jade şi încă ceva
şi ce bine îi stă învelită în cearşafuri
şi eu pândind de sub parchet
ce bine că nu mă ştie nimeni
.
doar ea mă simte şi roşeşte
cu o mână zboară până mai sus de tavan
şi cu celaltă îşi ţine rochiţa
.
şi crede că nu o mai văd
şi îşi dă zâmbetul jos
ce bine că nu o ştie nimeni
.
aşa se joacă ea de-a magia
îşi afundă faţa inocentă în joben
şi câte figuri perverse se întâmplă acolo
.
şi dacă se plictiseşte se face pastă
şi curge înapoi
se aşază ca o pată consistentă pe cearşaful imaculat
.
sigur că te aştept
cu braţele ridicate
şi picioarele înfipte în subsol
şi nu mai eşti decât o pană pe marginea patului
şi nici gând să ne oprim
acum
.
înveliţi în cearşafuri albe părem
mai mult decât o muşcătură pe umărul drept
şi dezveliţi de cearşafuri albe
.
şi te absorbi în mine ca
şi când m-ai ruga
să respir
.
inspir
te ascunzi într-o ţeavă de eşapament
şi expir din tine ca o trompetă
.
şi eu pândind de sub parchet
( şi ce bine că nu mă ştie nimeni)
nu mai pot doar să mă uit
.
la noi ca la un film porno
pe care nu-l pot vedea până la sfârşit
şi ce bine
–
Mihai-Ionut Ologu, câștigător al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Poezie, ediția I, 2010.
