Negustorul de începuturi de roman (Editura Cartea Românească, 2013), ultima carte semnată de Matei Vișniec, are un titlu atrăgător și, pentru un cititor interesat de bucătăria scriitoricească şi de cum iau naștere romanele, se dovedește a fi un volum care îi activează și-i hrănește curiozitatea. Este genul de carte pe care ai putea face analiză de scriere creativă, din care poți învăța puțină istorie a literaturii, asta în timp ce îți îndeplinești pofta de a citi narațiune de bună calitate. Este un volum alcătuit într-o manieră fragmentară, un labirint borgesian, prin care se călătoreşte în timp, atât în trecut, cât și în viitor, înțesat de cărări care par a nu duce nicăieri, care par de sine stătătoare, mici povestiri, mici eseuri sau considerații literare, dar în final totul se leagă și nodul este unul puternic. Imaginați-vă un puzzle sau și mai bine, o carte ruptă în bucăți și din care citești aleatoriu. Începe o poveste, se continuă cu alta, ți se pare că personajul X (chiar este numele unui personaj) a mai fost, dar nu știi exact unde, apoi se continuă una dintre povești, îndrăgești personajele de acolo, următorul capitol este despre altceva și tot așa, dar nu devine enervant, din contră, parcă fuga asta dintr-o poveste în alta este în sine o poveste la care participi tu, ca cititor. Pe la jumătatea cărții, ești deja captiv și începi să te ridici deasupra labirintului, vezi zidurile, vezi cărările și cu cât înaintezi în poveste și te ridici mai sus, realizezi că labirintul e o imagine, un mare puzzle cu piese încă lipsă, dar de abia când dai ultima pagină se conturează tot desenul și totul se leagă. Totuși, am rămas cu impresia că unele povești ar putea fi continuate în romane de sine stătătoare și ăsta e unul din așii din mâna autorului: îţi pare rău că s-a terminat cartea.
Practic, povestea principală, firul roșu (Vișniec, sau unul dintre personajele sale, urăște această sintagmă și o atribuie unor ”critici imbecili”, dar o folosesc doar pentru a oferi cititorului un reper și pentru a spune că acest ”fir roșu” nu este unul convențional, el nu unește în mod automat totul, pentru că romanul se construiește în absența lui sau pe absența lui) este despre o societate secretă de oameni care oferă scriitorilor începuturi de roman, fraze puternice care să nu mai lase altă posibilitate cititorului decât să citească în continuare și la sfârșit să exclame: ce carte! Aflăm că și-au oferit serviciile unor autori precum Camus, Kafka sau Wells. Guy Courtois, unul dintre negustorii de începuturi de roman, el însuși scriitor, care se confruntă cu un blocaj scriitoricesc de 42 de ani, timp în care nu a fost capabil să treacă peste prima frază, peste început, spune clar, încă de la începutul cărții:
„Prima frază a unui roman trebuie să conţină ceva din energia unui strigăt inconștient care provoacă o avalanșă… Trebuie să fie o scânteie care să provoace o reacție în lanț. Iată din ce motive prima frază nu este niciodată una inocentă. Ea conține în sine, în germene, întreaga poveste, întregul conflict“ (p. 5).
Și înaintând în lectură am realizat că cele mai multe din capitolele următoare începeau cu o astfel de frază și constituiau, în sine, începuturi de roman. M., unul dintre personaje, probabil chiar Matei Vișniec, ținând cont că parte din carte este, cel puțin aparent, autobiografică, chiar recunoaște acest lucru la un moment dat și numără zece începuturi. E o tehnică postmodernistă în cel mai pur sens, povești începute și lăsate, personaje de care te atașezi și care dispar chiar în mijlocul acțiunii. A făcut-o cel mai bine Italo Calvino în romanul Dacă într-o noapte de iarnă, un călător și mulți scriitori americani, printre care Thomas Pynchon sau Don DeLillo și-au țesut mari romane (la propriu și la figurat) din zeci de povești fără o aparentă legătură, dar se leagă, totul se leagă, însă niciodată nu e o lectură facilă, nici nu își propune a fi. Dar cititorul este răsplătit din plin, scriitura este impecabilă în cazul lor și este și cazul acestei cărți.
Este stilul lui Vișniec, demult conturat, încă de la primul roman, Cafeneaua Pas-Parol, perfecționat în timp, de-a lungul a mai multor romane. Dacă aș fi un teoretician literar sau un critic de modă veche, aș spune că Negustorul de începuturi de roman este summa operei lui Vișniec, reluarea marilor obsesii și teme într-o operă stindard, într-un manifest literar, epicentrul creației sale. Dar nu sunt, însă nu m-aș înșela prea tare dacă aș spune asta. Vișniec reia unele subiecte preferate: viața de scriitor, Franța, dominaţia Americii, prima tinerețe, manipularea media, dragostea (lagătura dintre Ri și M., poemele pe care M. i le dedică, trădarea lui Ri sunt parte a unui fir narativ erotic și poetic) jocul de-a imaginatul unui viitor posibil (în capitolele dedicatei grevei scriitorilor români care protestează, prin sinucideri și refuzul de a mai scrie timp de un an, împotriva lumii care nu s-a catadicsit să recunoască valoarea literaturii române, neoferindu-i nici măcar un Nobel) și bineînțeles, subiectul preferat și cel care este de fapt subiectul principal al cărții, locul de unde izvorăsc toate râurile narative: scrisul. În jurul actului de a scrie, de a crea se învârte toată cartea, se imaginează chiar și un super computer care să ajute la scrierea romanelor. M. visează că scrie, scrie, scrie despre faptul că scrie, unele dintre celelalte personaje scriu sau au treabă cu scrisul și peste toți Matei Vișniec este maestrul păpușar, cel care pliază și depliază povești în 374 de pagini. Este o mare plăcere să îi urmărești firele, să amușini urmele de cuvinte și să mergi în căutarea marelui punct de întâlnire unde să ochești și să împuști marea poveste.
Cu siguranță romanul lui Vișniec este una dintre cele mai incitante cărți românești ale acestui an și o recomand atât pentru provocarea pe care o oferă cititorului, dar mai ales pentru strania frumusețe a poveștilor, unele adevărate, cele despre Casa Monteoru, de exemplu, cele mai multe inventate – preferata mea este cea a mortului a cărui casă este ocupată de păsări – și pentru stilul deosebit al autorului. Vă invit să citiți şi Dosarul de scriitor pe care i l-am dedicat lui Matei Vișniec, căruia îi mai adaug o filă, scriind despre această nouă carte a sa.
AUTOR: Matei Visniec
TITLU: Negustorul de inceputuri de roman
EDITURA: Cartea Românească
ANUL APARITIEI: 2013
NUMAR PAGINI: 376
FORMAT: 130×200
PRET: 34.95 RON
Comments are closed.