Dosar de Scriitor: Emil Brumaru (IV)

Capitolul al IV-lea: De ce să citeşti poezia lui

–  Julien Ospitalierul, Opere I, Polirom 2009
– Submarinul erotic, Opere II, Polirom 2009

 

Brumaru_Pisoi

 

“Pe-un vas cu pînze-nflăcărate
Mă întorceam voios din Indii
Aveam în cală dulci granate
Şi butoiaşe moi cu stridii.

 

Îmi învăţasem echipajul,
Format din vechi motani de mare,
Să cînte cînd creştea tangajul,
Tangouri de îmbărbătare.”

(Povestea corăbierului galant, p.388, Din periodice, Submarinul erotic, Opere II)

Este mult mai greu să scrii despre poezia lui Emil Brumaru decât despre articolele de presă sau despre epistolele sale. Există riscul unei abordări superficiale, dar, în acelaşi timp, această poate atrage cititori noi, nefamiliarizaţi cu lirica ultimilor patruzeci de ani. Faptul că mai toţi aceştia îl invocă pe Nichita Stănescu (nu ştiu câţi dintre ei l-au citit serios) nu e decât o consecinţă a modului în care se predă literatura română în şcoli. Dar asta e o altă discuţie. De ce ar trebui să-l citeşti pe Emil Brumaru? Împrumutând formula colegului meu, Tudor Călin Zarojanu, voi încerca să te conving să îi acorzi o şansă poetului cântecelor naive.

 Citeşte încă o dată versurile de mai sus. Fereşte-te să scrii un comentariu de zece rânduri, în care să evidenţiezi elementele cadrului poetic. Nu încerca să înţelegi ce a vrut să spună poetul. Doar bucură-te de versuri! Dacă ai talent la desen, poţi să schiţezi în creion echipajul vasului şi apoi să îl compari cu desenul lui Emil Brumaru (e posibil să ţină acel desen ascuns undeva într-un dulap îndrăgostit). Dacă nu ai talent la desen, bucură-te pur şi simplu de aceste minunate versuri!

Nu te teme, poezia lui Emil Brumaru nu este una tristă. Desigur, că se pot extrage accente grave sau puţin melancolice, dar în esenţă poezia aceasta este una a copilăriei, una jucăuşă, în care decorurile baroce se preschimbă cu o viteză ameţitoare. Emil Brumaru este capabil să rezolve cubul Rubik al poeziei într-un timp foarte scurt. Are nevoie doar de câteva elemente: îngeri, coapse de femeie tânără, mujdeiuri ireale sau ciuperci cît canapeaua. ( Elegie, din  volumul Versuri 1970, Julien Ospitalierul, Opere I, p.27).

„Amiezi înfăşurate în vanilii,
Pe tăvi, trântite, gingaşe şi moi,
Cu clopoţei gălăgioşi la gene
Şi degete prelinse prin oloi,

Trec în dulapuri, rîd dintre lichioruri.
Pîndite de păianjeni cînd lipsim.
(Oh, pentru ele-n căni au loc omoruri
Şi drame dulci cu caracter intim!)”

(Cîntec, din volumul Versuri 1970, Julien Ospitalierul, Opere I, p.31)

Mircea Cărtărescu spunea la un moment dat că niciodată până în epoca modernistă scrisul nu a fost privit ca o sursă de suferinţă. (…) Dintr-o bucurie pură , cum a fost privită în toate timpurile, arta a devenit brusc o eviscerare, un sacrificiu, o tortură.[1] Or, versurile de mai sus sunt tocmai excepţia care confirmă regula. Brumaru a spus în nenumărate rânduri – în volumul de corespondenţă sunt foarte multe referiri la acest subiect – că nu poate să scrie decât atunci când este fericit. Cu siguranţă, te-ai lovit şi tu de lenea acestor amiezi înfăşurate în vanilii. Şi a fost bine. Şi ai mai vrea încă o dată.

Emil 1

Mai mult ca sigur că ai auzit spunându-se despre Emil Brumaru că ar fi un poet pornografic. Într-adevăr, există o serie de poeme care se pot încadra în această categorie, dar nu trebuie să te opreşti numai la acelea. Şi nici nu ar trebui să începi cu ele, dacă vrei să îl citeşti pe Emil Brumaru cu plăcere. Pe mine m-au amuzat teribil poemele din volumul Infernala Comedie, poeme cărora li s-a pus amprenta pornolirismului. Iată o mostră în acest sens, mostră echivalentă cu preludiul.

„Iubito, raiul tău cel strâmt
Şi-adânc şi laic dintre fese,
Îmi ceri, mişcând genele-ţi dese,
În versuri proaspete să-ţi cînt.”

(Sonet 2, Infernala Comedie, Submarinul erotic, Opere II)

Nu cred că s-ar fi întâmplat la fel dacă nu aş fi citit înainte  poemele cu Detectivul Arthur sau pe  cele cu Julien Ospitalierul. Mai sunt multe alte personaje în poezia lui Emil Brumaru, dar m-am gândit să îţi vorbesc doar despre acestea două deocamdată.

Julien Ospitalierul şi Detectivul Arthur sunt alter-ego-uri ale poetului. Despre primul aflăm că are treizeci de ani şi că duce o viaţă destul de retrasă, la ţară. Criticul Alex Ştefănescu spune, în prefaţa primului volum al operelor Brumaru, că Julien Ospitalierul pare parfumat cu esenţă de melancolie şi profesează un devotament fără margini (un creştinism estetizat) faţă de orice fiinţă, oricît de umilă, şi faţă de orice obiect, oricît de ieftin. Versurile de mai jos îţi vor vorbi despre gingăşia lirică, despre cum poţi rămâne boem chiar şi în secolul internetului. Măcar pentru câteva clipe.

Acum ceva timp, Marius Chivu a publicat în Dilemateca o anchetă în care voia să afle ce versuri din literatura română şi-ar tatua pe corp diverşi autori contemporani. Versurile de mai jos sunt răspunsul meu la această întrebare.

“Mult timp am iubit o ceşcuţă de ceai chinezească
Pictată cu scene naive din viaţa fîntînilor pe porţelanu-i subţire,
Dar, sufletul meu neştiind îndeajuns s-o uimească,
M-a părăsit, alegîndu-ţi dulapul cel sumbru drept mire.”

(Amorurile lui Julien Ospitalierul, p.95)

Celălalt alter-ego al lui Emil Brumaru, Detectivul Arthur, a apărut mai repede, în 1970, în volumul omonim. Este un personaj venit parcă din lecturile copilăriei autorului, un personaj ce investighează în stilul romanelor poliţiste cosmosul[2]. Cum să îţi spun, e ca şi cum ai încerca să descifrezi iţele unui mister care include deopotrivă regnul animal şi pe cel vegetal. Detectivul Arthur e mult mai îndrăzneţ decât prietenul său de la ţară, Julien Ospitalierul, şi are metode şi întrebări inedite pentru clientele sale. Consider că cel mai frumos poem din volumul Detectivul Arthur (1970) este cel intitulat Fluturii de pandişpan. Cititorule, sper să mergi în continuare pe mâna mea în ceea ce priveşte poezia lui Emil Brumaru, chiar şi după această , pe care îmi permit să o redau integral.

1.
„Domnule, şi vă rog să mă credeţi, îmi vine atît de greu
Să vorbesc, de la o vreme, la masa
Pe care o iau sub portretul iubitului meu
Din pandişpanul tăiat la desert zboară fluturi albaştri şi fini ca
mătasa !

Atunci cei doi motani somnolenţi, îngrăşaţi cu dulceaţă,
Ce torc de o parte şi alta a coapselor mele,
Fac tumbe ciudate, se-agaţă rotunzi de perdele,
Iar eu, leşinînd, îmi acopăr cu palmele faţa…”

2.
Detectivul Arthur puse molatec trei întrebări :
„Doamnă, n-aţi observat, c-un surîs, uneori,
Melci uriaşi, tremurînd pe clanţele de la intrări
Cînd deschideţi, pentru motanii de angora, uşile-n zori ?”

„După amiază, la ora aceea confuză,
Cînd sînii îi ţineţi, prea mari, pe tăviţe de cedru,
N-aţi auzit hohote mici lîngă bluză ?”,
Insistă detectivul Arthur, visător şi integru…

„Cînd coborîţi scările-n parc, către seară, fără ca nimeni să vă
aştepte,
N-aţi întîlnit un seraf în mînă c-o ladă de mirodenii
Şi cu cealaltă bătînd mingi parfumate de trepte,
Făcîndu-se că nu vă vede, din cauza jenii ?”

3.
Glycera îşi strînse veşmîntul la piept. Nu răspunse.
Detectivul Arthur, plin de delicateţe,
Din buzunarele lui nepătrunse,
Scoase un pandişpan albastru pe dulcele-i feţe,

Îl aşeză graţios şi candid între ei
Şi luînd un cuţit îl tăie dintr-odată !
O, ce pufoşi se-nălţară, ce leneşi, ce calzi fluturii, galbeni
acum, prin odăi…
„Doamnă., şopti detectivul Arthur, .permiteţi-mi să mă retrag,
n-o să vă uit niciodată…” (p.71-72)

Mai am un singur argument să îţi ofer, pentru a te convinge să îl citeşti pe poetul cântecelor naive. Dacă îţi plac decorurile bogate, cu accente rococo, dacă îţi plac picturile lui Arcimboldo şi muzica lui Frank Zappa, cred că merită să îl incluzi pe Emil Brumaru într-un exerciţiu sincretic de mare ţinută. El te va răsfăţa cu bucătării de vară, cu femei voluptoase, cu erotism dus uneori până în pornografie. Important e să guşti această progresiv şi cronologic. În rest, lasă poezia să zburde şi nu te uita la ceas.

Săptămâna viitoare vom vorbi despre cea mai recentă apariţie editorială a lui Emil Brumaru.

[1] Mircea M. Diaconu – Poezia postmodernă, Editura Aula, Braşov, 2002, p.14
[2] Rodica Ilie, Emil Brumaru – monografie,antologie comentata, receptare critica, Colectia Canon, Editura Aula, Brasov, 2003, p.41


concept vizual: Ciprian Burcovschi
sursa foto aici

citiţi şi dosar 1dosar 2 şi dosar 3

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. Implicat în media culturală și Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392