Dosar de Scriitor: LDT0001/2013
Capitolul 2.2: Personajele lui Teodorovici sunt pe micul ecran
Bibliografie: Circul nostru vă prezintă: (Polirom, 2007, ediţia a II-a, revăzută), Cu puţin timp înaintea coborîrii extratereştrilor printre noi (Polirom, 2005, ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Orice Breaking News de la Antena 3, OTV, RTV, Realitatea TV, B1, Digi 24 etc.
Al doilea personaj pe care televiziunile îl promovează asiduu este sinucigașul de meserie. Și aici Teodorovici ne oferă o bibliografie generoasă, prin romanul Circul nostru vă prezintă:. Ideea aducerii personajului pe micul ecran mi-a dat-o jurnalistul Alin Ionescu, care scria în 2003 despre această carte în Academia Cațavencu.
Lucian Dan Teodorovici aruncă în aer tot ce-i pică în mînă, personaje fulgurante în globuri de cristal, reviste porno, melancolii incandescente, iepuri și căței, bătăi în calorifer, adică feliuțe subțiri din acest jambon imens care e România, acea țărișoară underground pe care-o vedeți prin gări sau la știrile de la ora cinci.(Alin Ionescu, Academia Cațavencu, 16 decembrie 2003) (p.206, Circul nostru vă prezintă:)
Îmi amintesc destul de bine o secvență difuzată în mod obsesiv de posturile TV de știri atât pe burtieră, cât și ca breaking news, referitoare la un protest cel puțin inedit. Se întâmpla anul trecut, prin primăvară. Era vorba de un individ cocoțat pe macaraua din fața Teatrului Național din București, care protesta împotriva mașinilor, implicit împotriva ideii de modernitate.
Revenind la sinucidere, în romanul Circul nostru vă prezintă: regăsim trei sinucigași de profesie și încă un sinucigaș, în persoana unei femei între vârsta a doua și a treia, care comite acest act. Motivul ei este unul cât se poate de banal, dragostea neîmplinită
În schimb, protagonistul romanului caută mereu o motivație pentru a comite actul final și devine iritat când este acuzat de vecini că ar dori să se sinucidă. Oare ce om normal s-ar sinucide doar în chiloți? (Circul nostru vă prezintă:, p.9). Prietenul lui cu bretele portocalii se sinucide doar atunci când apare un salvator prin preajmă, în timp ce fostul student de la teologie, prieten bun cu personajul-narator ar putea oricând ocupa canapeaua lui Măruță sau l-ar putea vizita noaptea pe Capatos.
Acest personaj are niște viziuni cel puțin spectaculoase când vine voba de suicid. Mai întâi, dorește să contracteze o boală cu transmitere sexuală, culcându-se cu prostituatele din gară. Nu se alege decât cu boli ordinare. Apoi, dorește să se sinucidă cumpărând zece sticle din cel mai bun whisky. Când reușeste acest lucru, cu eforturi foarte mari, ceilalți doi sinucigași reușesc să verse conținutul pe covor.
Cam așa arată conversația televizată, pe platoul unui Show Păcătos, între vociferantul Dan Capatos și fostul student la teologie.
– Salut, părinte! Mă bucur că în sfârșit te-ai decis să intri în legătură directă cu noi!
– Astăzi este ziua! (p.99)
– Nu e zi, părinte! E noapte și te afli la Un Show păcătos!
– E ziua în care am reușit să cumpăr destul whisky ca să omor și-un elefant! (idem)
– Bă, nebunule, stai mă liniștit! Hai că ți-o trimitem pe Cruduța. Să te liniștești puțin.
– Păi, n-aș prea vrea. E un act personal. Știi cum îl privesc eu. (p.101)
– Promite-mi că nu te sinucizi și că mâine seară vii la noi în studio!
– …
Mai există o categorie pe care micul ecran o promovează excesiv și pentru care Lucian Dan Teodorovici folosește tușe groase.
Și cred în sensibilitatea mea, nu mai sunt nevoit să sparg vitrine, nu mai bat barmani, ci mă mir de frumusețea lunii pline, mă încînt de lucirile albului imaculat al zăpezii, zâmbesc cu drag și cu minunată melancolie poetică în fața tristeții pomilor lipsiți de culoarea frunzelor, admir minunăția lacurilor înghețate, rîd în lumea razelor unui sublim soare de iarnă, e minunat să fii profund, să iubești gloria unui apus și speranța unui răsărit, să faci dragoste, nu război, să cânți în parcuri despuiat de neliniști, să te îmbeți de amorul artei, nu pentru a-ți ascunde teama, să simți că te naști în fiecare zi, să-ți trăiești clipa pentru ca să ai amintiri, să îți accepți momentele de slăbiciune, să fii conștient de nimicnicia existenței, dar să-i cauți măreția… Ador filosofia hippie! (Cu puţin timp înaintea coborîrii extratereştrilor printre noi, p. 56)
Mai multe categorii de indivizi se identifică cu clișeele perene și apar la televizor. Dincolo de ecran, se așteaptă ca publicul să rezoneze cu aceștia. Prima categorie este formată din sociologii de vreme rea, care pot vorbi ore în șir la Realitatea TV despre orice subiect, de la ultima geantă a Monicăi Columbeanu, pînă la zăpezile din județul Vaslui. Expresia favorită a acestor sociologi este nu mor caii când vor câinii.
Alți favoriți ai micilor ecrane sunt vecinii victimei sau vecinii criminalului. Ei își au originea undeva în jurul anului 2000, când au fost aduși pe micul ecran de Știrile de la ora 5 de la Pro TV. Telespectatorii nu sunt lipsiţi de candidul „Nu știu de ce a omorât-o pe maică-sa, era băiat bun, își plătea întreținerea” şi de alte mărturii similare, lipsite de relevanţă sau coerenţă, de multe ori. Mai există și vedetele de carton, pițipoance și cocalari, care merg cel puțin o dată pe săptămână la o cină romantică, sunt primii care au văzut Saga Amurg și au Iphone 7 înainte ca acesta să fi apărut în magazin.
Tot sociologii de vreme rea sunt cei care vor vorbi despre moartea unui mare om, a unui spirit genial, dacă vreți. Întâmplător sau nu, zilele acestea, posturile TV vorbesc de dispariția regizorului Sergiu Nicolaescu. Toți l-au iubit, toți au o amintire cu el, toți au văzut Pistruiatul, toți visează să fie fiul nelegitim mediatizat cu patos.
La final, lansez o întrebare. Ar putea suna morbid, dar îmi asum înjurăturile ulterioare. Voi cât de des ați folosit verbul a sucomba? Vă dau un indiciu, tot din cărțile lui Lucian Dan Teodorovici.
Mă irită teribil lipsa de originalitate. În ziarul pe care-l țin acum în mână, anunțurile-s pline șabloane. Cum dracu’ cinstești memoria mortului dacă nu ești capabil să-l regreți ceva mai frumos decât anunțând dispariția lui, încetarea din viață, trecerea în neființă etc., apoi numele, locul înmormântării, și, în fine, să-l/s-o odihnească în pace Dumnezeu pe decedat/decedată. Și când te gândești câte alte variante, câte alte sinonime mai pot fi găsite! A-și da duhul. A sucomba. A da ortu’ popii. A-și da sufletul. A păși pe tărâmul umbrelor. A o mierli. A da colțu’. Și apoi, variantele păgâne: a pleca în ținutul lui Hades, a păși pe tărâmul veșnicei vânători, a trece Styxul… Iar ei se opresc la atât de insipidele: a pleca dintre noi, a pieri, a trece în neființă, a înceta din viață, a dispărea. (Cu puţin timp înaintea coborîrii extratereştrilor printre noi , p.3)
Citește capitolele precedente din dosar: (1) și (2)
Update! Aici este ultimul capitol din Dosarul LDC 001/ 2013
–
Comments are closed.