Palaria florentina a aterizat la Bucuresti

„Pălăria florentină” a sosit la Opera Naţională din Bucureşti cu mare alai, sub bagheta lui Silviu Purcărete, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru.

Urmând tradiţia vodevilului francez din secolul XIX, spectacolul spune povestea unei pălării buclucaşe, a cărei dispariţie devine sursa a nenumărate încurcături şi tragedii locale. Textul dramaturgului Eugene Labiche cunoaşte o frumoasă punere în scenă, însă în structura piesei se strecoară fisuri prin care se zăresc anumite inconsistenţe.

Atuul lui Silviu Purcărete constă îndeosebi în asocierea ingenioasă între teatru, muzică şi coregrafie. Coralitatea este un element care l-a consacrat, fiind un ingredient cheie şi aici. Distribuţia numeroasă îşi justifică existenţa nu doar prin maniera exuberantă în care acoperă întreg spaţiul de spectacol – şuvoiul de actori se revarsă chiar în sală, printre spectatori – dar mai ales prin momentele muzicale ce conturează tabloul comicului de situaţie. Vocile se îmbină ca într-un puzzle perfect în interiorul corului şi însufleţesc atmosfera.

palaria_florentina_1

Mai puţin inspirată este intervenţia cântăreţelor din lojele rococo, care pe alocuri fie bruiază replicile altor personaje, fie nu se ridică la înălţimea (în ciuda faptului că se află la „etaj”) celorlalţi muzicanţi, părând mai degrabă nişte ecouri nereuşite ale acestora. Acompaniamentul de pian aminteşte de farmecul clasic al comediilor cu Stan şi Bran, sugerând prin note muzicale zglobii, îndemânatic desprinse din degetele pianiştilor, stângăciile personajelor şi farsa la care participă, cu sau fără voia lor. Probabil că în virtutea aceluiaşi  „dulce stil clasic” au fost aleşi cei doi inşi care mută diverse elemente de decor şi oferă câte un moment comic. Însă „intermezzo-ul” lor denotă un umor forţat, frizând ridicolul.

De altfel tot arsenalul umoristic al piesei lasă de dorit. Poantele, adesea puerile, devin chiar supărătoare prin redundanţă. Mireasa se plânge că o înţeapă un ac. Tatăl îi sugerează apatic să se scuture. Fata face întocmai şi problema se rezolvă. Scena se repetă de vreo trei ori. Râdem, râdem, dar ne mai şi oprim. Unchiul miresei se vrea a fi un bătrânel ramolit, dar nu convinge, pentru că dincolo de barba albă ghicim un tânăr care se cam chinuie să mimeze senectutea. Slujnica (?) baroanei este un personaj căruia nu i-am găsit nicio explicaţie. Plânge constant şi din când în când mai plesneşte pe câte cineva. Întâlnim totuşi şi replici savuroase. În debutul piesei, protagonistul, viitorul însurăţel, ni se adresează solemn: „Aţi văzut vreodată un porc mistreţ?” apoi dezveleşte portretul lui tata-socru. Zicala de la final rezumă haios noianul de încurcături prin care au trecut eroii vodevilului: „Toate pălăriile şi toate femeile sunt la fel: ţi se suie în cap.”646x404

 Scenografia, semnată de Dragoş Buhagiar, este punctul forte al spectacolului. Costumele impecabile reînvie aerul romantic al secolului XIX: rochii vaporoase şi strălucitoare, crinoline, peruci impunătoare, pantofi de lac, uniforme şi, nu în ultimul rând, pălării înflorate. Decorul este exploatat la maxim, prin mutarea antrenantă a uşilor/pereţilor – machete uriaşe dispuse una în spatele celeilalte pentru a genera iluzii spaţiale impresionante. Uneori, cineva decupează  „ferestre”, străpungând machetele – ca şi când, pitit în colţul său de realitate, autorul îşi spionează personajele, amuzat de caznele la care le supune. Dragoş Buhagiar ne rezervă şi surprize: pereţii se prăbuşesc peste nuntaşi cauzând căderea acestora, asemenea efectului domino. Spectatorii din primele rânduri se dau puţin înapoi, având pentru câteva clipe impresia că vor fi următorii la rând. Într-o altă scenă, un domn într-un costum elegant se iveşte neaşteptat dintr-o trapă deschisă în podea şi începe să dirijeze corul, apoi se evaporă ca prin farmec.

 „Pălăria florentină” este o creaţie muncită şi originală care merită descoperită, dincolo de aspectele mai puţin persuasive.

 Surse foto: http://iasifun.ziaruldeiasi.ro;  http://adevarul.ro/

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Colaborator SB

Absolventă a Masteratului de Traducere a Textului Literar Contemporan din cadrul Universității București. Premiată IDC, secțiunea Poezie (2012), scrie cronici de teatru, recenzii de carte, povestiri și poeme publicate ȋn diferite reviste. Pasionată de desen și spiritualitate.

Număr articole publicate : 44