Dosar de scriitor (II) Radu Paraschivescu – Ghidul nesimțitului, buletin de România

image_9392 Am trecut așadar peste partea introductivă a dosarului de scriitor dedicat scriitorului .

În România zilelor noastre, există o nevoie acută ca cetățeanul contribuabil de taxe și impozite să fie ghidat pentru a îndeplini anumite funcții sociale sau alte nevoi care țin de ordinea interioară. Din acest motiv au apărut cărțile care servesc pe post de ghiduri. Așa cum știți și cum ați văzut probabil pe rafturile librăriilor sau ale anticariatelor, s-au publicat de-a lungul vremii nenumărate astfel de ”manuale”. Publicate după modelul ghidurilor și hărților turistice ale unui oraș, (harta este transpusă în cuvinte) acestea urmăresc un anumit public cu anumite doleanțe sau curiozități: ghidul afaceristului, ghidul cuplului căsătorit, ghidul dezvoltării personale, ghidul  misoginului, ghidul xenofobului, ghidul vegetarianului, ghidul ipocritului, ghidul stării de bine sau ghidul de supraviețuire al unei foste soții, înalte și blonde.  Sigur, acestea sunt doar câteva care pun în lumină ideea de ghid, unele mai mult sau mai puțin serioase. Fără îndoială, Ghidul nesimțitului  (, 2006) este unul dintre acele ghiduri care ia peste picior una dintre trăsăturile românului: nesimțirea.  Sigur, nu trebuie să generalizăm, dar din păcate sunt mai puțini simțiți decât nesimțiți.

Cu o deosebită acuitate și cinism,   aruncă mănușa proastelor maniere. Cine s-o ridice, așadar ? Nesimțitul care se va simți în analiza interioară prezentă în cartea de față.  Așa cum se aștepta și Andrei Pleșu, este puțin probabil să fie citită vreodată de vreun nesimțit: ”N-ar fi exclus ca textul lui Radu Paraschivescu să ajungă și pe mâna vreunui nesimțit. În acest caz, nesimțitului i s-ar oferi șansa să-și revină, la capătul lecturii, în simțiri. Dar nu-mi fac iluzii. Nesimțiții nu prea citesc. ”

Cartea nu reprezintă un ghid metodologic și nici cercetare psihosociologică, este categorisită a fi o carte ”tristă, plină de umor”. Circul reprezentat de românul neaoș (fie el mediatic, în presa de cancan, în autobuz, la film, la operă, la teatru, în călătorie și în mai toate ipostazele vieții de zi cu zi) coboară în paginile comice ale cărții care a luat naștere la îndemnul domnului Gabriel Liiceanu. Într-un interviu acordat  în observatorul cultural, scriitorul afirmă că a scris cartea în trei săptămâni, dând lovitura la Bookfestul din 2006 cu  tirajul a  1350 de exemplare vândute. Cu un titlu care a prins la publicul românesc (evident, românul își cunoaște ”capacitatea” de a fi nesimțit și devine curios când cineva scrie despre el), cartea lui Radu Paraschivescu mai adeverește conform  interviului, că Bucureștiul ocupă penultimul loc în clasamentul capitalelor nesimțite.

Stârnind deopotrivă și râsul, și plânsul, cartea trage un semnal de alarmă celor care nu au aflat încă de existența și nici de folosirea apeica să nu mai discutăm de apariția deodorantelor, dar care se urcă cu o foarte mare agresivitate în mijloacele de transport de parcă ar fi ultimul lucru pe care l-ar face. Un episod amuzant din carte mi se pare pasajul în care  Paraschivescu se revoltă asupra celor care conduc mașini cu picioarele:

Dacă vrei să fii un nesimțit rutier ancorat în realitatea imediată, la curent cu ultimele evoluții în domeniu, e nevoie de respectarea strictă a câtorva principii esențiale. În primul rând, nu uita să te comporți ca la tine pe moșie. E desuet și prostesc să te integrezi neobservat în șuvoiul care umple strada. Vocația de stăpân al asfaltului trebuie dovedită și căpoșilor care nutresc rezerve. Asta înseamnă că strada îți aparține și că în numele acestei reguli sacrosancte ți se îngăduie orice. Inclusiv (mai ales) ceea ce altora li se interzice. Disciplina în trafic devine, în condițiile astea, un capriciu infantil, de care nu se pot crampona decât fricoșii, conformiștii păguboși sau cei obișnuiți să danseze după cum li se cântă. Pentru tine, nesimțitule autentic, regula de bază e absența oricăror reguli. Nimeni și nimic nu te poate supune. […..] Nesimțitul la volanul mașinii personale poate fi un tânăr imberb sau un cap de familie cu impozitele la zi, o beizadea județeană sau un șef  de grupă sindicală, un gigolo felin sau un aprozarist rotofei. Indiferent cum arată, de unde vine și cît câștigă, el are obligația fermă de a nu părăsi codul proastelor maniere. 

Recomand această carte celor care s-au ciocnit frontal de nesimțire și de kitsch în orice situație din România (știu că sunt enorm de mulți oameni care sunt victime) și o recomand și celor care ”are ” bani, valori și femei. Asta este țara în care trăim, să nu ne mai mirăm precum niște zâne că noi, cei care ne considerăm a avea  bun-simț vom fi în permanență înghesuiți (și la propriu, și la figurat) de nesimțiți.

Suntem în minoritate și asta ne ”acordă” dreptul la a nu avea tupeu atunci când vecina de etaj scoate sau introduce șuruburi în pereți la miezul nopții, când unul îți ocupă locul de  parcare și nu dă nici măcar ”bună ziua ” deși știe perfect că era al tău. Ca un exemplu: stând la curte, lumea parchează fiecare în dreptul porții sale.  Vecinii mei, un arbore genealogic respectabil și înghesuit în cinci camere construite fără autorizație, au obiceiul de mă bucura parcându-și rabla în fața porții mele. La început, mașina era parcată la linie, lângă bordură. Mi-am zis atunci că exemplarul feminin rarisim care își bubuia manelele la maxim în mașină trebuie să fi luat traseul din prima, la ce acuratețe avea parcatul rablei.  Apoi, mașina a urcat pe trotuar, centimetru cu centimetru și astfel m-am trezit făcând șpagatul în șlapi, încercând să ies ca un om din curte. Duduia, văzându-mi abilităție de contorsionistă, s-a uitat lung și încă nu știa ce să facă, să vină și să scoată mașina din perimetrul gardului meu, or what ? Într-un final, m-a întrebat dacă mă deranjează că a parcat-o acolo. I-am zis că nu, că trebuia s-o parcheze la mine în sufragerie, eventual !

Așadar, recomand Ghidul nesimțitului, pentru că e un ghid care ne învață cum să supraviețuim printre minele de nesimțire plantate strașnic în glodul patriei și al neamului.

Mulțumesc editurii pentru cărțile oferite spre a le discuta în numerele viitoare ale dosarului !

Autor: Radu Paraschivescu

Editura: Humanitas

Colecția: De râsul lumii

ISBN:  973-50-1340-1

Nr. pagini: 192

Preț: 10 RON

An apariție: 2006

 sursa foto

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ruxandra A.
Redactor - editor SB

A absolvit Facultatea de Litere din București. E pozar amator și scrie fie poezie, fie proză. N-a publicat nimic deocamdată. Muzica rock e a doua lume în care se refugiază. Prima o reprezintă cărțile.

Număr articole publicate : 156