Vorba ca-n Ferentarii din roman: frățioare, să-ți spun de cartea asta, a lu` sibianul de Adrian Schiop, Soldații. Poveste din Ferentari. E bengoasă, e cu șmecheri, cu manele, cu mafioți și descurcăreți, bișnițari, bulangii, boschetari, drogalăi, luzări, scriitorași, studențache, curcani. Se zice despre un amărăștean de scriitor care face cu beri oamenii buni din Ferentari, cică să cunoască lumea, pentru o lucrare de doctorat despre manele la care lucrează, dar și despre relația dubioasă a lui cu omul meu, Alberto smardoiul, care se dă cel mai cel din cartier, pușcăriaș cu 14 ani la suferință, învățat la bărbați, cu toate că-i place și păsărica, de care nu prea are parte. Fratele meu, s-a vorbit mult despre cartea asta de când a apărut și se poate că din cauza subiectului, iubirea între bărbați într-o lume macho, cum e Ferentari-ul, dar șmenul adevărat e chiar viața de zi cu zi la Ferentari, ”locul unde s-a inventat șmecheria”, iar cea mai simplă definție a șmecherului e ”cel care are bani în buzunar”. De Ferentari se zice multe, este două fețe ale lui, cu oamenii care te ia de fraier pe față, te învârte și te face de bere, țigări, lovele și îți arde nevasta pe la spate, care e fața de pe stradă, și cea oficială, cu ”suntem și noi oameni”, aicea e bine, suntem ospitalieri și ne purtăm frumos cu ceilalți, nu e cum zice în Centru, că am fi toți golani.
De Ferentari am auzit și eu, ca tot ghiolbanul venit la București, că cică pe acolo să nu merg, că e rău și ”intră omul la costum și cu diplomat și iese în chiloți”, dar aia era pe vremuri, în anii `90, e din legendele locului. Cartea lu` Schiop zice de treaba asta, de oamenii care se teme de cartierul ăsta , e plin de hoți care te fac, de foști pușcăriași, de interlopi, gen Nuțu Cămătaru, cel mai valoros de pe acolo, de sifonari, de droguri, de curve bolnave și manglitori versați. Gherțoii stau la curul șmecherilor pentru bani de aparate și țigări și sunt săgeți pentru ei. Maneaua face legea, șmecheria se arată prin versuri și dedicații, valoarea se cumpără cu zeci de mii de euro, da` asta era mai acu` câțiva ani, până a înțeles băieții că în afaceri ”se merge pe burtă”, că dacă se ciripește, vine garda și te ia. Soldații, oamenii interlopilor, cei care învârt treaba, sunt de două feluri: ăia cu gura mare, de se laudă și înjură, să vadă ceilalți valoarea și puterea și cei ce tac și fac, că ăia sunt reali, realii șmecheri. Orice prost știe că în Ferentari ți-o iei dacă n-ai spate, dacă spui cum te cheamă pe buletin sau dacă aduci străini acasă. Reguli de aur, le știe tot fraierul, tot luzărul cu vena spartă, tot peștele la colț de stradă, chiar și Adrian, dar ăsta le încalcă.
Băiatu acesta, Adrian, acela de spune narațiunea, o arde dubios, umblă prin cârciumi, la Boieru sau la altele, unde se documentează pentru o teză, da` lumea cam îl ia de fraier, că are banu pe el și încearcă să-l mulgă, da el e bun, îi ascultă, se împrietenește cu ai locului și cumva îi cade cu tronc Alberto, cel mai băiat și mai mișto dintre personaje. Schiop zicea la ziar că romanul nu e autobiografic, dar că Alberto e inspirat de un om care l-a cunoscut și parte din poveștile din carte sunt adevărate, auzite sau luate de pe stradă, umflate, înflorite, dar cam cum se întâmplă. Realist până la sânge, romanul spune pe față, ca de la frate la frate, cum e treaba pe aciea, fără inhibiții, să de dracii dacă nu e așa! Cartea te ia cu mână de boașe și te bagă în poveste, greu e să mai pleci de acolo, te uiți la ea ca pușcăriașii la filme porno sau la alea de bătaie, cu pasiune, cu plăcere.
Cum ar zice un om cu carte, ca scriitorul Adrian Schiop, care chiar lucrează la o teză despre manele în momentul acesta, romanul spune o poveste pe care mulți nu vor să o asculte, nu vor să o știe, chiar dacă se întâmplă sub ochii lor. E un roman scris cu precizie, dar și cu sentiment, e greu să nu te atașezi de Alberto, care se transformă de-a lungul paginilor și se schimbă rolurile între el și Adi. Povestea lui e tristă, rupe inima în tine, e genul de om defect, crescut fără dragoste, din care viața a mușcat cu ură, dar care și-a păstrat căldura și sentimentele. Mulți vor strâmba din nas când vor auzi că este o carte în care se vorbește și despre homosexualitate, dar cum am mai zis, acesta e doar unul dintre subiecte. Lumea acestui cartier, sărăcia, ignoranța, neputința, falsele valori pe care acești oameni le au, cercul vicios, acestea sunt problemele reale pe care cartea le pune în fața cititorului.
Și scriitorul o face cu mult talent. E o lectură antrenantă, odată ce începi să citești nu mai lași cartea din mână. Am uitat de prejudecăți, de aversiunea față de manele, de lipsa mea de înțelegere față de oamenii care nu vor să muncească și umblă doar după fraierit și am intrat în joc, am semnat pactul ficțional. Nefiind nici stângist, din contră, o parte din idei nu au rezonat cu mine, dar le-am luat ca atare, fără să mă las convins. însă m-am lăsat convins de poveste, care m-a sedus. Este scrisă simplu, clasic, liniar, direct, cu mici mise en abyme, dar frazele percutează și ”te bat ca un aparat de tatuat” (vorba cântecului), doar că te bat cu idei, cu povești de viață.
Relația dintre Alberto și Adi este una tensionată, dar veridică, întortocheată și plină uneori de sensibilitate. E un joc între iubire, sex, interese, vrăjeli, frică, suferință, și tensiunea e mare, cu fiecare pagină dată te aștepți la orice. Alberto glumește și încearcă să fie prietenos, dar cine știe să citească printre rânduri, înțelege: ” Păi dă și mie un milion de euro, ha ha. Și apoi, să mă calmeze – să nu-ți fie frică de mine, mi-ai intrat la inimă și să fim ca frații, să ne ajutăm unul pe altul, că eu sînt amărât.” Dar cel mai trist e când îți dai seama de fapt ce om e Alberto în sinea lui și că din bucla în care a intrat nu se poate ieși.
Miza romanului este una mare, aruncă lumină peste un loc, mitic în mizeria lui, legendar prin povești, scrie pe față despre pușcării, despre homosexualitate, sărăcie, dar nu aduce soluții, e un fel de resemnare, de fascinație păguboasă pentru un loc putred, nu emite judecăți de valoare, fără morală, doar cu tristețe uneori. Oamenii sunt amărâți, dar se descurcă, fiecare cu șmecheria lui, fiecare după cum îl duce capul. Șmecheria lui Schiop e că știe să scrie. În final, zic și eu cum ar zice Albero: du-te bă și fă de o carte, nu fi chitros, că e artă, e valoare frățioare, ce, dacă citești cărți cu bărbați care se iubesc, ești bulangiu? Vorba mea: Cartea e atipică în peisajul românesc, dar e de bine, merită citită.
Soldatii. Poveste din Ferentari |
|
AUTOR: | Adrian Schiop |
COLECTIE: | EGO. PROZA |
PRET: |
27.95 RON
|
DOMENIU: | Literatura romana |
ISBN: | 978-973-46-4082-9 |
ANUL APARITIEI: | 2013 |
NUMAR PAGINI: | 256 |
FORMAT: | 130×200 |
2 thoughts on “Despre șmecherie să vorbim: Adrian Schiop – Soldații. Poveste din Ferentari”
Valentin Ceausescu
(11.12.2013 - 11:33)Arnoux
(11.12.2013 - 11:14)Comments are closed.