Deliruri. Viata este cotidiana de Andre Baillon

André Baillon este un scriitor de origine belgiană, cunoscut pentru romanele sale: „Povestea unei Marii”, „În saboţi”, „Un om atât de simplu”. Volumele „Deliruri. Viaţa este cotidiană”, apărute într-o singură carte la editura Univers, reunesc o colecţie de poveşti fantastice, cu iz realist. De ce spun asta?  Pentru că aici, realitatea este doar un condiment care ornează fantezia.deliruri-viata-este-cotidiana_1_fullsize

 Un cocktail foarte interesant de realism magic şi supranatural insinuant, cotidianul lui Baillon se compune din întâmplări desprinse parcă dintr-un vis absurd. Amintind de „Spuma zilelor” de Boris Vian şi schiţele lui O’Henry (dar fără poanta de la final), poveştile nu au o compoziţie unifomă. Fiecare îşi are propria personalitatea exuberantă şi rebelă, în care palpită profunde frământări filosofice.

Autorul se joacă de-a v-aţi ascunselea cu sensurile, modelând mici universuri în care nimic nu se cere explicat, ci doar savurat. Personajele sale neobişnuite se află, în aparenţă, în căutarea febrilă a inspiraţiei şi a logicii într-o lume întreruptă, discontinuă, alcătuită din evenimente impresionante care, paradoxal, au un impact insignifiant pentru martorii lor. Orbirea umanităţii în faţa frumosului, al ineditului vieţii – iată una din temele preferate ale lui Baillon.

În Ochii lui moş François, un bătrân se trezeşte cu un mic soare în ochiul stâng, dar acest lucru nu pare să deranjeze pe nimeni. Dorinţa de a ataşa un înţeles existenţei cotidiene transpare cel mai bine din povestea Ghiveciul cu flori, unde un simplu ghiveci cu flori disputat de doi pictori devine obiectul în jurul căruia gravitează scopul şi aspiraţiile tuturor oamenilor care se opresc să îl contemple. În Cuvinte, obsesia unui scriitor pentru muza lui se împleteşte cu puterea neaşteptată pe care o deţin cuvintele, care prin viaţă şi îi ronţăie creierul. Ca şi cum asta nu ar fi fost destul de rău, el se confruntă cu dilema ceasului căruia nu i s-a dat de mâncare. Dramă şi O dimineaţă la ziar sunt concepute sub forma unei pseudo-piese de teatru, impresionând printr-un sarcasm delicios.

A-l citi pe Baillon e ca şi cum ai încerca să prinzi furnicile de pe clapele unui pian. E o aventură în care merită să vă îmbarcaţi de ce nu, cu puţină nebunie.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Teodora Gheorghe

Avatar
Absolventă a Masteratului de Traducere a Textului Literar Contemporan din cadrul Universității București. Premiată IDC, secțiunea Poezie (2012), scrie cronici de teatru, recenzii de carte, povestiri și poeme publicate ȋn diferite reviste. Pasionată de desen și spiritualitate.