Lauren Beukes – Fete strălucitoare

Fete-stralucitoare  …sau shine bright like a diamond, cum ar zice Rihanna pe un post local de muzică dubios de comercială.

Despre ce poți să scrii atunci când vântul urlă afară din toți rărunchii, izbind cu pumnii și picioarele în acoperișuri și prin hornuri ? Despre un criminal, evident. Majoritatea crimelor din literatură se petrec în anotimpuri ploioase, cu un ciment umed și bălți care oglindesc firmele pâlpâinde ale magazinelor care tocmai s-au închis. Să lăsăm deocamdată criminalul ce se vrea a fi personajul central al cărții și să vorbim puțin despre Lauren Beukes, autoarea. Trebuie să recunosc că n-am auzit de ea până nu i-am citit cartea. În fond, și ăsta e un mod de a te face auzit, nu ? La o căutare pe goagăl,  am aflat că este regizoare de filme documentare și că a scris un roman numit Zoo City, pentru care a câștigat premiul Arthur C. Clarke . Nimic altceva despre scriitoare, este evident că publicul din România nu este atât de familiarizat cu numele ei. Recomandăm romanul și poate și câteva păreri care să le pună-n gardă pe ale mele.

Stilul încearcă să imite simplitatea și franchețea a romanelor lui , ceea ce, să recunoaștem, este o bravură fără doar și poate. Problema apare însă atunci când mimetismul ia sfârșit și brusc te trezești că citești o chestie neverosimilă. Bine, bine – o să ziceți – dar se vrea a fi un roman SF, normal că nu-i plauzibil ! De acord, dar mie un SF bun îmi dă posibilitatea de a-i deschide porți în lumea mea, adică m-aș lăsa purtată pe brațele imaginației, crezând, pe parcursul romanului, că lucrurile din carte prind aripi și viață, întâmplându-se pe bune. Ca la Philip K. Dick și , de exemplu.

 Fete strălucitoar , romanul lui Beukes, nu mi se pare a fi o lovitură de grație, nici măcar pentru faptul că personajul psihopat urmează practici sângeroase mai ceva ca-n Tăcerea mieilor și cu atât de mult sânge încât Tarantino s-ar prăvăli în gol de pe înaltele culmi ale gloriei. Se observă, așadar, mici influențe pestrițe, ici-colo, cât să te facă să te întrebi dacă Lauren Beukes și-a dorit să devină polițist când era mică. Sau a scrie despre omucidere a fost mica ei plăcere ascunsă ? Și dac-ar fi așa, ce, toți avem micile noastre plăceri, nu ?

Nu-i vorba de faptul că Beukes e singura care a scris despre crime și psihopați, literatura are valizele ei cu mister și lucruri sumbre demne de a fi citite, însă pe mine maniera scriitoarei de a expune lucrurile nu m-a cucerit.

Nici după ce am hotărât să-i dau o a doua șansă.

Harper Curtis face parte din ultimele cuie bătute în tocul pantofului unei Americi sufocate de Marea Criză. Trăiește pe străzi, făcând foamea și hăituit în permanență de oamenii primarului din Chicago. În momentul în care Harper își găsește adăpost într-o casă părăsită, începe să vrea să ucidă. Dacă înainte era doar un simplu ucigaș cu privirea, cum s-ar zice, acum, Harper trece la fapte și își alege victimele pe baza potențialului lor, nefiind interesat de tinerele complet goale și insignifiante. Harper este un ucigaș al frumosului, n-o face pentru că vrea să dispară toată frumusețea din Chicago, ci pur și simplu pentru că simte că ar aduna în el toată acea frumusețe pe care o emană victimele lui. Că devine și el o parte din programul natural de selecție a naturii. Norocul cade ca un ghiveci în capul ucigașului, pentru că în noul său domiciliu există o poartă a timpului (??) care îi dă ocazia să călătorească în timp și să-și vadă victimele în copilărie (???). Avem un criminal interesat de imaginea copilăriei victimelor sale, am fi insensibili să zicem că Harper e insensibil ! Faza cu portalul care te duce hăt în 1900 toamna nu mi s-a părut a fi cea mai bună mișcare de a-ți atrage cititorul. De altfel, o avem și pe Kirby Mazrachi, care supraviețuiește în urma practicii sataniste ale lui Harper. Mai mult, Kirby se dezmeticește și umblă prin oraș cu cuțitul înfipt în carotidă, cerând ajutor. Nu știu cât de regizor e miss Beukes, dar regizorul seriei SAW ar spune bancuri pe marginea acestei scene.  Kirby este singura victimă care  a supraviețuit lui Harper. După ce este operată și i se zice că putea să moară oricând  (”oricând” înseamnă după ce bei o bere în timp ce aștepți cuminte rândul la spital, evitând privirile oamenilor care se uită șocați la cuțitul care îți divorțează carotida precum Istanbulul tăiat de Bosfor), Kirby se hotărăște să nu moară și să-l prindă pe Harper. Și, ca în orice scenariu puțin cam defazat, intervine și un jurnalist care începe să cotrobăie prin analele locale după cazurile de omor ale căror asasini nu au  fost prinși.

Sfârșitul îl descoperiți voi.

Deloc profundă (în ceea ce mă privește) și nici prea catchy, cartea merită să fie citită doar dacă v-ați citit întreaga bibliotecă. Sau dacă vă e dor de un remake ieftin și decolorat al Tăcerii mieilor călători prin timp.

Sare peste război, care e plictisitor, cu raționalizarea și frica de pe fețele oamenilor, în 1950. Își spune că doar aruncă o privire în jur, însă de fapt știe că una dintre fete e aici. Întotdeauna știe.

E același zvâcnet în stomac care l-a adus până la Casă. Muchia ascuțită a conștientizării când merge printr-un loc în care e destinat să se afle – și recunoaște unul dintre talismanele din cameră. E un joc. Trebuie să le găsească în diferite anotimpuri și locuri. Ele îl joacă împreună cu el, pregătite și așteptând destinul pe care el îl scrie pentru ele. Și iat-o, stând într-o cafenea din Old Town, cu un bloc de desen, un pahar de vin și o țigară. Poartă un pulover mulat cu un model vesel, repetitiv, de cai cabrați. Zâmbește pe jumătate pentru ea însăși în timp ce desenează, părul ei negru căzându-i pe față, prinzând impresii fugitive de chipuri, ale celorlalți clienți sau ale oamenilor care trec pe lângă cafenea. Caricaturi care îi iau doar câteva secunde pentru a le desena, dar cu dibăcie, observă el, aruncând o privire peste umărul ei.

Titlu: Fete strălucitoare

Autor: Lauren Beukes

Editura: Leda

ISBN: 978-973-102-572-8

Nr. pagini: 416

An apariție: 2013

Traducător: Cristina Jinga

Preț: 39,90 RON

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ruxandra A.

Ruxandra A.
A absolvit Facultatea de Litere din București. E pozar amator și scrie fie poezie, fie proză. N-a publicat nimic deocamdată. Muzica rock e a doua lume în care se refugiază. Prima o reprezintă cărțile.

Comentarii

  1. Transant, Rux… imi place atitudinea asta. e de la vremea de afara? 😀

  2. am auzit de carte, o vreau si eu, daca se poate.
    ruxi, ai reusit sa-l impresionezi pe arnoux, lucru mare 😀