Haruki Murakami – Kafka pe malul mării

kafka-pe-malul-mariiAtenție! Această recenzie conține spoilere.

spunea într-un interviu că pentru a-i înțelege mai bine romanul, Kafka pe malul mării, sunt necesare două sau mai multe lecturi. Pare o cerință exagerată, ținând cont că trăim într-o societate în care timpul liber este limitat, timpul în general curge mai repede decât am vrea și parcă sunt prea multe cărți de citit. În plus, dacă o carte se termină în coadă de pește și ne lasă poate chiar mai nedumeriți decât am vrea, ce șanse sunt să o înțelegem la a doua sau a treia lectură? Dar atât Nabokov cât și Matei Călinescu ne spun clar că relectura este obligatorie, ba primul chiar afirmă că un om nu poate declara că a citit o carte decât după ce o recitește, fiindcă la prima lectură îi pot scăpa multe detalii și în fuga lui spre aflarea deznodământului, cititorul poate rata chiar însăși intenția sau esența romanului. Romanul lui Murakami este chiar unul dintre acele romane care par să scape înțelegerii și autorul își asumă un risc, fiindcă procentul celor care abandonează romanul sau nu-l mai recitesc, din varii motive, pare a fi mai mare decât cei ce decid să se afunde mai adânc în el, așadar, până la urmă, în mod normal, ar avea de pierdut.

Dar succesul lui ca scriitor dovedește de fapt contrariul. Și nu, nu are de pierdut, fiindcă Murakami nu scrie pentru cititorii leneși sau pentru cei care citesc cărți doar pentru acțiune și au nevoie de explicații largi la final. El scrie pentru acei cititori pasionați, care acceptă pactul ficțional, își folosesc imaginația, gândirea, fac conexiuni și își doresc să descopere singuri legături ce sunt doar sugerate. Murakami mai spune că fiecare cititor va descoperi ceva în romanul său, o explicație care poate nu seamănă cu a altuia, dar într-un final punctele comune sunt aceleași. pe malul mării poate fi din acest punct de vedere un roman postmodernist, dar nu numai atât, ci și un roman a cărui miză nu este doar dezlegarea unui puzzle, luarea în derâdere a societății consumeriste sau spunerea unei povești de dragoste și rebeliune ca atâtea altele, nu, miza lui este de a lăsa ceva în mintea cititorului și de a-l face să fie cumva mai deschis posibilității ca lumea să nu fie doar ceea ce se vede, doar ceea ce e acceptat și comun, ci și ceea ce ar putea fi.

Romanul lui este oricum o lectură deosebită, dar adevărata unire a punctelor vine atunci când recitești, ai povestea proaspătă în minte și descoperi detalii ce ți-au scăpat și care se unesc cu unele elemente viitoare. Ce se întâmplă la pagina 4 poate fi în strânsă legătură cu ce se întâmplă la pagina 345, dar regresiv, de parcă romanul s-ar curba și s-ar amesteca și cititorului îi rămâne misiunea de a pescui toate detaliile și de a face corelațiile. Pare greu și pare absurd, dar este cu mult mai angajant și plăcut decât dacă totul ar fi explicat mură-n gură. Murakami nu este doar un alt autor, este genul de autor care iese în față prin ceva deosebit și tehnica lui este atât de  bună încât nu dă greș. El a devenit cunoscut printr-un roman de structură clasică, realist și ancorat în lume, Pădurea norvegiană. Și a mai scris câteva cărți ușor de înțeles, dar în romane precum Cronica păsării arc, pe malul mării, La capătul lumii și în țara aspră a minunilor sau trilogia 1Q84 a reușit cu adevărat să își arate forța de scriitor total. Să nu înțelegeți că romanele sale mai clasice ar fi rele, din contră, sunt tot ce poate fi mai frumos, dar un cititor care vrea să fie pus la încercare își găsește satisfacția aici, în aceste romane lungi, greoaie, dar atât de speciale. Stilul este ușor recognisicibil în toate cărțile pe care le-a scris și atmosfera de dream-like world, de melancolie și magie este aceeași în toate.

Muzica, literatura, filozofia, artele, dragostea, moartea, sexul, erotismul sunt prezențe definitorii în proza sa și sunt elementele pe care cititorii le descoperă, le îndrăgesc și de care devin dependenți. Influența prozei americane se simte în structura romanelor, în stil, dar magia vine din încărcătura japoneză, din lumea construită ca basm, din metafore și simboluri. Japonia din Pădurea norvegiană este clar aceea din anii `70, toate elementele sunt acolo, poate fi reconstruită din paginile romanului, dar mai e ceva, o atingere ca de vis care schimbă totul. Și Pădurea norvegiană este poate cel mai realist roman al său. Dacă citim Kafka pe malul mării, care este poate cel mai mistic, spiritual și fantastic, descoperim că basmul este mult mai elaborat, în ciuda, sau tocmai pentru că detaliile realiste sunt atât de bine redate.

Am făcut această lungă introducere pentru a stabili cadrul și personajul, pe autor, și de abia acum începe cu adevărat recenzia. Dacă ați ajuns până aici ori vă este familiară lumea lui Murakami și vreți să aflați cam ce am înțeles eu, ori vi s-a deschis apetitul pentru el. Dacă sunteți cititori ce preferă romanele structurate clasic, nu aș recomanda să începeți cu acest roman, în caz că nu ați citit nimic de el și ați vrea să o faceți, luați mai bine Pădurea norvegiană sau La sud de graniță, la vest de soare, dar dacă vă atrage misterul, fantezia și vă place să dezlegați puzzel-uri, atunci Kafka pe malul mării este tot ce ați visat.

Romanul spune în paralel două povești ce nu par a avea nicio legătură și, chiar dacă pe la jumătatea cărții înțelegem că totuși ceva se leagă, cele două personaje principale, chiar dacă extrem de apropiate, nu se întâlnesc în fapt niciodată. Dar se întâlnesc cumva și poate chiar sunt mai asemănătoare decât par. Primul fir spune povestea unui tânăr de 15 ani, Kafka Tamura (Kafka este numele ales de el, din admirație pentru Franz Kafka, numele lui real nu este dezvăluit niciodată), un tânăr cu un alter ego puternic și cu complex Oedipian ce plutește asupra lui ca o profeție, care hotărăște să fugă de acasă chiar de ziua lui, pentru a își descoperi mama și sora, care l-au abandonat pe când avea 4 ani, lăsându-l în grija unui tată absent, cu care nu vorbește deloc și pe care își dorește să-l ucidă. Ajunge într-un final la o Bibliotecă privată, un spațiu de vis, unde este primit și instruit de un tânăr cu probleme de identitate sexuală și unde o descoperă pe cea care i-ar putea fi mamă. O descoperă și pe cea care i-ar putea fi soră, dar relațiile lor sunt pervertite. Planurile se amestecă, nu mai înțelegem exact cine este Doamna Saeki, cine este de fapt Kafka și de ce fac ei ceea ce fac.

Al doilea fir spune povestea lui Satoru Nakata, un bătrân care în copilărie a avut un accident bizar, în urma căruia a stat în comă trei săptămâni și când s-a trezit nu mai știa să scrie, să citească și nici măcar nu mai știa nimic despre lume. Un soi de amnezie care l-a lăsat puțin înapoiat toată viața. Dar poate vorbi cu pisicile, astfel că devine un fel de detectiv de pisici și în urma unui incident cel puțin bizar, pornește în lume pentru a găsi ceva. Nici el nu știe ce, dar comportamentul său îl atrage pe Oshima, un tânăr șofer de tir, genul bătăuș și problematic, care îl ajută. Împreună trec prin tot felul de întâmplări ciudate, apare în scenă și Colonelul Sanders, care nu este el, ci un ”concept”, care-i ajută să își îndeplinească misiunea. O misiune pe care o duce la bun final tânărul, cu toate că nu prea înțelege ce face și nici noi nu pricepem exact. Care este legătura dintre Kafka și Nakata? Aparent niciuna, dar nu dezvălui mai mult, fiindcă aș strica unul dintre misterele cele mai frumoase ale romanului.

Ce găsim în roman: mitul lui Oedip, călătorii în timp,  o coborâre în Infern, o apariție a unui OZN, o poveste de dragoste care transcede timpul, muzică bună, pe Salinger, niciodată numit, dar o influență incotestabilă, fantome, sex, consumerism, multe cărți, descrieri ale unor locuri miraculoase, întâlniri providențiale, multă frumusețe, hipnoză. Hipnoza este foarte importantă, poate chiar cheia de boltă a înțelegerii cărții.

Cum nu trebuie citit romanul: cu lene, plictis, cu capul în cutie. Cum trebuie citit: cu pasiune, curiozitate, dedicație și acceptând ideea că lumea descrisă doar seamănă cu realitatea, nu și este realitatea.

Ce anume nu se elucidează la prima (poate nici la a doua) lectură: care e faza cu leșinul celor 16 copii, în timpul căreia care Nakata, unul dintre copii, își pierde identitatea?, cum pot versurile cântecului care dă de fapt titlul cărții, Kafka pe malul mării, compus de  doamna, directoarea Bibliotecii, pentru iubirea ei pierdută,  conține de fapt pașii pe care îi urmează Nakuro în călătoria sa?, de ce omoară Johnnie Walker pisici este oare același cu tatăl lui Kafka și în același timp același cu Colonelul Snders și ce anume este fluierul de suflete?, este oare ekphrasis în roman și toată povestea iese și se întoarce cumva în tablou?, cine îl omoară pe tatăl lui Kafka, oare chiar el?, chiar face el sex cu mama sa? Dacă nu ați înțeles nimic, nu-i nicio problemă, trebuie doar să citiți romanul și apoi să-l recitiți. este unul dintre cei mai mari scriitori în viață și Kafka pe malul mării o carte cât pentru o generație. Lecturile adevărate nu sunt niciodată ușoare.

Kafka pe malul marii

AUTOR: Haruki Murakami
COLECTIE: BIBLIOTECA POLIROM.Seria de autor „Haruki Murakami”
PRET:
42.95 RON
DOMENIU: Literatura japoneza , Literatura universala
ISBN: 973-46-0333-7
ANUL APARITIEI: 2006
NUMAR PAGINI: 536
FORMAT: 130×200

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.