Haruki Murakami – La capătul lumii și în țara aspră a minunilor

De la inceputurile secolului, mulți scriitori au încercat, cu succes sau nu, să abordeze în operele lor absurdul existenței. Un scriitor contemporan care a abordat motivul absurdului și al fantasticului în câteva dintre operele sale este , scriitor japonez extrem de original care a cunoscut o popularitate frapantă în ultimul deceniu și care se află pe lista scurtă a nominalizaților pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Stilul său unic, care îmbină fascinația pentru literatura americană, pe care o iubește și din care a și tradus opere importante, cu miturile Japoniei, în combinație cu talentul și vizunea detașată asupra lumii, a dus la crearea unui crez artistic în care se regăsesc milioane de cititori. este extrem de talentat și rigurozitatea aproape obsesivă cu care își construiește operele, face din el un scriitor valoros, care merită din plin să fie citit și studiat.

Citind cartea lui am fost realmente izbit de o idee care mi-a încolțit mai apoi în minte: autorul reușește insesizabil să conducă firul narațiunii, care pare concret, ancorat în realitate, spre zone ale fantasticului și ale absurdului. Ceea ce părea a fi un roman despre un inginer care acceptă o slujbă a unei mari corporații, se transformă pas cu pas într-un roman fantastic despre un android programat să muncească fără oprire pentru o corporație aflată sub pământ, despre care nu se știe mai nimic. Și cum nu ar fi fost de ajuns, celălalt fir narativ al romanului, care pare inițial o altă poveste, dar înspre sfârșit se leagă logic și miraculos, se transformă dintr-o poveste despre un tânăr paznic al unei grădinii zoologice, într-o poveste despre un teritoriu numit Țara aspră a minunilor, unde un om de știință bizar crește inorogi pentru a le recolta mai apoi sângele magic.

Nimic nu pregătește cititorul pentru o asemenea răsturnare de situație, poate doar titlul romanului, La capătul lumii și în țara aspră a minunilor. Nu numai că romanul devine fantastic, dar este dozat și cu o mare încărcătură de absurd: personajele poartă dialoguri bizare, care nu par a avea vreun scop, unele evenimente par rupte din context și nu par a avea vreo finalitate, chiar și cele câteva scene erotice sunt nefiresc de reci, aseptice, încât pare că personajele sunt prinse în orice altceva decât într-o partidă de amor.

Aceste lucruri m-au dus cu gândul la romanele și povestirile lui Franz Kafka, unde poveștile încep ori brusc, printr-o frază care anulează din start realitatea, dar care mai apoi par a fi simple povești de viață, cum este cazul povestirii Metamorfoza, ori încep normal și apoi devin halucinante și absurde, precum romanele America, Procesul sau Castelul.

Nu vreau sa povestesc mai multe, cititi cartea, merita cu prisosinta! Este un roman numai bun pentru a intra in lumea lui , daca nu l-ati mai citit pana acum. Daca da, stiti deja la ce sa va asteptati: la o opera de prima mana.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția LUC) și al masterului TL-LC (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Coordonator „Scrie-ți Povestea în Iași” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 229