Ofelia Prodan se află deja la a șaptea carte de poezie. Mai în glumă, mai în serios, am întrebat-o dacă nu se apucă și de proză, ținând cont că scurt metrajele ei poetice pot fi citite și ca proze scurte sau foarte scurte. Timidă ca de obicei, dar cu un farmec aparte, Ofelia a evitat în mod diplomatic un răspuns.
Poeta din Urziceni are deja o marcă poetică proprie, pe care am văzut-o șlefuită de la volum la volum. Ea poate jongla foarte fin între ludic, narativ și subtil, creând mereu personaje și povești insolite. Acum, Ofelia nu se mai poate opune nivelului de așteptare creat. Odată cu această carte, Călăuza (Cartea Românească, 2012), orice pas greșit va fi taxat de critică, dar și de cititorul pasionat.
Cartea despre care facem vorbire conține patru secțiuni. În prima dintre ele, avem de a face cu o poezie la persoana a treia, în care tema dispariției este tratată cu detașare. Scurt-metraje mi se pare că este un pisc al mărcii poetice pe care Ofelia Prodan a încercat să o construiască de la volumul În trei zile lumea va fi devorată (Paralela 45, 2010) încoace.
Respirația i se opri brusc. Închise ochii/ și se rostogoli ca un bolovan rece și greu,/în râul tulbure (frunza, p.15.)
Ciclul al doilea ne pregătește de intrare în Zona lui Tarkovski, și nu voi insista pe toată simbolistica din jurul acestui minunat regizor rus. Și aici, în Străinii dintre lumi, ca și în prima secvență, nu se observă niciun fel de implicare afectivă, nicio urmă de patetism. Și în primul, dar și în al doilea grupaj, textele trimit către moarte, fără niciun fel de împotrivire. Dualitatea apare abia în al treilea grupaj, Străinul de sus.
aşa ca trupurile noastre înotând singure în apa neagră în timp ce noi, deşi aproape, nu ne găsim niciodată liniştea (apa neagră, p.22).
(…) atunci pământul se cutremură
Şi o groapă fără fund se desfăcu la picioarele noastre (taina, p.33).
Unghiul din care poeta ne oferă sfârșitul este unul care să nu sădească panică inutilă. Nu există consum inutil de energie în aceste poeme, pentru că o voce puternică ne spune că vom/ajunge în curând (în mâinile de lumină, p.26).
Al treilea ciclu este temelia acestei cărți. În Străinul de Sus, Ofelia recuperează dualitatea eros-tanatos printr-o ecranizare de mici dimensiuni a Călăuzei. În opinia mea, acest demers funcționează la parametrii poeziei de azi.
şi deodată în lumea de dedesubt
începe să crească o pădure fără margini
care acoperă tot ce era uscat (o mică vietate, p.45).
pentru mine nu mai este
întoarcere în lumea de sus
mă întreb dacă acolo oamenii
mai recunosc trupul meu (doar tac, p.46).
Vocea lirică, de data aceasta, pendulează între rolul profesorului și rolul omului de știință. Ofelia Prodan delegă rolul lui Stalker bătrânului. Acesta este un personaj nu foarte bine creionat. Cred că aceasta ar fi singurul reproș pe care îl pot aduce acestei cărți. Bătrânul ar fi putut fi implicat într-o desfășurare narativă mai amplă, poate pe mai multe planuri. Nu știu cum ar fi fost posibil din punct de vedere poetic un asemenea fapt, însă știu că mi-ar fi plăcut să îmi amintesc scena celor trei pahare citind această carte. Alegând să nu dea vocii poetice rolul lui Stalker, Ofelia Prodan a ales un cal câștigător.
Ultima parte a cărții, Oameni de nicăieri, este menită să funcționeze pe același registru cu poezia lui Radu Vancu, sau cu poezia lui Teodor Dună, în ceea ce privește apropierea de public. Foarte simplu spus, textele Ofeliei Prodan pot fi citite cu plăcere și de un neinițiat în poezie contemporană. Limbajul este unul accesibil, însă experiența acumulată în cele șapte cărți deja, nu o lasă pe Ofelia Prodan să cadă în derizoriu. Grăitoare în acest sens sunt următoarele versuri:
sunt un om mort de ani de zile
şi nimeni nu ştie încă lucrul acesta
ziua mă opreşte câte un om
pe stradă şi mă întreabă ce mai faci (un om mort, p.61).
dă-mi moartea ta şi mergi mai departe
mulţumesc dar este moartea mea şi dacă am dus-o
până aici pot s-o duc şi mai departe (drumul, p.66).
Volumul revine, în a patra lui secțiune la tanatos, fără a-și pierde însă din consistență. Ofelia Prodan ne devine călăuză prin zona poetică ce supraviețuiește aproape miraculos unei societăți atinse de consumerism și superficialitate. Și încă ceva: mergeți și vedeți Călăuza lui Andrei Tarkovski. Dacă deja ați văzut-o, mai vizionați-o încă o dată. Merită!
–
Titlu: Călăuza
Autor: Ofelia Prodan
Editura: Cartea Românească
Colecția: Poezie
Numar de pagini: 72
Anul apariției: 2012
Preț estimativ: 18 lei
–
sursa foto aici
