte faine, de care nici nu ştiam c-au apărut, cum e şi volumul de poezie al lui Picasso de la editura Minerva, de exemplu, apoi a fost şi un stand de carte rusească)…

Apoi, m-am întîlnit cu mai mulţi oameni dragi, cu unii abia dacă ne-am salutat, cum se întîmplă la astfel de evenimente, dar m-am bucurat să-i văd, iar cu alţii am avut timp de discuţii. Mai rămîn pozele şi filmările de la lansări, cărţile primite şi dăruite (nu numai cele cumpărate), unele vorbe aruncate, replici absurde, autografe, gesturi…

Cezar Paul Bădescu (scriitor): Un târg de carte e un eveniment monden şi de marketing, în care o minoritate, a celor interesaţi de lectură, se poate reuni în jurul interesului comun. Cu ce rămânem după Gaudeamus? Rămânem cu sărăcia şi nevoile şi neamul. Adică într-o ţară unde, conform unui recent studiu al Comisiei Europene, se citeşte cel mai puţin din Europa şi unde peste 50% dintre adulţi nu au deschis o carte în ultimul an.

Eli Bădică (jurnalist cultural): Întrebarea adresată conține, cumva, răspunsul. Cu ce poți rămâne de la un târg de carte? Bănuiesc că oricine ar spune, simplu și direct, cu cărți. Poate că ar și detalia ce cărți și de ce le-a cumpărat. Trebuie însă să recunosc că nu m-am gândit niciodată până acum cu ce am rămas de la Gaudeamus.

Pentru mine Gaudeamus nu este un târg de carte, este Târgul de Carte. Și asta nu pentru că alte târguri nu-s cel puțin la fel de faine, ci pentru că este primul târg serios la care am mers când am sosit în București la facultate. Mi-aduc aminte și acum cât de mult a însemnat pentru mine să intru în atmosfera aceea specială de târg, să văd că nu sunt singura nebună care aleargă după cărți (în Slobozia, unde am crescut, oferta de carte era destul de redusă – chiar și la bibliotecă, greu ajungeai la ultimele apariții), să fiu la doi pași de autorii pe care-i citeam cu lanterna sub plapumă noaptea. Gaudeamus a fost deschiderea, trasul pe furiș de cortina roșie care acoperea lumea literară. Atunci, în urmă cu vreo 6 ani, am scris primul meu proiect despre Gaudeamus (la facultate) și prima mea recenzie”serioasă” (pentru Jurnalul de Ilfov 🙂 ). Tot atunci, mi-am cheltuit bugetul pe luna noiembrie pe cărți – prima dată când făceam asta luând cărți noi, nu de la anticariat.

Am profitat puțin de faptul că în întrebare nu este adăugat anul, așa că am divagat.

Întorcându-mă la ediția care abia s-a încheiat, cred că, pe lângă ultimele apariții de cărți (m-am avântat mai mult în literatura română contemporană decât în anii precedenți), m-am bucurat să asist la lansări frumoase, să văd oameni deștepți și destupați la minte, să mă întâlnesc cu scriitorii mei de suflet, să mă rătăcesc prin marea de oameni veniți la cumpărături. Sigur, sunt și părți mai puțin plăcute – după fiecare târg observ că oamenii dau din ce în ce mai multe coate, înțeapă parcă mai puternic, sunt invidii peste tot – dar, atâta timp cât te poți ține la distanță, gustul amar este îndulcit de alte aspecte.

Pentru că sunt optimistă, zic, pe final, că am rămas de la Gaudeamus cu senzația că aici se citește și se va citi din an în an mai mult.

Andreea Banciu (despicător-șef de fir în patru): Cu ce am rămas eu după Gaudeamus? Cu senzația că se publică enorm și se citește puțin. Că există sute de edituri mari și mici, care supraviețuiesc cumva (încă încerc să înțeleg cum). Și mai trăiesc cu impresia că, deși se produce multă carte, în afară de un Gaudeamus ori un Bookfest (o dată pe an e foarte puțin), se vorbește foarte puțin despre carte, puțin și prețios. Cartea trebuie să ajungă la cititori, nu să se rezume la un ISBN și un loc pe raft. Uneori, îmi doresc ca afișele din stațiile de autobuz, de pe magazinul Unirea, de pe stâlpi și sistemele gigantice de afișaj să înlocuiască bricolajul, hainele și electronicele (”Bucurie la cutie” m-a urmărit luni bune, ca un refren de cântec prost) cu titluri și bucăți savuroase or memorabile din cărți pe care e păcat să le ratăm. Evident, după Gaudeamus, am rămas cu un braț de cărți care se adaugă listei mele nesfârșite de titluri de înfulecat, când și pe unde apuc.  Tot e bine, dar vreau mai mult, mai bine, mai vizibil. Semnat: Gică Contra

surse foto: aiciaici şi aici

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andrei Zbîrnea

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.