Ai lor şi ai noştri. Despre corporaţie, prejudecăţi şi obiceiuri

Deunăzi, discutam cu un prieten despre echipa eterogenă din punct de vedere etnic, pe care o are pe mână: sârbi, croaţi, români, unguri, bulgari. Neamuri diferite, cu sensibilităţi naţionale, cutume şi obiceiuri diverse, care îşi petrec aproximativ o treime din viaţă (8 ore pe zi nu sunt puţine) împreună. Amicul meu îşi exprimase îngrijorarea pentru modul în care vor interacţiona sârbii şi croaţii (nou-veniţi), explicându-mi că se acordă foarte mare atenţie modului în care se construiesc relaţiile între reprezentanţii celor două etnii (de exemplu, dacă ai nevoie de un anumit tehnic vorbitor de croată şi îl găseşti în Serbia, e cam complicat să îl aduci într-o echipă de croaţi şi să şi meargă lucrurile). Cu alte cuvinte, chiar dacă este un mecanism puternic în sine, globalizarea pieţei nu a fost suficient de puternică, încât să reducă astfel de diferenţe (nu cred că pot fi anulate complet).

Situaţia de mai sus m-a pus pe gânduri şi am scormonit niţel printre poveştile celor care lucrează în medii multietnice, în căutarea echipei perfecte, ca în fotografiile lucioase din revistele religioase (cele pe care le primiţi pe stradă sau vă inundă cutiile poştale), în care zâmbesc cu dinţi albi şi perfecţi grupuri multicolore de indivizi de toate vârstele, înconjuraţi de nişte tigri sau lei simpatici, care se lasă mângăiaţi ca în clipurile de pe youtube. Buun, mi-am zis, câteva aspecte esenţiale trebuie luate în calcul: acceptarea şi respectarea etniilor cu fundal istoric problematic (evrei, unguri), respectarea diferenţei specifice, eliminarea prejudecăţilor moştenite şi perpetuate ad infinitum.

Iată cam ce am aflat (culese din poporul de clasă mijlocie, împrăştiat prin birourile capitalei), întrebând cum decurg political correctnessrelaţiile cu colegii străini: indienii sunt executanţi buni, vorbăreţi şi cicălitori, accentul lor este mereu o sursă de amuzament şi mai circulă poveşti despre obiceiurile de acasă păstrate în deplasare (un amic îmi povestea despre un coleg indian care îşi mănâncă, în continuare, orezul cu mâna, nu cu furculiţa, chiar şi la restaurant), evreii nu au niciodată bani de împrumutat şi sunt etern responsabili pentru toate problemele lumii (discuţiile de la cafea sunt incredibil de creative, când e vorba de găsirea unui ţap ispăşitor pentru criza economică), italienii sunt pupăcioşi, petrecăreţi şi mari băutori la petrecerile companiei. Nemţii sunt băieţi de treabă, în esenţă, extrem de sensibili când e vorba de discuţiile despre evrei (fie ele discuţii serioase, fie bancuri. Chinezii dorm la prânz. Jumătate de oră, cu capul pe birou şi sunt pregătiţi pentru încă un calup sănătos de muncă, până seara la 10. Francezii sunt şarmanţi, dar cam neserioşi când e vorba de întâlniri şi termene de predare. Despre expaţii din ţări vestice (Austria, Germania, Olanda sau Italia) se spune că se bucură de plăcerile vieţii când vin în România, savurând restaurante cu ştaif şi companiile doamnelor.

Şi despre români s-ar putea spune lucruri interesante. Pare-se că sunt colegi de treabă (mai puţin moldovenii şi oltenii cu care are întotdeauna cineva ceva de împărţit), generoşi şi săritori, dar cam homofobi şi şovini. Au opinii despre orice şi nu ezită să le exprime tare şi destul de agresiv, pe la petreceri. Din când în când mai fac glume pe seama străinilor în prezenţa acestora, vorbind între ei în română („ce dacă vorbim de ei, oricum nu înţeleg nimic”).  Bancul cu ungurul care bea din fântâna otrăvită („nu bea că-i otrăvită/nem tudom/no, bea încet că-i rece”) circulă în continuare, bine-mersi, şi stârneşte hohote zgomotoase de râs.

Poveşti diverse circulă în mediul corporatist, iar generalizări se pot face în continuare. Indiferent cât de evoluat este spaţiul în care se adună şi se amestecă etnii, culori şi orientări/opţiuni, oamenii rămân aceiaşi, tributari prejudecăţilor şi cutumelor cu care au crescut. Nu doar ai noştri. Nu doar ai lor. Nu e o chestie de românism, cât o chestie de apartenenţă la un spaţiu, apartenenţă care vine la pachet cu o serie de limitări şi asocieri psihosociale. Coloritul preconcepţiilor de varii forme nu va dispărea prea curând, poate se va dilua cel mult, în timp, de-a lungul generaţiilor. Sunt curioasă cam cum s-ar vedea românii prin ochii străinilor, la ei acasă.

 

A.

Sursa: http://www.atheistrev.com/

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 168