Dosar de Scriitor: Emil Brumaru (V)

Capitolul al V-lea: Rezervaţia de îngeri

coin-palace-super-mario-3d-mario-games

Sunt din generaţia care înainte a avea calculator s-a bucurat de aşa-zisul joc pe televizor. Cred că se numea Terminator sau Terminator II şi venea cu tot felul de aplicaţii video înregistrate pe nişte casete speciale. Ba împuşcai raţe, ba îl plimbai pe Mario prin tot soiul de labirinturi, ba erai fotbalist pe un teren mlăştinos, unde mai şi fulgera câteodată. Ideea de bază la toate aceste jocuri era faptul că nu se terminau niciodată. Practic, ajungând la sfârşitul celei de-a opta lumi din Mario, puteai relua cu un grad sporit de dificultate. Cam aşa se întâmplă şi cu poezia lui . Cu fiecare carte nou apărută, Hobbitul mai urcă o treaptă pe scara esteticului, obligându-l şi pe cititorul de poezie să îşi rafineze gusturile.

Din punct de vedere poetic, cea mai recentă carte a lui este o zonă de trecere, de transfer între pământ şi cer, o zonă populată de îngeri, care încearcă şi pe alocuri chiar reuşesc să menţină vie copilăria din versurile Hobbitului.

“E îngerul de marţi care-mi aduce
Copilăria ca pe-o turtă dulce,
Ca pe-un susan şi ca pe o halviţă.
(E îngerul de marţi care-mi aduce, p. 127)

Cu toate că a trecut de şaptezeci de ani, continuă să joace şi să se joace la fel de expansiv şi expresiv cu falsa naivitate. Într-un text recent, referindu-se la Rezervaţia de îngeri, scriitoarea Ioana Pârvulescu remarca spectacolul inocenţei brumariene, inocenţă combinată paradoxal cu o complicată alcătuire interioară [1].

“Sunt întrebat de îngeri: mai ai aripi?
Mai poţi la trântă să te iei c-un puf
De păpădie-n aprigul văzduh?”
(Sunt intrebat de ingeri: mai ai aripi?, p.34)

Din această complicată alcătuire interioară putem extrage câteva elemente noi. De exemplu, am întâlnit, pentru prima dată în lirica lui Emil Brumaru, vocea bunicului care spune o poveste nepotului. Povestea nu e una obişnuită, ci, mai degrabă, reconstruieşte – pentru a câta oară? – Arcadia pentru cititorii şi poeţii de mâine. Acest aspect nu anihilează deloc dinamismul poetic cu care ne-a obişnuit Hobbitul.

E vremea broderiilor de ger,
Cristale se-agaţă, mari, de ramuri
Şi ne ciocnesc, chemându-ne, în geamuri,
Să-l vizităm pe Domnul Bijutier!
(E vremea broderiilor de ger, p.19)

 

02-eveniment-editorial

 

Rezervaţia de îngeri este şi un moment de bilanţ pentru erotismul brumarian, un loc în care femeile-înger sunt alese pe sprânceană. Rămân constante decorurile rocamboleşti, vivacitatea şi entuziasmul cu care Emil Brumaru slujeşte Poezia de mai bine de cincizeci de ani. Tot în această zodie, a eroticului, se nasc şi  cele mai frumoase versuri din volum, versuri despre care criticul Dan C. Mihăilescu spunea că nu le regăsim, în literatura noastră, decât la Tudor Arghezi şi puţin la Vasile Voiculescu.

“Ce-o să-mi aducă Moş Crăciun?
Felii de pâine unse cu magiun,
Vagoane vechi trase pe linia moartă,
Îngeri strigându-mă cu vocea spartă,
Pe stradă, când mă duc sfios la şcoală
Spre-o profă de română ideală,
Care predă „adverbu”-n pielea goală?”
(Ce-o să-mi aducă Moş Crăciun?, p.87)

Tonomatul poetic al lui Brumaru trece inevitabil şi prin tematica morţii. Însă, abordarea nu este deloc una gravă, sumbră, ci mai degrabă este un exerciţiu al descoperirii, al adaptării la noua vârstă biologică. Totuşi, – din fericire spun eu – vârsta poetică a Hobbitului nu este nici pe departe echivalentă cu vârsta biologică. Moartea este comparată cu un vers final, iar Dumnezeu vede şi iartă,/Sorbind din ceaşca lui cafeaua fiartă… (Poveştile n-au timp să se sfârşească (2), p.33).

Sunt curios cum îmi va fi versul final.
Oare cu fluturi? Poate roua, poate îngeri
O să-mi străbată clipa-naltă-n mal
Izbit de pieptul meu cu dulci atingeri.
……………………………………………………..
Ci eu, mofluz, sub scânduri bat din buze
În amintirea dup-amiezilor confuze
Când sânii sfarmă năstureii de la bluze…
(p.82, Sunt curios cum îmi va fi versul final…)

Dacă nu am reuşit să vă conving până acum de autenticitatea liricii brumariene, mai fac o încercare. I-am auzit pe mulţi spunând că azi nu (prea) mai găsim versuri memorabile în lirica românească contemporană. Să zicem că pot fi  parţial de acord cu acest lucru. Totuşi, când ai şansa de a te lovi de versuri, care îţi dau o aparentă şi liniştitoare accesibilitate şi care te obligă mai apoi să le reiei de zeci şi zeci de ori, eu cred că merită efortul.

“Paharul de cristal când cade jos
Ştie să moară-n ţăndări lungi, frumos,
Împrăştiind tăioase curcubeie pe covor.
Vai, numai eu nu mă pricep să mor.”
(Catren, p.58)

TitluRezervaţia de îngeri
Autor: Emil Brumaru
Editura:
ColecțiaÎn afara colecţiilor
Număr pagini: 134
Anul apariției: 2013
Preț: 22 RON


[1] http://www.lapunkt.ro/2013/02/20/despre-ingerii-lui-brumaru/, accesat în data de 05.08.2013


sursa foto aici şi aici

citiţi şi dosar #1dosar #2dosar #3dosar #4

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat „Rock în Praga” în 2011 și „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392