De vorbă cu Florin Lăzărescu (I): Iaşiul e un personaj, un animal pe care l-am simţit că s-a trezit la viaţă

Am păstrat pentru finalul anului, un interviu savuros cu scriitorul , luat în ultima zi a festivalului, pentru că de astfel de energie avem nevoie. Încheiem anul cu retrospectiva unui eveniment care a stârnit valuri de încântare, de comentarii și de vizitatori, cu discuții aprinse despre carte și filme, ecranizări românești și personaje suprarealiste

SemneBune: 2013, , roman nou, FILIT. Meet Superman!

FL: La romanul ăsta am muncit cel mai mult şi m-a chinuit foarte mult: subiectul, povestea, ritmul nu-l găseam, mi-a luat foarte mult timp, cred că măcar trei ani, din momentul în care m-am apucat efectiv de scris. De obicei, am un plan în cap, pe care îl păstrez vreun an – și acum am unul, de exemplu – …

SB: Include și cămila de la noi? (n.ed. personaj din povestea scrisă în cadrul experimentului literar ”Scrie-ți povestea în Iași”.

FL: Da, da, nu întâmplător am început povestea așa. Va fi și o cămilă-personaj. E o cămilă rămasă de la ruși. Zona asta a fost linia frontului – chiar Iași-Pașcani. Chiar am auzit povestea unei cămile rămase într-un satul nostru, ceea ce mi se pare un pic suprarealist. Sunt considerat un scriitor realist, dar vreau să schimb un pic foaia cu romanul ăsta, așa va fi un roman suprarealist.

SB: O cămilă de la ruși, ajunsă în Iași…

FL: A fost câștigată la cărți și, cică povestea ar fi reală. O am în minte și vreau să construiesc în jurul acestei povești: un om și o IMG_3371cămilă care trec împreună prin secetă și foamete (a fost o foamete cumplită în zona asta). Omul scapă, iar cămila, nu. Mi se pare exemplar pentru condiția umană. Suntem mai rezistenți decât  cine are toate datele să fie mai rezistent. (n.ed. reporterul, adică eu, cască niște ochi mari nesigur dacă să creadă povestea cămilei sau nu). sta e doar începutul, pentru că vreau să iau niște personaje dintr-al doilea război mondial și vreau să vin până în prezent, până la laptop în brațe, să urmăresc un personaj suprarealist, un cocoșat care trăiește o sută de ani.

SB: Mă roade curiozitatea să văd cum pleacă un roman de la al doilea război mondial și ajunge până la laptop în brațe și conectare la Facebook.

FL: Până în zilele noastre vreau să-l aduc.

SB: Mai poți după FILIT?

FL: Da, acum sunt relaxat. Cel mai frică mi-era cu o săptămână înainte, să nu clachez fizic, pentru că psihic eram foarte ok, lucrurile mergeau foarte bine, dar, timp de 3-4 săptămâni m-am temut nu doar pentru mine, ci şi pentru colegii mei, că efectiv nu vom rezista fizic. Din fericire, n-a clacat nimeni, totul e în regulă. De-a lungul carierei am muncit în proiecte mari, în Polirom, dar exista un backup. Ştiam tot timpul că intervine altcineva şi rezolvă situaţia, dacă e necesar, pe când aici, ne-am împărţit treburile. Eu cu promovarea, ăla cu PR-ul (n.ed. George Onofrei), ăla cu programele etc. Dacă unul dintre noi ar fi clacat, ar fi fost foarte greu pentru echipă. Oricum am fi rezolvat-o, dar ar fi fost greu. Nu vorbesc de eroism, dar mă bucur enorm că a ieşit. Până la urmă, nu mai contează nimic – nopţi nedormite, efort  – au fost toate răsplătite cu vârf şi îndesat, mult mai bine decât mă aşteptam. Nu mă aşteptam la feedback-ul ăsta extraordinar.

SB: Şi s-a strâns atâta lume….

FL: S-a stârnit Iaşiul şi l-am simţit. Pentru mine, Iaşiul e un personaj, un animal pe care l-am simţit că s-a trezit la viaţă. Am simţit cum vibrează oraşul. S-au declanşat nişte energii extraordinare. Am văzut voluntari care au fost impecabili. Noi ne puneam la început problema cine o să vrea să fie voluntar…

SB: Câţi voluntari aveţi?

FL: Vreo 180 au rămas din 300-400 de oameni care au participat la concurs.

SB: S-au dat probe pentru voluntariat?

FL: Da, da, absolut toţi voluntarii sunt selectaţi în urma unui concurs. Au existat inclusiv încercări de a pune pilă, telefoane primite de Dan Lungu (n.ed. directorul FILIT). ”Am și eu un copil care vrea să lucreze la FILIT”.  Am avut și un voluntar din Spania, am avut multe cereri din străinătate, dar nu le puteam oferi cazare pentru că nu am luat în calcul că vom avea voluntari și de afară.  (chicotește) Pentru anii următori, o să ne gândim și la partea asta.

SB: Plus că e avantajos și pentru voi și pentru ei, pentru că vin foarte mulţi scriitori şi aveți oameni la îndemână care sunt foarte bune legături cu scriitorii.

FL: Mă bucur că toată lumea a fost încântată. M-au oprit ieșeni pe stradă să îmi spună că de-o viață așteaptă un eveniment de genul ăsta și că nu au crezut că se poate întâmpla așa ceva în Iași. La nivel național, scriitorii români din Timișoara, Cluj, București sunt încântați și au declarat că nu au mai văzut ceva asemănător în România, în domeniul literaturii. La nivel internațional, când îți vine directorul Festivalului de la Berlin și spune că noi suntem ca ei, încă de la prima ediție, sau François Weyergans, pe scena Teatrului Național, care spune că se află la un festival european ca oricare alt mare festival european. Nu a văzut nicio diferență. Feedback-ul e mai mult decât ne închipuiam noi.

SB: Iașiul e fruntea, m-am hotărât (râd).

FL: (se apără ușor intimidat). Nuu, nu la asta mă referam. Nu e o chestie patriotardă. Știu că sunt oameni supărați prin țară, care aveau orgoliul ăsta al celui mai mare festival de film sau de literatură. Noi nu concurăm cu nimeni. Din punctul meu de vedere, ar putea să existe un festival de literatură şi la Vaslui. Nu o văd ca pe o competiţie, ci ca pe un câştig pentru lumea literară.

SB: Asta voiam să zic. Gândeşte-te şi la următoarea chestie. Lumea nu se gândeşte neapărat că „e al nostru, e în oraşul nostru. Da, e cel mai mare!” Simplul fapt că se poate face un eveniment de anvergura asta şi că există lume care să meargă la un astfel de eveniment e esenţial.

FL: Da, da, speram să se întâmple asta şi am văzut, efectiv, public de cea mai bună calitate.

SB: Am văzut sala plină la noaptea albă a poeziei. Recunosc că sunt sceptică, dar eu nu mă aşteptam să văd aşa ceva.

FL: Sunt mulţi care sunt sceptici, e drept…

SB: Nu am crezut că o să văd sală plină până târziu, 2 jumătate, 3 dimineaţa. Cine a rezistat, cum a rezistat, a stat acolo şi a ascultat poezie.

FL: Cum să spun, nu vreau ca tonul ăsta triumfalist să pară fals. Sunt multe lucruri care, din punctul nostru de vedere, nu au funcţionat. Important este că oamenii simt că e foarte bine. Noi ştim ce avem de făcut şi de schimbat, nu a fost totul incredibil şi senzaţional. Suntem perfect conştienţi de asta. Ideea este că evenimentul este peste aşteptările tuturor, pentru prima ediţie.

SB: Venim şi noi la anul, la voi? (n.ed. echipa SemneBune, cu un al experiment literar fistichiu)

FL: Cu siguranţă, ne vedem şi la anul cu voi. Mi-a plăcut foarte mult entuziasmul vostru. Uite, cu oameni ca voi se face treaba (n.ed. mă umflu discret în pene, cu un rânjet de satisfacţie în colţul gurii). Poţi să ai bani şi relaţii, dar, dacă nu ai doza aia de idealism pragmatic, nu funcţionează. Şi spun idealism pragmatic pentru că nu e suficient să stai pe o piatră să visezi, trebuie să ştii cum să le organizezi. Doar din vise nu poţi să construieşti nimic; în practică, te loveşti de situaţii de genul ăsta, în care te lupţi cu birocraţia, trebuie să duci un muncitor acasă, cu maşina personală, după ce ţi-a montat un banner la 2 noaptea, pentru că nu mai e şoferul de serviciu. Visător, visător, dar trebuie să poţi rezolva o mie de chestiuni practice.

 SB: Mi-a venit o idee. Mi-a venit ideea asta acum vreo 3 zile, am vorbit şi cu Lucian Dan Teodorovici mai devreme, tot pe tema asta. Îmi place faptul că ne întâlnim cu voi, scriitorii. Vă atribuim un chip. Una e să găsesc cartea în raft, să vă citesc şi să îmi zic „mamă, ce tare e Lăzărescu” şi alta e să te aud citind. Nu vreţi să faceţi şi prin Bucureşti lecturi, la un moment dat (mai des)?

lampa-cu-caciula_1_fullsizeFL: Am mai făcut, am făcut şi pentru penultimul volum, „Lampa cu căciulă”, motiv pentru care m-am gândit dacă mă duc în Bucureşti sau nu. La lectura unei poveşti cu ecranizare care a luat şaptej’ de premii internaţionale, au fost cinşpe oameni în sală. De ce să mă duc până la Bucureşti, să merg eu opt ore până acolo? (n.ed. ridică din umeri şi trage un fum din ţigară. A mea s-a stins deja, ascult cu gura căscată)

SB: Dar putem face altfel…

FL: Bun, poate e şi problemă de promovare,  cum  a fost promovat evenimentul acela….

SB: Exact asta voiam să zic. Dacă ne punem în cap şi-n mâini, cum suntem noi, ăştia doi de la Iaşi (n. ed. Banciu şi Ceauşescu, pe baricade la FILIT) şi mai avem acasă încă vreo 5 ca noi şi promovăm de ne iese pe nas, lucrurile stau altfel.

FL: Nu e doar asta. Eu oricum am avut de multe ori lecturi foarte faine, în Bucureşti, cu o sută de oameni. În Iaşi, în schimb, nu am avut niciodată mai mult de 30 de oameni.

SB: Cred că de-acum încolo s-ar putea să se schimbe lucrurile.

FL: Nu cred. Sunt prea bătrân să mai cred în asta. Deja sunt la a patra carte şi am văzut cum stau lucrurile.

SB: Aţi strâns într-un festival, o sală plină la poezie! (n.ed. m-am aprins puţin în punctul ăsta, pentru că s-ar putea să fiu mai mult idealistă şi mai puţin idealistă pragmatică)

FL: Da, dar m-am ocupat eu de promovare. Adică de promovarea mea… (chicoteşte şi reporterul se ambalează ca un motor nou)

SB: Bine, ne ocupăm noi de promovarea ta. Oricum vrem să ne mutăm la Iaşi, că ne place mai mult decât în Bucureşti, deci facem noi promovare.

FL: Sunt mândru de promovarea de aici şi am experienţă în asta. Pe alte paliere, am auzit multe discuţii şi sugestii despre cum să se facă lucrurie. Pe partea de promovare, nu prea am auzit nimic. Nu am auzit pe absolut nimeni zicând că nu ar fi fost promovat bine evenimentul.

SB: Acum, cinstit vorbind, am puricat azi noapte Internetul. Pe tot ce înseamnă online, în afară de presa din Iași, la nivel național, acoperirea a fost subțirică, dar nu e vina voastră asta.

FL: Îți garantez că George Onofrei, care se ocupă de PR, trimite tot timpul comunicatele de presă către toată lumea. Contează și care este interesul. Când am trimis comunicatul că era biata Herta Müller bolnavă, toată lumea, de la Libertatea până la ProTV, a transmis știrea. Când trimiți un lucru pozitiv, nu îl preia nimeni. De aici, treaba s-a făcut foarte bine. Pentru mine, George Onofrei e un erou. A scos un ziar pe zi. Știu câtă muncă a depus în toată povestea asta. Mi-aș dori ca toate evenimentele culturale din România să se bucure de un PR cum e cel oferit de George Onofrei, care nu e de azi, de ieri în branșă. Nu s-a calificat acum, la locul de muncă.

SB: Mă gândeam acum că voi, scriitorii, v-ați cam calificat la locul de muncă, organizând un festival de anvergura asta.

FL: Nu e chiar așa. Am lucrat cinci ani de zile, am avut și buget de un miliard la Polirom, pentru campania ”Votează literatura tânără”.

SB: Campania e una, un eveniment interactiv, cu lume puhoi, e alta.

FL: De cinci ani, organizez un festival de film documentar cu Centrul Francez şi Centrul German, cu săli pline. Vorbim de 2-300 de oameni. Am experienţă în domeniu, numai că nu la nivelul ăsta. Dar înveţi.

SB: Absolut. Am învăţat noi într-o săptămână o groază de chestii.

FL: Plus experienţa pe care o avem pentru că am fost în foarte multe locuri şi am văzut cum se face. Asta e problema românului: când se apucă de treabă, întâi încearcă să reinventeze roata. Sunt alți oameni care au făcut-o înaintea ta și nu trebuie decât să reproduci chestia aia foarte mișto. Nu poți să inventezi roata. Trebuie să urmărești cum fac alții și să ai repere foarte înalte, standarde foarte bune. Pentru noi, reperul este Edinburgh (n.ed. Edinburgh International Book Festival) și o să ajungem acolo, la un moment dat. Acela e reperul. Știu că sună comic, dar eu chiar cred că, dacă avem susținere, în 10 ani ajungem la chestia asta. Edinburgh e un monstru. Nu ne luăm reper să îi batem pe ăia de la Cluj. Pur și simplu alegem ce-i mai bun și încercăm să facem lucrurile asemănătoare. Normal, la început, ești ridicol când spui că ești ca ăia. Nu ai cum. Te duci la un festival și afli că e la a 80-a ediție, cum dracu să te bați cu ei, de la prima ediție? Nu ai cum.

SB: Oricum, ce s-a întâmplat săptămâna asta aici a fost fabulos. Eram oarecum sceptici, nu pentru că nu ne-IMG_3333am fi așteptat să fie bine, ci pentru că nu ne așteptam să fie atât de mare. E uriaș!

FL: E un club foarte mare de fotografi, în Iași, cred că cel mai mare din țară – vreo 150/200 de oameni, care sunt chiar activi. 15 dintre ei au fost voluntari la noi și, aseară, au început să curgă fotografiile de la celelalte manifestări și m-am speriat. Eu am stat mai mult la cort. M-am speriat când am văzut săli pline cu 500 de oameni, 200 de oameni. Am văzut cozi imense la autografe. Toate chestiile astea o să le facem vizibile, dar suntem o mână de oameni, cel puțin cei care iau decizi. Săptămâna viitoare, continuăm să vorbim despre festival, după care ne apucăm serios de ediția următoare.

SB: Deja?

FL: Daaa, deja. Festivalul de anul ăsta a fost foarte din scurt și nu a depins de noi. E vorba de momentul în care s-a aprobat bugetul local. Sunt bani dați de Consiliul Județean, sunt banii ieșenilor și bugetul s-a aprobat prin martie. Mulţi scriitori mari au agenda stabilită pe 2-3 ani înainte. A fost, efectiv, foarte greu, din martie până acum, în 7 luni, să strângem oameni pe care i-am strâns, oameni foarte buni. Am fi avut şi un Nobel, dar, din păcate, acel Nobel s-a îmbolnăvit, nu a ţinut de nimeni.

SB: Va veni la anul?

FL: Sunt convins că o să vină. În afara oricărui dubiu, scriitoarea a fost operată, e chestie care a apărut şi în presa străină, nu e o coteală de scăpat…

SB: A circulat teoria că a fost o manevră…

FL: Nu avea cum să circule pentru că noi am dat comunicat, a fost preluat de presă şi televiziune. Am specificat clar şi spitalul în care se află şi de unde nu are voie să se deplaseze până la Berlin, darămite să vină până în România. Sunt chestii care nu ţin nici de bunăvoinţa invitatului, nici de competenţa noastră. Altfel, am fi avut de la prima ediție un Nobel. Pe de altă parte, sunt atâția scriitori care nu au Nobelul, dar sunt absolut fabuloși. Să-i vezi pe Brumaru, Mălăncioiu și Dinescu pe scenă, ai văzut ce a fost acolo. Sala plină și ce spectacol! Chiar mă uitam la Teatrul Național, nu știu, 6-700 de oameni ascultând o oră și jumătate o discuție destul de dificil de purtat, între Cristian Tudor Popescu și François Weyergans. Intervine traducătorul din ceruri, există decalajul, chestii de genul ăsta. Ei discutau, iar publicul asculta atent o conversație despre teorie literară, la un moment dat. Mă uitam atent la fețele lor și oamenii erau foarte concentrați. Am asistat la o discuție de o oră și 40 de minute, ”Scriitorii și televiziunea”, la care o sală întreagă a vibrat. I-ai auzit, au aplaudat, au aclamat. Publicul era de primă mână.

SB: Am apreciat o chestie, apropo de asta. Chiar mă uitam în sală, la dezbaterea despre televiziune și scriitori. Cred că publicul acoperea aproape toate categoriile de vârstă, socio-profesionale, tineri, bătrâni, gașcă, lume care ridica mâna, oameni care aveau chef de povestit și de întrebat.

FL: Apropo de asta, azi am apucat să vorbesc cu și spunea că era uluită de ce s-a întâmplat în licee, ce vine din urmă, ce întrebări s-au pus, ce niveluri, cum citesc copii. Mi-a spus că, sincer, nu mai credea că noua generație mai citește.

SB: Au venit pregătiți? Citiseră cărțile?

FL:  Citiseră cărțile și nu doar pe ale ei. Se putea sta de vorbă despre literatura română cu ei. Erau foarte relaxați și ok cu asta. Și spunea că la asta nu se aștepta și că i-a revenit optimismul lega de literatura română, pentru că ai senzația, de multe ori, în fața calculatorului sau a foii de hârtie, că scrii pentru nimeni. Vânzările merg cum merg ș.a.m.d. Pe de altă parte, există edituri în țara asta, foarte mari, a căror cifră de afaceri se bate cu cea a unui producător de motoare de mașină. Nu vând numai cărți de bucate și feng shui. Vând literatură. Nu cred că trebuie să fim atât de sceptici în privința asta. Plus ce faceți voi și nu vorbesc strict de SemneBune. Tot sistemul de bloggeri interesați de cultură a ajuns la un moment dat să fie mai important și mai convingător decât critica literară. Și asta de ce? Pentru că vorbește pe limba publicului.

SB: Cam ăsta a și fost planul.

FL: Și asta e foarte motivant pentru mine, ca scriitor. Vorbesc în numele meu. De multe ori, te și enervezi când un puști de 18-20 de ani îți ia cartea care tratează alzheimer-ul sau frica de moarte, și puștiul nu prinde chestia asta și zice că e o tâmpenie de carte. Pe de altă parte, există interes. E extraordinar că a luat cartea, a citit-o și a ținut să-și spună punctul de vedere.

 

Continuarea în 2014, adică mâine

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007) este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 165

Comentarii

  1. Florina spune:

    Am o neclaritate. FL spune ca a avut buget de la Polirom 1 miliard pentru campania Voteaza literatura… E vorba de 2004, da? Ca sa nu comit vreo greseala citandu-l gresit.

    Multumesc!