Jonathan Littell – Binevoitoarele

 sau Orestia într-un tablou nazist

coperta_1283_big

Niciodată nu mi-am putut imagina că există o rescriere a Orestiei lui Eschil într-o asemenea manieră și într-un decor cu totul și cu totul autentic, păstrând firul inițial al acțiunii tragediei grecești; de fapt, nici nu știu dacă verbul a rescrie este cel mai indicat, pentru că romanul lui Jonathan Littell cuprinde întreagul teatru de război al lui Hitler și-l îngrămădește în ochii unui ofițer nazist.  Nu este o simplă poveste despre Führer și despre prăpădul pe care l-a atras asupra Europei, întrucât nicio poveste simplă și banală nu se întinde în 880 de pagini. Romanul a fost publicat în anul 2006 în limba franceză, la distinsa editură Gallimard, ca apoi să câștige Premiul Academiei Franceze și Premiul Goncourt. Subiectul operei a iscat scandaluri în presa americană, The Publishers Weekly și The New York Times s-au arătat neînduplecate și au dat de pământ cu subiectul și aspectele cărții prin critici zgrunțuroase de dimensiunea unui buldozer. Neînfricat,  Littell a pus gaz pe focul homofobilor americani și a  declarat oficial că este homosexual, ca și personajul său principal din roman. În ciuda declarației sale, după ce Binevoitoarele a câștigat cele două premii importante și a spart gura târgurilor din S.U.A și Franța prin vânzările a peste 700.000 de exemplare, Littell a hotărât să nu iasă în lumina reflectoarelor mai mult decât trebuie și să nu fluture nimănui pe sub nas aroganța sa justificată, prin urmare n-a fost prezent la decernarea premiilor pe care le-a câștigat.

Littell a afirmat despre carte că a vrut să scrie inițial despre război, ca apoi să se rezume la genocid, mărturisind că astfel și-a explorat părțile întunecate din el însuși. S-a gândit la roman ani întregi și abia în 2001 s-a apucat de scris și cinci ani mai târziu romanul văzuse  lumina tiparului. Ideea romanului i-a venit după ce a văzut un documentar despre nazism, în 1991, și după ce a aflat despre viața Zoyei Kosmodemyanskaya.  Pentru că Littell a citit stive întregi despre evrei și despre nazism, ca apoi să viziteze  comunitățile acestora din Caucaz, The Wall Street Journal l-a întrebat pe scriitor într-un interviu cum a reușit să se gândească la uciderea evreilor din Ucraina, din timpul Reich-ului. Răspunsul lui Littell a fost: Atunci când scrii, nu te gândești la conținut, te gândești la fraze, la gramatică, la sintaxă și la ritm. E ca în pictură: Hieronymus Bosch a fost în stare să picteze Iadul gândindu-se cum ar funcționa culoarea negru cu cea roșie. Același lucru se aplică și scrisului. (n.r) Jonathan n-a luat interviul niciunui fost nazist ca bază pentru conceperea romanului, mărturisind că în Ucraina a găsit doar doi supraviețuitori ai masacrului din trecătoarea ucraineană Babi Yar, locul în care au fost masacrați între 100.000 și 150.000 de oameni, printre care nu doar evrei, ci și rromi și ucrainieni naționaliști. Unul dintre supraviețuitori avea 13 ani pe vremea Holocaustului și o memorie foarte bună, singura șansă de a scăpa din calea exterminatorilor fiind aceea de a se ascunde într-un canal de scurgere.

Jonathan Little s-a născut pe 10 octombrie 1967, în New York. A copilărit în Franța și în S.U.A și astfel a obținut dublă cetățenie. Nepotul unor evrei care au emigrat din Rusia în S.U.A, Littell a afirmat că nu este mândru de originile sale evreiești, considerând iudaismul ca fiind un trecut istoric. Fiind fiul lui Robert Littell, autorul de romane cu spioni și operațiuni ale Uniunii Sovietice, lui Jonathan nu i-a fost greu să prindă ițele narațiunii romanului Binevoitoarele, moștenind întrucâtva ușurința scrisului care se observă pe parcursul cărții.

 Personajul principal al cărții este Maximilien Aue, ofițer al armatei SS, participant activ al exterminării evreilor în cel de-al doilea Război Mondial. Aue este un personaj complex, este bântuit în permanență de trecutul său și prizonierul iubirii sale incestuoase pentru sora sa. Supliciile la care este supus Aue după ce relația celor doi se consumă și la nivel de așternut și refuzul surorii sale de a-l vedea ca pe un posibil partener de viață, nu ca pe un frate, îl împing pe acesta să se înroleze în armata Führerului (acțiunea se petrece în Germania).  Aue participă la toate ororile provocate de naziști pentru că el se consideră vinovat pentru incestul săvârșit și nu poate trăi altfel decât forțându-se să își provoace răni interioare prin acordul de a omorî oameni nevinovați. Aue este genul de personaj cult și sensibil, amator de frumos, iar acest lucru pune în antiteză lucrurile la care visează și cu cele la care participă în viața reală. Romanul este plin de termeni militari aparținând armatei germane, însă la sfârșitul acestuia găsim un mic dicționar de termeni pentru cei neavizați. Romanul poate părea cumplit de plictisitor și de o întindere grotescă; este vorba doar despre război, decorat pe ici-colo cu amintiri rupte din trecutul lui Aue și al oamenilor care i-au marcat viața. Ofițerul este promovat în cele din urmă maior și ajunge să fie mâna dreaptă a lui Heinrich Himmler. Noua sa funcție îl aduce și mai aproape de moarte și de groapa comunală în care miile de cadavre erau vizibile din avioanele de război care survolau zonele. Moartea îl înnebunește pe Aue și nu poate rezista atrocităților la care este obligat să participe, deși este văzut ca fiind un om de cuvânt și un soldat care slujește la îndeplinirea ordinelor Führerului.

Mi-am dat seama repede că veselia care mă cuprinsese odată cu sosirea la Berlin rămânea una de suprafață; dedesubt, devenea îngrozitor de fragilă, mă simțeam alcătuit dintr-o subtanță friabilă, care se destrăma la cea mai mică suflare. Oriunde mă uitam, spectacolul vieții obișnuite, mulțimea din tramvai sau din S-Bahn, hohotul de râs al unei femei elegante, fâșâitul satisfăcut al unui ziar frunzărit mă izbeau ca la contactul cu o lamelă de sticlă care taie. Aveam sentimentul că gaura din fruntea mea se deschisese deasupra unui al treilea ochi, un ochi pineal, neîntors spre soare, capabil să contemple lumina orbitoare a soarelui, dar îndreptat spre tenebre, dotat cu puterea de a privi chipul gol al morții,  de a surprinde acest chip în spatele fiecărui chip de carne, sub zâmbete, prin pielea cea mai albă și cea mai sănătoasă, în ochii cei mai veseli. Dezastrul era pretutindeni în jur, iar ei nu-și dădeau seama, fiindcă dezastrul îl reprezintă însăși ideea dezastrului ce va să vină, care distruge totul cu mult înainte de scadență. În fond, îmi repetam eu cu o zadarnică amărăciune, doar în primele luni ești liniștit, iar mai apoi arhanghelul cu sabie de foc te alungă pentru totdeauna prin poarta pe care scrie Lasciate ogni speranza, și nu ai mai vedea decât un lucru, să te întorci, pe când timpul continuă să te împingă nemilos înainte, iar la capăt nu este nimic, absolut nimic.

Așa cum titlul o spune, ”binevoitoarele” sunt zeițele răzbunării care îl hătuiesc pe Oreste pentru că și-a ucis mama. Și Maximilien Aue al nostru este bănuit de  matricid, fiind investigat de KRIPO (kriminalpolizei). Himmler însă refuză să creadă că are un ucigaș în subordine, așa că face tot posibilul ca ancheta să se oprească. Aparențele duc în continuare la Aue, căci el este singurul posibil ucigaș al părinților săi. Tatăl natural al lui Aue este dat dispărut în circumstanțe stranii, și mama sa se recăsătorește; așa cum putem observa asemănările dintre moartea lui Agamemnon și aducerea lui Egist în peisaj de către Clitemnestra. O mică diferență există, întrucât Ifigenia, jucată de sora lui Aue, nu este sacrificată în roman, așa cum în tragedia antică nu comite incest cu Oreste. Avem parte, deci, de o rescriere modernă a tragediei lui Eschil. Ceea ce se întâmplă mai departe este previzibil: Maximilien Aue este suspectat de crimă asupra mamei și tatălui său vitreg. Eriniile îi găsesc urma și de data aceasta nicio zeiță nu-l poate salva pe acest biet Oreste modern.

Autor: Jonathan Littell

Editura: RAO

ISBN: 978-973-103-833-9

Nr. pag: 896

An apariție: 2007

Traducător: Vasile Savin

Preț: 39 RON

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ruxandra A.
Redactor - editor SB

A absolvit Facultatea de Litere din București. E pozar amator și scrie fie poezie, fie proză. N-a publicat nimic deocamdată. Muzica rock e a doua lume în care se refugiază. Prima o reprezintă cărțile.

Număr articole publicate : 154