Mastile lui Mircea Ivanescu

Acest articol a fost publicat de Semn Bun pe 16.08.2012 în rubrica Recomandare de lectură și are asociate următoarele etichete: , .

Motto: Dom’le, eu sunt cel mai mare poet roman în viaţă, dar sunt mult mai mort decât viu. (p.157)

Este dificil să vorbeşti despre Mircea Ivănescu, cum la fel de greu s-a dovedit a fi încercarea lui Gabriel Liiceanu de a da jos măştile acestui mare poet. Marcat de două mari drame încă din copilărie, Ivănescu vorbeşte sincer şi deloc afectat despre acestea.

Uitaţi-vă la mine: pare că sunt un tip vesel, care râde foarte mult. Poate că toată viaţa a trebuit să îngrop ceva, ceva pe care acum, în mod impudic, ajung să-l scot – şi nu ştiu de c eo fac -, într-o convenţie, la lumină. Am intrat în viaţă în locul surorii mele şi am trăit tot timpul în umbra morţii fratelui meu. A posibilului pe care el l-a ratat şi pe care eu nu l-am putut în locul lui, realiza. Pentru că el, el era cu adevărat genial. Eu ama vut doar calităţile lui secunde. Dar toate astea le spun aşa, ca o constatare. (p. 48-49)

Fără a beneficia de o biografie senzaţională şi fără a tânji nici la gloria eternă, Ivănescu evoluează în comunism condus de un destin corect şi fără evenimente deosebite. Nu are întâlniri cu securitatea, se angajează la Agerpres (aparent) fără conexiuni prea complicate, se căsătoreşte cu o colegă de muncă  (Stela) cu 11 ani mai mare, obţine o casă mare pentru pisici la Sibiu devenind membru de partid (în cele din urmă) şi scrie cu pseudonim articole la comandă. Există şi o serie de constante în viaţa lui Ivănescu. Primul dintre ele este alcoolul, despre care este pomenit, cu mult umor, pe tot parcursul cărţii. Aici aflăm despre stilul smuls, dar şi despre obiceiurile la băutură ale lui Marin Preda. O altă constantă în viaţa lui Ivănescu este ironia fină din care ne tot serveşte mostre pe tot parcursul celor mai bine de 200 de pagini.

 I-am perceput pentru că pe frate-meu era foarte sensibil la ridicolul lor. Se întâlneau, salutau cu mâna întinsă şi spuneau: Trăiască Legiunea şi Căpitanul! Şi Căpitanul era mort de doi ani. (p.53)

M-am convins atunci că eu sunt un tip complet lipsit de intuiţie. Eu nu ştiam niciodată dacă un anumit text de mine, sau, să zicem, de Oscar Lemnaru, are sau nu valoare artistică. Lui Matei (Matei Călinescu) îi era de ajuns să-şi arunce o privire şi spunea: Dom’le e bun. Sau, dimpotrivă: E un gunoi. Şi spuneam: Cum poţi fi aşa de sigur? Şi el  zicea: Prin intuiţie.  (p.150)

Fie că e vorba de falsă modestie, sau de dorinţa de a fi luat în serios de soţie în calitatea de poet, replicile lui Ivănescu nu sunt deloc stridente şi dau cititorului multiple chei de intruziune în universul ivănescian.

La început, când mi-au apărut primele cărţi, aş fi dorit să iau premiu, mai ales ca s-o conving pe nevastă-mea că reprezint şi eu ceva. (p.185)

Ştiţi ce mi-a spus nevastă-mea, la un moment dat: Ai scris tu în viaţa ta o poeyie, măcar una, la fel de bună ca oricare poezie de Sorescu? (217)

Cu riscul de a termina acest text într-un mod cinic, voi spune că acest interviu a venit chiar la momentul potrivit. Nu sunt eu în măsură să confirm sau să infirm ipoteza conform căreia Ivănescu susţinea, în ultimul an de viaţă, că ar fi fost, în perioada comunistă, ofiţer sub acoperire fără să fi avut habar de acest lucru. De asemenea, nu voi comenta nici articolele publicate de poet sub pseudonim în ziarele comuniste. Am citit această carte în cheia poetului Ivănescu şi am simţit gustul dulce-acrişor al ironiei fine.

Concluzia lui Gabriel Liiceanu este şi concluzia mea: Aveţi prea multe măşti. Tot încercând să le dau jos, cred că v-am obosit în aceste cinci întâlniri. Dacă nu chiar v-am supărat. (p.223)

Titlu: Măştile lui M.I., Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu

Editura: Humanitas

Preţ estimativ: 27 lei

Redactor: Lidia Bodea

sursa foto aici

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semn Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.